Alegere riscantă în Polonia

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 octombrie 2015

Alegere riscantă în Polonia

O analiză Bloomberg arată că formaţiunea care a câştigat scrutinul de duminică este "toxică" pentru ţară

Polonezii au ales "schimbarea", în scrutinul din data de 25 octombrie, însă, în opinia analiştilor, este posibil ca această opţiune să nu le aducă ceea ce aşteptau.

Conform unei analize Bloomberg, este dificil să clasifici noua formaţiune din fruntea Poloniei - Partidul Dreptate şi Justiţie (PiS) -, sau pe liderul acesteia, Jaroslaw Kaczynski.

Kaczynski este precaut în privinţa refugiaţilor, ceea ce îl aseamănă cu premierul ungar Viktor Orban sau cu naţionalistul francez Marine Le Pen. El a promis să nu primească imigranţi extracomunitari şi, totodată, să-i sprijine pe polonezii nevoiaşi. În campania electorală, Kaczynski a mai vorbit despre noi taxe pe bănci, creşterea salariului minim, intensificarea cheltuielilor sociale şi un control sporit în economie.

Pe de altă parte, euroscepticismul PiS este similar celui promovat de Partidul Independenţei din Marea Britanie. Acest caracter al formaţiunii riscă să creeze tensiuni în relaţiile Poloniei cu unii parteneri din UE, în special cu Germania, mai ales că PiS pledează şi pentru adoptarea unei linii mai dure faţă de Rusia.

Conform analizei Bloomberg, această combinaţie populistă este "toxică" şi ameninţă ţara.

Astfel, dacă se vor confirma sondajele exit poll, în Polonia ajunge la putere o formaţiune conservatoare şi naţionalistă, dar cu o puternică dimensiune socială, în pofida orientării sale de dreapta. Sondajele arătau că aproximativ 39% dintre votanţi au ales PiS, în timp ce liberalii din Platforma Civică, cei care au guvernat în ultimii opt ani, au obţinut numai 23%. Majoritatea obţinută este fragilă, dar suficientă ca să permită constituirea unui executiv fără sprijinul altei formaţiuni. Beata Szydlo este propunerea PiS pentru funcţia de premier.

Cei opt ani de guvernare liberală au condus la progrese economice notabile în Polonia, dar, totodată, au accentuat decalajele sociale, astfel că votanţii s-au orientat, acum, către conservatori.

Guvernarea PiS poate avea implicaţii majore în UE

Avansul euroscepticilor polonezi nu este un caz izolat, popularitatea formaţiunilor cu o astfel de orientare este în ascensiune şi în alte state, precum Olanda sau Suedia, pe fondul crizei provocate de imigranţii extracomunitari.

Analiştii sunt de părere că victoria PiS este parte a unei tendinţe ce se resimte în Europa, respectiv revenirea la "valorile naţionale".

Dar, pe de altă parte, preluarea guvernării de către PiS poate avea implicaţii majore în Uniunea Europeană, spun specialiştii, conservatorii polonezi fiind reticenţi faţă de continuarea integrării europene şi adoptarea monedei euro. PiS se pronunţă pentru o reformare a blocului comunitar în sensul consolidării statelor naţionale.

PiS vrea să impună, în 2016, o taxă de 0,39% pe activele bancare. Expertul economic al formaţiunii, Zbigniew Kuzmiuk, declară: "Una dintre primele decizii economice ale noului guvern va fi un amendament la bugetul pe anul viitor. Deficitul bugetului general va fi mai mic de 3% din PIB. Dorim, probabil în ianuarie 2016, să introducem două taxe importante pentru noi - o taxă pe activele băncilor, de 0,39%, şi o taxă pentru supermarketuri".

Înainte de alegeri, PiS a anunţat că vrea ca banca centrală a Poloniei să lanseze un program de credite ieftine, de 350 de miliarde de zloţi (90,72 miliarde de dolari), pe parcursul a şase ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb