AGA pentru despăgubirea acţionarilor Bucur Obor furaţi în 1998-1999 nu s-a ţinut

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 octombrie 2016

AGA pentru despăgubirea acţionarilor Bucur Obor furaţi în 1998-1999 nu s-a ţinut

Adunarea Generală convocată, pentru aprobarea unei soluţii pentru despăgubirea acţionarilor Bucur Obor furaţi în 1998-1999 nu s-a ţinut, din lipsă de cvorum, la convocările de joi şi vineri.

Adunarea fusese convocată, în condiţiile în care, la Bucur Obor, este în derulare de ceva vreme un conflict deschis dintre Laurenţiu Postovaru, care deţine, în nume propriu şi prin firma lui, Amadeus Group, 49,9% din capitalul social al BUCU, şi Gelu Manea, care are 16,05% din companie şi care a condus societatea pentru o perioadă de mai mulţi ani.

Depozitarul Central a fost obligat, printr-o hotărâre judecătorească pronunţată în anul 2011, să reînscrie ca acţionari un număr de 1344 de persoane, care deţin, în total, 7,32% din capitalul social al companiei, cu un număr de 735 de titluri fiecare. Soluţia nu a putut fi pusă în practică, deoarece, timp de 16 ani, s-au făcut tranzacţii de bună credinţă.

Pe ordinea de zi la Adunarea Generală a Acţionarilor din 20/21 octombrie erau propunerile de soluţii privind despăgubirea acţionarilor furaţi în 1998-1999 - un program de răscumpărare, în urma căruia să fie împroprietăriţi păgubiţii, sau o majorare de capital.

Conducerea companiei a respins completarea convocatorului cu propunerile formulate de Gelu Manea, astfel că acesta din urmă a cerut, din nou, convocarea AGA la BUCU.

Gelu Manea propune acţionarilor o a treia variantă pentru despăgubirea celor furaţi - respectiv mandatarea Consiliului de Administraţie al Societăţii pentru a efectua toate diligenţele necesare preluării cu titlu gratuit de la acţionarul Amadeus Group SRL a numărului de 973.943 acţiuni proprii prevăzut de Sentinţa penală şi transferării directe de către societate a acţiunilor dobândite, cu titlu gratuit, către acţionarii societăţii fraudaţi menţionaţi în Sentinţa penală şi care nu au obţinut acţiunile sustrase până la respectiva dată, transfer efectuat în scopul soluţionării de către Societate a situaţiei generate de Sentinţa penală şi asigurării executării acesteia.

La precedenta solicitare similară, conducerea "Bucur Obor" a precizat că Amadeus Group SRL nu are nici o legătură cu Sentinţa penală şi nici vreo obligaţie faţă de persoanele păgubite, astfel că cererea acţionarului rămâne fără obiect.

Gelu Manea a mai propus atragerea răspunderii administratorilor de drept Cristinel Rotaru, Gabriel Ţiripa şi Anca Sorina Popescu Cruceru şi a administratorului de fapt Postovaru Laurenţiu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Depozitarul central ce face?

    Doarme. 

    haoleu..... 

    A SF ce face doarme? 

    haoleu.....

    Domnilor ziaristi i-a faceti o ancheta gazetareasca voi ca se pare ca e gravida situatiunea. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb