Alina Bica condamnată definitiv la închisoare cu executare

I.A.
Anticorupţie / 27 noiembrie 2019

Alina Bica (Sursa foto: Twitter)

Alina Bica (Sursa foto: Twitter)

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, miercuri, apelul formulat de Alina Bica la sentinţa prin care a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă, informează News.ro.

"În majoritate: Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpata Bica Alina Mihaela şi de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015. În baza art.275 alin. (2) Cod procedură penală obligă apelanta intimată inculpată Bica Alina Mihaela la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019", a transmis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Unul dintre magistraţii completului a avut o opinie separată, "în sensul admiterii apelului declarat de inculpata Bica Alina Mihaela împotriva sentinţei penale nr. 1057 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală în dosarul nr. 2471/1/2015, al desfiinţării sentinţei penale apelate şi, în rejudecare, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, al dispunerii achitării inculpatei Bica Alina Mihaela pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 269 Cod penal".

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, în 26 iunie 2018, condamnarea Alinei Bica în dosarul în care a fost judecată alături de fostul ministru Adriean Videanu, la patru ani de închisoare cu executare, fiind menţinută astfel decizia din primă instanţă.

În noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată în acest dosar la patru ani de închisoare cu executare. Magistraţii instanţei supreme au dispus achitarea Alinei Bica pentru două fapte de abuz în serviciu şi pentru o faptă de favorizare a făptuitorului, respectiv a lui Adriean Videanu, dar au condamnat-o la patru ani de închisoare cu executare pentru o altă faptă de favorizare a făptuitorului, repectiv a lui Ovidiu Tender. În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu.

În acest dosar, cunoscut sub numele "Bica 2", fosta şefă a DIICOT este acuzată de procurorii DNA de favorizarea fostului ministru al Economiei Adriean Videanu, în dosarul Romgaz-Interagro, şi a omului de afaceri Ovidiu Tender în dosarul Rafo-Carom, precum şi de abuz în serviciu.

Dosarul a ajuns la ICCJ în iunie 2015, judecarea a început în septembrie 2015 şi s-a încheiat după 15 termene, în 23 noiembrie 2016.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Prinde orbul scoate-i ochii...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb