AIG - la un acord amiabil cu Justiţia, de 960 milioane dolari

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 august 2014

AIG - la un acord amiabil cu Justiţia, de 960 milioane dolari

Asiguratorul şi-a majorat profitul trimestrial datorită vânzării unei divizii

"American International Group" Inc. (AIG), cel mai mare asigurator american, a acceptat să plătească 960 de milioane de dolari pentru soluţionarea amiabilă a unui proces intentat de un acţionar care a cerut despăgubiri pentru pierderile suferite pe segmentul imobiliar în urma unor raportări false ale companiei înainte ca aceasta să fie salvată de guvernul american, în 2008.

Suma a fost stabilită de un mediator, conform anunţului făcut de AIG.

Pe de altă parte, ieri, AIG a anunţat că profitul său a crescut cu 13% în trimestrul al doilea din 2014, în baza unui câştig rezultat din vânzarea diviziei de leasing aviatic. Câştigul net a crescut la 3,07 miliarde dolari sau 2,10 dolari/acţiune, de la 2,73 miliarde dolari sau 1,84 dolari/titlu în perioada aprilie-iunie 2013. Profitul operaţional a atins 1,25 dolari/acţiune şi depăşeşte estimarea analiştilor: 1,06 dolari.

Câştigul operaţional obţinut de companie pe segmentul property-casualty a sporit cu 25%, la 1,36 miliarde dolari. Vânzările AIG s-au redus cu 0,5%, la 9,21 miliarde dolari.

În perioada de raportare, AIG a obţinut un câştig net de 1,4 miliarde dolari din vânzarea diviziei de leasing aviatic, "International Lease Finance" Corp., către "AerCap Holdings" NV.

Compania a înstrăinat active de peste 75 de miliarde de dolari ca să obţină fonduri necesare rambursării ajutorului pe care l-a primit de la stat în 2008.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb