Valentin Ionescu va prelua funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti, înlocuind-o pe Anca Dumitru.
Anca Dumitru s-a retras din poziţia de Director General urmând să activeze în continuare în cadrul conducerii executive a BVB, potrivit unui comunicat al BVB.
Stere Farmache, Preşedintele BVB a declarat: "Expertiza în domeniul pieţelor bursiere, precum şi cunoaşterea aprofundată a profilului clienţilor acestor pieţe l-au recomandat pe dl. Valentin Ionescu pentru funcţia de Director General al BVB. Apreciem ca dl. Valentin Ionescu va conduce BVB într-o nouă etapă a dezvoltării acesteia în linie cu strategia Bursei. În acelaşi timp, apreciem activitatea depusă de dna Anca Dumitru care a asigurat managementul societăţii într-o perioadă dificilă pentru piaţa de capital şi a reuşit să administreze în mod prudent activitatea Bursei în această perioadă."
Valentin Ionescu a declarat: "Este o onoare pentru mine funcţia de Director General al BVB, dar în acelaşi timp şi o responsabilitate mare. Întreaga mea devenire profesională a fost legată, în ultimii 15 ani, de piaţa de capital locală şi în ultimii ani şi de pieţele regionale din Praga şi Viena. Doresc ca prin activitatea pe care o voi desfăşura să pot contribui la dezvoltarea Bursei, astfel încât să ajungem să ne comparăm cu bursele mari regionale, iar pe plan intern să fim un bun furnizor de lichiditate pe de o parte pentru companii, iar pe de altă parte pentru investitori, şi nu în ultima instanţă să ne îndeplinim rolul de finanţare a economiei prin mobilizarea capitalurilor pe termen mediu si lung. În final, doresc să mulţumesc celor care m-au susţinut pentru această poziţie şi pentru încrederea acordată".
Anca Dumitru a declarat: "A fost o onoare pentru mine să ocup funcţia de Director General al BVB. Consider că am reuşit, în mare măsură, să-mi ating obiectivele asumate în faţa Consiliului Bursei. BVB păşeste acum într-o nouă etapă, în care dezvoltarea şi promovarea vor fi principalele priorităţi. Am convingerea că predau ştafeta în cele mai bune mâini, îl felicit pe dl. Valentin Ionescu pentru numirea în funcţia de Director General şi îl asigur de tot sprijinul meu."
Valentin Ionescu are 38 ani şi experienţă atât pe piaţa de capital din România, cât şi pe bursele din Praga şi Viena. El a lucrat la mai multe bănci de investiţii şi companii de brokeraj, precum Euroinvest Bank AG Viena şi Wood & Company Financial Services a.s..