Al treilea război mondial nu a început... încă!

Ca oameni de ştiri, înţelegem nerăbdarea şi precipitarea unora care ar avea chef să încaseze beneficiile uriaşe ale transmisiei în direct a celui de al treilea război mondial! Închipuiţi-vă, numai, cît ar cos­ta fracţiunea de secundă de reclamă pe timpul unei asemenea transmisii...!!! Waw!! Desigur, un incident internaţional între două state, implicînd folosirea forţei, nu poate fi trecut cu vederea, mai ales cînd este vorba despre des­chiderea focului de pe o navă de coastă, abordarea, escortarea sub pază şi sechestrarea navelor, a personalului de bord, evenimente în urma cărora sunt declaraţi răniţi. Cînd cele două ţări implicate sunt Rusia şi Ucraina, evenimentul nu are cum să lipseas­că de pe prima pagină. Conflictul aşa zis hibrid purtat de Rusia pe teritoriul Ucrainei, ocuparea şi anexarea Crimeei reprezintă, de departe, cea mai gravă ameninţare la adresa păcii şi a securităţii Europei. Şi, trebuie să recunoaştem, spre ruşinea înalţilor reprezentanţi ai statelor de pe acest continent, ba chiar şi ai Americii, aflată tocmai dincolo de Atlantic, încă şi a Chinei, aflată jumătate de lume mai departe, ca să nu mai spunem nimic despre ONU sau OSCE, nimeni nu a găsit cheia pentru a elimina această ameninţare. Toată lumea s-a mulţumit cu sancţiunile economice aplicate Rusiei şi, mai ales, cu semi-certitudinea că focul care a aprins casa vecinului ucrainean este bine "controlat" şi nu se va extinde peste tot satul. De aici, însă, pînă la temerea că ne aflăm în preajma unui conflict militar mondial mai este mult şi, deocamdată, datele esenţiale ale unui asemenea parcurs, din fericire, lipsesc.

Despre ce este vorba, aşadar, şi încotro ne îndreaptă evenimentele petrecute recent, undeva în apele dintre Marea Neagră şi Marea de Azov. Istoria începe, nu de ieri şi nici de la incidentul aflat acum în focarul agenţiilor de ştiri, al cancelariilor lumii, ci de la modul în care a fost expediată problema spinoasă a împărţirii între Ucraina şi Rusia a moştenirii lor comune, sovietice. Ca să nu păţească precum Grecia şi Turcia, cărora le-au trasat alţii graniţa maritimă şi, de atunci, se află într-o neîntreruptă dispută cu privire la suveranitatea asupra apelor teritoriale, a insulelor, a spaţiului maritim şi aerian aferent, Rusia şi Ucraina au convenit, prin Tratatul bilateral din 2003, ca apele respective să fie considerate drept ape teritoriale comune! Uşor de zis, dar mai greu de respectat, mai ales din momentul în care divoţul rece dintre Kiev şi Moscova s-a trans­format într-un amplu conflict nu doar politic, ci şi militar, între cele două state. Unul care nu are sorţi de a se încheia prea curînd, mai ales din cauza problemelor generate de ocuparea de către Rusia a Crimeei, parte a teritoriului Ucrainei, recunoscut in­ternaţional ca atare, inclusiv de Rusia, la momentul dizolvării juridice a URSS şi al apariţiei statelor independente.

Întregul "dans" al relaţiilor politice şi militare dintre Rusia şi Ucraina şi-a schimbat radical caracterul, de la episodul ocupării şi anexării Crimeei. Din acel moment, chiar dacă nu făţiş şi nici chiar abrupt, dar tot mai evident, comportamentul Rusiei a transmis insis­tent mesajul că suveranitatea împărţită cu Ucraina asupra apelor teritoriale respective însemnă controlul strict al Rusiei asupra mişcărilor de vase, inclusiv "dreptul de veto" asupra unor acţiuni sau manevre ale navelor ucrainiene. Evident, nu şi reciproc! Este exact mesajul evenimentelor de duminică seara.

Lesne de înţeles, Rusia a dat vina pe Ucraina, acuzînd-o că nu a respectat protocoalele stabilite pentru circulaţia navelor sale în apele respective, mai mult, a ridicat acuzaţia conform căreia Ucraina a provocat cu bună ştiinţă incidentul pentru a abate asupra Rusiei noi sancţiuni internaţionale! De partea cealaltă, Ucraina a acuzat Rusia de folosirea nelegală a forţei, nu departe de pragul unei agresiuni. Încotro ne îndreptăm?

Reuniunea convocată, de urgenţă, a Consiliului de Securitate al ONU este doar o simplă manevră terapeutică, menită să liniştească restul lumii... staţi la locurile voastre, situaţia este sub control! De rezolvat, Consiliul nu poate rezolva nimic, atîta vreme cît Rusia este membru permanent şi are drept de veto, iar Ucraina este... pe afară şi... atît! Desigur, va fi un lung prilej de vorbe şi acuzaţii, aruncate cu diplomatică abilitate, dintr-o parte într-alta. Atît şi nimic mai mult! Cît despre declaraţiile de la Bruxelles ale oficialilor UE, ele sunt menite doar să "marcheze" momentul şi mai ales să scutească de o pronunţare mai apăsată guvernele statelor membre, în special cele care nu au nici un chef să îşi prindă degetele sau urechile în conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Cu sau fără reuniunea de la ONU, aproape sigur, Rusia va elibera navele respective, cu echipajele lor cu tot şi va continua să dea vina pentru incident, nu pe marinarii respectivi, ci pe înalţii conducători de la Kiev. Cît des­pre Ucraina, ea este deja, de mult, în rolul victimei. Victimizarea victimei, victimizate... nu poate produce cine ştie ce beneficii suplimentare, nici diplomatice şi nici de alt gen. Poate elibera, în schimb, mîna unor guverne care ar dori să contribuie la modernizarea şi întărirea arsenalelor militare ale Kievului, reţinute pînă acum de teama de a nu irita prea tare Moscova. A mai căzut un prag. Iar lucrurile nu merg deloc, vorba sondajelor noastre de opine, în direcţia cea bună.