Mircea Abrudean: "Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional"

S.B.
Politică / 1 aprilie

Mircea Abrudean: "Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional"

Preşedintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care efectuează o vizită oficială la Paris, luni şi marţi, a afirmat că aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Senatului, oficialul român a avut întrevederi cu preşedintele Senatului francez, Gerard Larcher, şi cu secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann.

În cadrul discuţiilor cu Gerard Larcher, au fost abordate subiecte de interes strategic pentru relaţiile bilaterale româno-franceze, evidenţiindu-se faptul că Franţa este un partener esenţial pentru România.

"Anul acesta marchează 145 de ani de relaţii diplomatice între cele două state, iar intensitatea contactelor politice la nivel înalt din perioada recentă demonstrează soliditatea acestor legături, inclusiv la nivel parlamentar", relevă sursa citată.

De asemenea, a fost discutată aprofundarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa, în contextul actualelor provocări economice mondiale. Prioritatea comună este dezvoltarea colaborării în sectoare cu valoare adăugată ridicată, precum tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, industria aeronautică, energia şi industria de apărare.

Preşedintele interimar al Senatului a evidenţiat importanţa cooperării în domeniul securităţii regionale pentru consolidarea relaţiilor economice bilaterale: "România şi Franţa împărtăşesc aceleaşi valori într-un context de securitate în continuă schimbare. Am discutat despre securitatea regională, esenţială pentru dezvoltarea unei cooperări economice mai puternice. Un punct esenţial pe agendă a fost susţinerea aderării României la OCDE, un obiectiv naţional pe care ne dorim să-l atingem în 2026".

În cadrul întrevederii cu Mathias Cormann, Mircea Abrudean a reafirmat angajamentul ferm al României pentru finalizarea procesului de aderare până în 2026.

Totodată, i-a mulţumit oficialului OCDE pentru sprijinul constant oferit ţării noastre şi a evidenţiat progresul semnificativ realizat până în prezent.

"Aderarea României la OCDE rămâne un proiect strategic naţional. A fi parte a acestui grup de state înseamnă mai multă prosperitate pentru România şi reprezintă un indicator puternic de împreună pentru investitorii interni şi internaţionali, raportat la sănătatea economiei noastre interne. Voi continua să susţin acest obiectiv fundamental, aşa cum am făcut-o şi până acum: cu responsabilitate, transparenţă, onestitate şi corectitudine!", a declarat demnitarul român.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb