Ajutorul militar american acordat Ucrainei ar putea determina Kievul să se comporte impredictibil, susţine Kremlinul

G.U.
Internaţional / 2 septembrie 2021

Ajutorul militar american acordat Ucrainei ar putea determina Kievul să se comporte impredictibil, susţine Kremlinul

Ajutorul militar american acordat Ucrainei ar putea determina Kievul să se comporte impredictibil şi periculos în conflictul din estul acestei ţări, a atenţionat astăzi Kremlinul, care şi-a exprimat regretul că, în opinia sa, prietenia americano-ucraineană este motivată de opoziţia faţă de Rusia, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Preşedintele american Joe Biden l-a asigurat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, miercuri, la Washington, că SUA sunt "ferm angajate" în favoarea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi vor acorda un nou ajutor pentru securitatea acestei ţări, în valoare de 60 de milioane de dolari.

Trupele ucrainene se confruntă din 2014 cu forţe separatiste susţinute de Rusia în regiunea Donbas din estul Ucrainei, conflict în care au murit până acum 14.000 de oameni, potrivit Kievului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a exprimat îngrijorări în legătură cu planurile SUA de a acorda ajutor militar Ucrainei, în declaraţii făcute în oraşul Vladivostok, în Orientul Extrem al Rusiei.

"Considerăm că aceasta ar putea cauza acţiuni impredictibile de partea ucraineană, în sensul unor încercări de a soluţiona conflictul din Ucraina prin forţă. Aceasta este foarte periculos", a spus Peskov. "Ca să o spunem direct, vorbim despre o prietenie ucraineano-americană împotriva Rusiei. Adică, ei nu sunt prieteni ei între ei, ci împotriva Rusiei. Aceasta nu poate fi decât regretabil", a afirmat Peskov.

Acesta a reiterat opoziţia Moscovei faţă de dorinţa Kievului de a adera la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), remarcând declaraţiile făcute în timpul vizitei lui Zelenski în SUA.

Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a făcut tot ce este necesar pentru a primi Planul de Acţiune pentru aderare la NATO, aderare pe care Kievul o consideră un factor de descurajare vital împotriva Rusiei.

NATO este de părere că Ucraina trebuie să realizeze mai multe reforme politice înainte de a deveni membră a organizaţiei.

Rusia a desfăşurat mai devreme în acest an zeci de mii de soldaţi lângă Ucraina, alarmând Kievul şi Occidentul, înainte de a-i retrage la bazele lor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb