AFPM cere explicaţii legale privind utilizarea banilor din sănătate pentru plata pensiilor

Ziarul BURSA #Politică / 27 iulie 2005

Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale (AFPM) doreşte să cunoască "temeiul legal care permite autorităţilor cu responsabilităţi în cheltuirea banilor publici să utilizeze sume din Fondul Unic de Asigurări de Sănătate (FUAS) pentru plata altor obligaţii", a informat ieri AFPM. Astfel, AFPM a solicitat, ieri într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Curţii de Conturi a României, Ministerului Justiţiei şi Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor să precizeze actul normativ în baza căruia FUAS este utilizat pentru plata pensiilor.

"În urmă cu o lună, ministrul Finaţelor Publice, Ionuţ Popescu, a declarat, în mod explicit, că o parte din sumele colectate de la populaţie, conform legii, în Fondul Unic de Asigurări de Sănătate, este utilizată pentru plata pensiilor" se spune în comunicat.

Potrivit AFPM, motivaţia prezentată de ministrul Finanţelor Publice, că la fondul de pensii nu se strîng destui bani şi de aceea se apelează, pentru plata pensiilor, la fondurile de la sănătate, "este relevantă pentru modul incompetent şi pompieristic în care se gîndesc şi aplică politicile sociale în România". "Aceste răspunsuri pot constitui un motiv solid pentru declanşarea unei anchete la nivel naţional care să stabilească responsabilităţi clare pentru deturnarea consecventă şi masivă de fonduri ale sănătăţii pentru plata altor obligaţii decît cele stabilite de lege", precizează AFPM.

AFPM reprezintă 47 companii furnizoare care acoperă 85% din necesarul de produse medicale (altele decît medicamentele) din spitalele din România. Asociaţia este membră a Asociaţiei Europene pentru Tehnologie Medicală şi Asociaţiei Producătorilor Europeni de Diagnostic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb