Faptul că persoane care au probleme cu justiţia, inclusiv un primar condamnat, au câştigat alegerile locale "transmite un mesaj periculos către SUA, către partenerii internaţionali ai României şi către cetăţeni", a declarat astăzi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.
"Cred că se transmite un mesaj periculos către SUA, către partenerii internaţionali ai României şi către cetăţenii români când politicieni care au fost, în acest caz, investigaţi, judecaţi şi apoi condamnaţi la închisoare sunt aleşi primari", a afirmat Hans Klemm, potrivit unor surse din media.
"Votanţii români au vorbit. Au ales candidatul care le-a plăcut cel mai mult. Este greu să înţeleg modul în care ei au gândit, dar acum aleşii au şansa să facă tot ce pot pentru cei care i-au pus în funcţie", a adăugat Klemm.
Acesta a precizat că partidele politice trebuie să se concentreze asupra alegerilor parlamentare din noiembrie.
"Aş încuraja partidele să selecteze candidaţii care vor reprezenta România viitorului", a completat Klemm.
În opinia sa, problemele cu justiţia ale unor aleşi ies în evidenţă într-un context în care DNA este un exemplu de luptă împotriva corupţiei în regiune.
"România a fost o insulă de stabilitate în această parte a lumii. (...) A fost văzută în regiune ca model pentru lupta împotriva corupţiei. (...) DNA a fost rugată de alte ţări să asigure asistenţă în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei", a adăugat ambasadorul SUA la Bucureşti.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.06.2016, 18:32)
si eu sa imi mai platesc taxele?