Am intrat în anul ciocnirii prea mult amânate dintre băncile centrale şi realitate?

A mai trecut un an în care băncile centrale au amânat deciziile dure, deşi au declarat necontenit că ştiu cum să oprească inflaţia, iar în acest fel au făcut, probabil, ultimul pas înapoi către colţul din care nu există ieşire.

Bineînţeles că există mereu opţiunea schimbării radicale a regulilor jocului, iar noile "reguli" să precizeze că nu mai există niciun colţ sau că realitatea nu este cu adevărat realitate fără aprobarea bancherilor centrali. Dar vor mai fi acceptate noile "reguli"?

Deocamdată, Federal Reserve a transmis semnale că turaţia tiparniţei va scădea semnificativ, pe fondul unor prognoze care arată câte trei majorări ale dobânzii de politică monetară în 2022 şi 2023. După ce a susţinut de luni bune că inflaţia este tranzitorie, preşedintele Jerome Powell şi-a schimbat radical discursul şi a caracterizat inflaţia drept o "ameninţare majoră".

BCE se află încă în faza negării şi speră că bau-baul inflaţiei va pleca şi o va lăsa în pace dacă se ascunde suficient de mult sub pat cu ochii şi urechile acoperite.

Din păcate, lucrurile nu sunt aşa de simple. "Monstrul" inflaţionist are numeroase feţe, iar puterea sa este alimentată permanent de politicile economice promovate de autorităţile europene, precum şi de gravele dezechilibre structurale acumulate în ultima decadă, un proces care a "beneficiat" din plin de contribuţia directă a BCE.

Pornind de la Regula Taylor disponibilă în cadrul terminalului Bloomberg, Holger Zschaepitz, editor financiar la Die Welt, scrie că dobânda de politică monetară din Germania ar trebui să fie de 7,6%, iar pentru zona euro de 5,2%.

Regula Taylor este o ecuaţie care arată cât ar trebui să fie dobânda de politică monetară în funcţie de inflaţie şi de nivelul activităţii din economie şi poartă numele profesorului John Taylor de la Universitatea Stanford.

De ce nu se află dobânda din zona euro nici măcar la jumătate? Deoarece toată aparenţa stabilităţii, redresării sau rezilienţei economiei europene s-ar evapora instantaneu şi ar dezvălui un deşert "construit" cu ajutorul unor politici monetare discreţionare iresponsabile, care au ca scop perpetuarea unor politici fiscale dezastruoase.

Înainte de ultima şedinţă de politică monetară a BCE de anul trecut, Bloomberg scria, pe baza informaţiilor oferite de surse anonime, că prognozele instituţiei arată o depăşire a ţintei de 2% în 2022 şi revenirea sub ţintă în 2023 şi 2024.

Într-adevăr, prognozele de inflaţie ale economiştilor BCE au fost revizuite la 4,1%, 3,7% şi 3% în primele trei trimestre din 2022. Prognozele din septembrie 2021 arătau rate ale inflaţiei în zona euro de 2,2%, 1,8% şi 1,4% în aceleaşi perioade (vezi graficul).

Prognoza inflaţiei pentru T4 2021 a fost revizuită la 4,6% de la 3,1% după doar trei luni, de la 2,6% după şase luni şi de la 2% după nouă luni. Economiştii de la BCE au completat această farsă ridicolă numită "prognozarea inflaţiei" prin estimarea cu precizie a ratei inflaţiei până la sfârşitul anului 2024. Modelele arată că rata inflaţiei din zona euro va rămâne la 1,8% din iunie 2023 până în decembrie 2024. În documentul de la BCE nu se precizează nimic despre intervalele de încredere ale prognozei, dar probabil că nu este nevoie de aşa ceva, în condiţiile în care precizia este extremă şi nu există niciun fel de surse de incertitudine.

De ce toate prognozele BCE indică o revenire a inflaţiei la ţintă? Deoarece aşa sunt construite modelele "ştiinţifice" la nivelul băncilor centrale, conform explicaţiilor oferite de Mervyn King, fost guvernator al Băncii Angliei.

Într-un editorial Bloomberg, profesorul King subliniază că o teorie satisfăcătoare a inflaţiei nu poate lua forma "inflaţia va fi scăzută deoarece noi spunem că aşa va fi", dar tocmai în acest fel sunt "construite" modelele băncilor centrale, care arată că "inflaţia pe termen lung este determinată de ţinta oficială de inflaţie".

După cum mai declară fostul bancher central, "banii au dispărut din modelele inflaţiei", iar acest "fenomen" arată că "politica monetară şi-a pierdut ancora intelectuală".

Cu câteva zile înainte de ultima şedinţă de politică monetară a BCE din 2021, Kevin Warsh, fost membru al Consiliului Guvernatorilor de la Federal Reserve, a scris în Wall Street Journal că "Fed-ul este principalul vinovat pentru inflaţie", despre care spune că reprezintă "alchimie pentru o naţiune supraîndatorată".

"Inflaţia este o alegere, o alegere pentru care Fed-ul este principalul responsabil", mai accentuează fostul guvernator al băncii centrale americane. Warsh mai aminteşte şi un alt aspect fundamental: "relaxarea cantitativă descurajează investiţiile în echipamentele de capital şi încurajează investiţiile în active financiare".

Implicaţiile sunt deosebit de grave din punct de vedere al creşterii sustenabile a economiei reale. "Burse exuberante şi o economie reală mai puţin rezilientă sunt consecinţe directe ale politicii monetare a Federal Reserve", subliniază Kevin Warsh, care mai avertizează că "o aterizare lină este foarte dificilă în acest stadiu".

Acuzaţiile lansate de Warsh la adresa Federal Reserve pot fi, la fel de bine, îndreptate şi către Banca Centrală Europeană, care se angajează tot într-o alchimie disperată pentru susţinerea cu orice preţ a aparenţei solvabilităţii într-o zonă euro alcătuită majoritar din state falimentare.

După decizia de politică monetară a BCE de la mijlocul lunii trecute, profesorul german Hans-Werner Sinn, fost preşedinte al Institutului Ifo, a scris că "politica monetară a BCE se bazează pe opinii nu pe fapte", în condiţiile în care nu sunt majorate dobânzile şi este permisă creşterea accelerată a masei monetare deşi preţurile înregistrează cea mai mare creştere din istoria zonei euro.

"BCE refuză să recunoască realitatea şi calcă în picioare mandatul său de asigurare a stabilităţii preţurilor", mai subliniază profesorul Sinn.

Dar poate că realitatea nici nu caută recunoaştere din partea bancherilor centrali, ci doar aşteptă ca timpul să arate adevărata valoare a promisiunilor de obţinere a rezilienţei economice prin dobânzi negative şi bani din nimic.