Alianţa eurosceptică a vicepremierului italian Matteo Salvini din Parlamentul European se va numi Identitate şi Democraţie (ID), relatează Politico.
Din ID vor face parte grupul Europa Naţiunilor şi Libertăţilor (ENF) - din care fac parte şi Liga Nordului a lui Salvini şi Adunarea Naţională a lui Marine Le Pen, printre altele - precum şi alte partide eurosceptice, cum ar fi Alternativa pentru Germania (AfD).
"Identitate şi Democraţie (ID) va fi numele grupului nostru în Parlamentul European pentru aceşti cinci ani", a declarat europarlamentarul Thierry Mariani, care face parte din Adunarea Naţională.
Noua alianţă are 73 de locuri din cele 751 ale Parlamentului European, fiind astfel abia a cincea grupare ca număr de locuri, chiar în spatele Verzilor.
Preşedintele ID va fi Marco Zanni, membru al Ligii Nordului, iar vicepreşedinte va fi Nicolas Bay de la Adunarea Naţională.
Tot miercuri, partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron şi liberalii europeni (ALDE) au ales un nume pentru noul lor grup din Parlamentul European - "Reînnoim Europa".
Din acest grup vor face parte membrii ALDE, La Republique En Marche (partidul lui Macron) precum şi alţii. Partidul lui Macron a informat că a dorit să evite cuvântul "liberal" pentru că este folosit des în Franţa cu sens negativ ca o reprezentare a ultra-capitalismului "fără suflet". Gruparea are în total de 110 locuri în noul parlament.