Operatorii economici (societăţi şi regii autonome) din România care desfăşoară activităţi pe teritoriul naţional în industriile oţelului, cimentului, petrolului şi gazelor naturale, producţiei de energie, dar şi în alte industrii intens poluatoare, pot accesa un nou program în valoare de 150 de milioane de euro, din Fondul de Modernizare, dedicat investiţiilor în eficientizare energetică, informează Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Apelul de proiecte face parte din Programul-cheie 7: Eficienţă energetică în instalaţii industriale incluse în EU-ETS - Sprijin pentru achiziţionarea şi folosirea de instalaţii de captare, transport, stocare şi folosire a CO2 - CCS/CCU şi pentru modernizarea la nivel BAT a instalaţiilor incluse în EU-ETS din industriile oţelului, cimentului, petrolului şi gazelor naturale, producţiei de energie şi din alte industrii intens poluatoare.
"Reafirm angajamentul nostru ferm de a sprijini tranziţia către o economie sigură, competitivă şi curată. În acest sens, acordăm o importanţă deosebită creşterii eficienţei energetice în instalaţiile industriale, un pilon esenţial pentru atingerea obiectivelor climatice şi pentru reducerea costurilor operaţionale şi avem în vedere facilitarea accesului la finanţări dedicate achiziţionării şi folosirii de instalaţii de captare, transport, stocare şi utilizare a CO2, întrucât considerăm aceste tehnologii cruciale pentru decarbonizarea sectoarelor industriale grele şi suntem hotărâţi să sprijinim implementarea lor. De asemenea, sprijinim modernizarea la nivel BAT a instalaţiilor incluse în EU-ETS din industriile oţelului, cimentului, petrolului şi gazelor naturale, producţiei de energie şi din alte industrii intens poluatoare. Investiţiile în tehnologii de ultimă generaţie sunt esenţiale pentru reducerea emisiilor şi pentru îmbunătăţirea performanţei industriale (...)", a declarat, în comunicatul citat, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Ghidul solicitantului este elaborat de Ministerul Energiei pentru solicitanţii care doresc să obţină finanţare din fondurile alocate României prin Fondul pentru Modernizare (FM) şi vin cu proiecte de investiţii în industrii care folosesc instalaţii ce intră sub incidenţa schemei de comercializare a certificatelor de emisii de GES (EU-ETS), cu impact direct în eficientizarea energetică a proceselor tehnologice şi realizarea unor economii considerabile de energie şi a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
"Investiţiile finanţate în cadrul acestei măsuri vor avea un impact pozitiv în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) rezultate în urma economiilor de energie realizate ca urmare a implementării investiţiei de către beneficiari (echivalent tone de CO2/an), precum şi reducerea consumului de energie (electrică şi termică, resurse energetice) rezultate în urma economiilor de energie realizate ca urmare a implementării investiţiei de către beneficiari (MWh). Prin acest program de finanţare, Ministerul Energiei oferă sprijin pentru implementarea celor mai bune tehnologii (BAT) în întreprinderile participante la EU-ETS, pentru măsuri de eficientizare energetică", notează ministerul de resort.
Noul program se adresează operatorilor economici (precum societăţi şi regii autonome) care îndeplinesc următoarele condiţii: sunt entităţi cu personalitate juridică, înregistrate în România sau într-un stat membru UE, respectând condiţia înregistrării la ONRC; desfăşoară activităţi industriale pe teritoriul României în domeniile prevăzute de Anexa I a Directivei 2003/87/CE privind sistemul de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU-ETS) (printre acestea se numără industriile oţelului, cimentului, petrolului şi gazelor naturale, producţiei de energie şi din alte industrii intens poluatoare); fac dovada participării în schema EU-ETS la momentul depunerii cererii de finanţare.
Valoarea maximă a ajutorului de stat ce poate fi acordat prin prezentul apel este de până la 30 de milioane de euro/beneficiar/proiect de investiţii, reprezentând maxim 100% din costurile eligibile prevăzute în Anexa 4 a ghidului.
Activele ce pot fi luate în considerare la stabilirea costurilor eligibile finanţabile: instalaţii/echipamente specifice pentru întreprinderi din industrie, în scopul obţinerii de economii de energie primară, pe baza auditului şi bilanţului energetic (de exemplu: linii de producţie, motoare, transformatoare, compresoare de aer, pompe, instalaţii/echipamente tehnologice, boilere, schimbătoare de căldură, convertoare de frecvenţă, baterii de condensatoare, sisteme integrate de management al consumului de energie, cuptoare de topire şi altele).
Pe de altă parte, nu sunt eligibile: instalaţiile de producere a energiei din resurse regenerabile, echipamentele energetice pe bază de combustibili fosili, inclusiv gaze naturale şi investiţiile în sectoarele de cogenerare, de încălzire şi/sau răcire centralizată şi de producţie de energie electrică.
Ghidul solicitantului se află în consultate publică pe site-ul Ministerului Energiei pentru o perioadă de 30 de zile calendaristice de la data publicării, iar în tot acest timp persoanele interesate pot transmite propuneri şi observaţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu în data de 12.04.2025, 17:02)
fade-science:ul cu CO2 continuă
e atît de cald încît azi-noapte mi-o înghețat fîntîna (e primăvară, e Florii) !
nimeni din Europa poponarică nu se întreabă: bhă, poate Soarele are cicluri, activitatea fuzională este mai activă în unii ani decît în alți !!!
idiots!
e ca minciunile de la Tranzelectrica, cu profiturile lor fictive de 600mil. !!