Ajutor de 8,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru populaţia afectată de inundaţii în 2014

Elena Deacu
Fonduri Europene / 6 august 2015

Populaţia afectată de inundaţiile extinse din luna mai şi din vara anului 2014 va putea beneficia de un ajutor financiar de aproape 8,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, în urma aprobării Deciziei Comisiei de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene, anunţă comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu.

"Am propus acordarea acestui ajutor în aprilie 2015 când am transmis propunerea noastră celor două instituţii. Aceste inundaţii devastatoare au provocat incertitudine şi teamă cu privire la viitorul fermierilor care şi-au pierdut întreaga producţie, copiilor care nu au mai putut merge la şcoală şi familiilor care şi-au văzut locuinţele distruse. Pentru toţi aceşti oameni care au arătat foarte mult curaj, autorităţile au luat o decizie înţeleaptă: au apelat la solidaritatea europeană", afirmă comisarul european.

Primele inundaţii au afectat 30 de judeţe din România şi au distrus reţele vitale de transport, apă, energie şi telecomunicaţii, precum şi case şi ferme. Cetăţenii au fost evacuaţi iar fermierii au pierdut recolte şi animale. Multe şcoli, spitale, clădiri publice şi bunuri culturale au fost inundate. În lunile iulie şi august 2014, precipitaţiile abundente, inundaţiile şi alunecările de teren au afectat din nou peste 126.000 de locuitori din cinci judeţe ale regiunii Olteniei, în sud-estul României.

Potrivit Corinei Creţu, ajutorul financiar va sprijini comunităţile, contribuind la acoperirea costurilor operaţiunilor de recuperare, precum şi la acoperirea parţială a costurilor de salubrizare a zonelor afectate, de refacere a infrastructurii şi restabilire a serviciilor.

"Din păcate, un dezastru sau o situaţie de criză pot apărea în orice moment. Nu putem întotdeauna preveni astfel de situaţii dramatice, însă ne putem pregăti, reduce pagubele şi, cel mai important, putem creşte siguranţa cetăţenilor noştri. Din acest motiv, politicile de gestionare a riscurilor şi dezastrelor sunt atât de importante. Multe dintre programele co-finanţate prin intermediul Fondurilor structurale şi de investiţii europene pentru perioada 2014 - 2020 îşi propun să investească în prevenirea inundaţiilor şi reducerea impactului schimbărilor climatice, acţiuni pentru care există o nevoie stringentă", a mai spus Comisarul european pentru Politici Regionale.

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene este unul dintre cele mai puternice simboluri ale solidarităţii în caz de nevoie. Ajutorul financiar va sprijini comunităţile, contribuind la acoperirea costurilor operaţiunilor de recuperare, precum şi la acoperirea parţială a costurilor de salubrizare a zonelor afectate, de refacere a infrastructurii şi restabilire a serviciilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb