Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Alexandru Nazare, s-a întâlnit ieri cu Georg Jarzembowski, coordonatorul european al sistemului blocurilor de spaţiu aerian funcţional (FAB), potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei. Întâlnirea a avut loc în contextul progreselor înregistrate de ţara noastră şi Bulgaria în dezvoltarea proiectului DANUBE FAB prin care se instituie un bloc funcţional de spaţiu comun.
Alexandru Nazare, a declarat: "Discuţiile cu domnul Jarzembowski au reliefat progresele importante pe care le-m făcut în implementarea acestui proiect de la semnarea în decembrie 2011 a Acordului pentru instituirea DANUBE FAB. Succesul acestui proiect cu un puternic impact regional este demonstrat şi de intenţia unor state vecine de a adera ca membri observatori sau cu drepturi depline ai Blocului de Spaţiu Aerian, şi aici vorbim de Republica Moldova, Serbia, Muntenegru sau de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Am vorbit cu omologul bulgar Moskovski în acest sens şi am convenit să trimitem scrisori oficiale de invitare a acestor state să adere la proiectul DANUBE FAB. La finalizarea acestui proiect distanţa de zbor între România şi Bulgaria se va reduce cu aproximativ 1 milion de mile pe an, ceea ce va conduce şi la o reducere semnificativă a emisiilor de CO2 şi a combustibilului ars cu aproximativ 5 milioane euro pe an. Sigur, toate aceste progrese se vor reflecta şi în scurtarea rutelor de zbor, reducerea costurilor pentru operatorii aerieni şi, implicit, ieftinirea biletelor".