Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, urmează să discute astăzi în cadrul Consiliului Executiv despre o posibilă amânare cu până la un an a alegerilor din septembrie pentru Consiliul Legislativ (LegCo, parlamentul local), potrivit unor informaţii apărute în presa locală, transmite Agerpres.
Alegerile ar putea fi amânate din cauza îngrijorărilor legate de creşterea cazurilor de COVID-19, a relatat Hong Kong Economic Times.
Hong Kongul se luptă cu un al treilea val de coronavirus în timp ce numărul crescut de transmisii locale zilnice a readus unele restricţii în oraş, lăudat anterior după ce a reuşit să ţină numărul cazurilor sub control.
Oraşul a raportat până în prezent 2.779 de infecţii şi 22 de decese provocate de boală.
La 11 şi 12 iulie, un număr record de 610.000 de locuitori ai Hong Kongului au votat în alegerile pentru tabăra pro-democraţie.
Scopul "Taberei Democrate 35+ Alegeri Primare" a fost de a câştiga o majoritate de 35 sau mai multe locuri (peste jumătate) în alegerile din septembrie, ceea ce i-ar oferi mai multă putere de a se opune prin veto legislaţiei pro-Beijing.
Luni, executivul local a anunţat că purtarea măştilor va deveni obligatorie în toate locurile publice şi că adunările de cel mult
două persoane, de la patru anterior, vor fi permise.
Restaurantele îşi vor închide de asemenea porţile pentru clienţi, fiind disponibile doar mese la pachet timp de o săptămână, în aşteptarea revizuirii.