Danemarca a anunţat marţi întărirea cooperării sale militare cu Statele Unite, ale căror trupe vor avea acces în trei baze militare aeriene daneze, relatează AFP.
Acordul între cei doi aliaţi în NATO urmează unor înţelegeri similiare încheiate între SUA şi alte două ţări nordice, Suedia şi Finlanda.
'Ne întărim acum cooperarea bilaterală în materie de apărare şi nu vrem să ascundem faptul că acordul cu Statele Unite marchează totodată un avans în politica de apărare daneză, dat fiind că implică soldaţi şi materiale americane pe pământ danez', a declarat prim-ministrul Mette Frederiksen într-o conferinţă de presă.
Acordul de cooperare în domeniul apărării (DCA) va permite ca personal şi material militare să fie staţionate în 'instalaţii militare daneze specifice pe termen scurt şi lung', a precizat ministerul danez de resort.
Potrivit acestuia, acordul va permite ca SUA să aibă acces la trei baze aeriene daneze - Karup, Skrydstrup şi Aalborg. DCA nu priveşte însă teritoriile daneze autonome Groenlanda şi insulele Feroe.
Ministrul apărării, Troels Lund Poulsen, a declarat într-o conferinţă de presă că durata iniţială a acestui acord este de 10 ani, după care el poate fi revocat de oricare din părţi cu un preaviz de un an.
Ministrul a mai subliniat că politica Danemarcei de a interzice staţionarea de arme nucleare pe teritoriul său rămâne neschimbată.
Finlanda a semnat luni un acord similar de întărire a cooperării militare cu Washingtonul, ce acordă acces trupelor americane în 15 baze militare finlandeze.
La începutul lui decembrie, Suedia şi SUA au semnat de asemenea un acord ce deschide calea 'forţelor americane pentru a opera în Suedia, incluzând un statut juridic pentru personalul militar american, accesul la zonele de desfăşurare şi prepoziţionarea materialului militar', conform unui comunicat al Pentagonului.