"AMERICA FIRST": noul preşedinte vine cu sacul de promisiuni

Cum a câştigat alegerile din SUA un candidat care, din capul locului, a avut împotriva sa: partidul pe care l-a reprezentat (în alegerile primare a înfrânt unul după altul 16 contra-candidaţi republicani); mijloacele de informare în masă în bloc; sondajele publicate, care constant îl dădeau învins; contra-candidatul său (doamna Hillary Clinton), care a finanţat o campanie cu circa un miliard de dolari?

Donald Trump a fost un candidat abraziv în discurs, fără "politeţuri", cu accente rasiste pregnante, cu o convingere arogantă în victoria sa, cu un comportament grosolan faţă de adversari, abundând în remarci sexiste, narcisist s.a., dar scandând energic sloganul: "America first !"

Unii analişti au stabilit: "poporul american a vorbit !" Îmi permit să completez aserţiunea - poporul american a vorbit, dar a vorbit "de-a surda". Adică? Poporul american a votat în majoritate (fragilă, dar totuşi majoritate) în favoarea doamnei Clinton. Astfel, rezultatul votului popular pe ansamblul SUA este următorul: Clinton - 60.634.052 voturi pentru (47,66%); Trump - 60.127.396 voturi pentru (47,50%).

Dar alegerea preşedintelui, de facto şi juridic, o face Colegiul Electoral. Acesta are 538 de electori. Distribuţia electorilor la 11 noiembrie era: Trump - 306 electori; Clinton - 228 electori. Pentru a fi ales, unul din cei doi candidaţi are nevoie de cel puţin 270 electori. Este prea puţin probabil ca electorii să voteze altfel decât în consens cu partidul care i-a promovat în poziţia de electori. În prima zi de luni consecutivă celei de-a doua zi de miercuri din decembrie, electorii din fiecare stat se întâlnesc şi votează. Voturile sunt trimise preşedintelui Senatului SUA, care le face publice în şedinţa reunită a Congresului la 6 ianuarie 2017.

Istoric, este a cincea oară când un preşedinte este ales cu o majoritate a electorilor, deşi a pierdut "votul popular". Ultima oară a fost în 2000, când Al Gore a obţinut pe ansamblul SUA mai multe voturi "populare" decât George Bush, care însă a avut mai multe voturi ale electorilor. Iar numărul de electori este atribuit aproape în toate statele nu proporţional cu voturile obţinute, ci potrivit principiului "câştigătorul (cel cu voturile cele mai multe) ia totul". Adică, toţi electorii statului respectiv.

Acest specific (unii spun o "curiozitate") al sistemului electoral american, originar la începutul anilor 1800, are o istorie aparte care merită o prezentare cu un prilej viitor. Se poate preciza că sistemul este supus criticilor de ani de zile, mai ales după alegerile din 8 noiembrie a.c. O jumătate de milion de cetăţeni au petiţionat electorii să voteze pentru doamna Clinton. Dar schimbarea sistemului în favoarea alegerilor prezidenţiale directe (votul popular) va fi dificilă, echivalentă cu o revoluţie.

Sunt suficiente analize a ceea ce s-a întâmplat în alegerile din 8 noiembrie. Putem face o remarcă - într-o lume "globalizată" economic, preşedintele ales repudiază participarea SUA în "registrul" de până acum. El respinge asimetria între includerea SUA în procesul globalizării şi "randamentul" insuficient obţinut de SUA.

Într-o economie globală, noul preşedinte acceptă pentru ţara sa doar postura de prim - solist. Iar voturile primite îi validează concepţia. În plan intern, preşedintele ales, membru al elitei financiare, se delimitează de cea politică şi financiară. Intuind corect forţa electorală a votanţilor nemulţumiţi de sistem, devine purtătorul mesajului lor. Este acesta populism? Nu în mod necesar, având în vedere că el, fiind un capitalist realizat, nu repudiază bogăţia, randamentul, ca scop principal al antreprenoriatului. Şi susţine acest principiu şi în politica internă şi în cea externă. Intern, el acuză exact elitele, sistemul de "establishment", că au ignorat pe cei mulţi, anulându-le şansa.

Pentru scopul limitat al articolului este mai productivă tentativa de a anticipa cursul politicii americane în următoarea perioadă. Ştiu, este o întreprindere hazardată. Cum menţiona un expert, după 8 noiembrie, am intrat într-o lume nouă şi stranie.

Punctele posibile de reper sunt programul prezentat de domnul Trump la finele lui octombrie, pentru primele 100 de zile ale preşedinţiei sale, precum şi pronunţările de după victoria electorală.

O serie de acţiuni pe care şi le propune, în ipoteza că va reuşi să le promoveze, va marca schimbări adânci în sistemul de conducere american, va afecta atât legislativul, cât şi sistemul de justiţie, va duce America pe un nou făgaş în relaţiile internaţionale, marcând o ruptură cu politica externă americană de decenii.

Câteva exemple: intenţia de a "curăţa corupţia şi cârdăşia intereselor speciale în Washington" prin limitarea mandatelor membrilor congresului (şanse slabe de realizare); interdicţia aplicată angajaţilor Casei Albe şi ai Congresului să se angajeze în activităţi de lobby cel puţin cinci ani după părăsirea postului în instituţiile respective; îngheţarea angajărilor în sistemul federal; dereglementarea - la emiterea unei reglementări federale noi, vor fi abrogate două reglementări deja existente; interdicţia pe viaţă a oficialilor legaţi de Casa Albă să practice lobby în favoarea oricărui guvern străin; interdicţia ca lobby-iştii străini să mobilizeze fonduri dedicate alegerilor prezidenţiale.

Să adăugăm măsurile de "protecţie a muncitorilor americani": renegocierea acordului de liber schimb cu Canada şi Mexic (NAFTA), promulgat ca lege de Bill Clinton în 1993, ca prim pas către "unificarea emisferei vestice"; retragerea din Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) - o altă lovitură dată "liberului schimb" - probabilă; declararea Chinei ca stat care manipulează valutele (este vizat "nivelul scăzut" al cursului valutei chineze); anularea restricţiilor privind expansiunea extracţiei de purtători de energie (şisturi, cărbune "curat" s.a.) - probabilă; eliminarea obstacolelor administrative în calea dezvoltării infrastructurii energetice (de exemplu, vestita conductă de ţiţei Keystone, din Canada până în Illinois, Texas, Oklahoma, care a fost respinsă de către preşedintele Obama) -probabilă; anularea contribuţiilor financiare la programele ONU de prevenire a schimbărilor climatice - probabilă.

În domeniul asigurării "domniei legii", sunt exemplele: completarea componenţei Curţii Supreme de Justiţie cu un candidat conservator (subiect de extremă importanţă în SUA) - măsură certă; anularea ordinelor executive ale preşedintelui Obama pe care le consideră neconstituţionale - probabilă într-o anumită măsură; expulzarea a peste două milioane de "imigranţi criminali ilegali" - probabilă; suspendarea imigrărilor din zone cu pericol de terorism-probabilă; înăsprirea procedurilor de verificare a imigranţilor potenţiali-probabilă; construcţia vestitului zid la graniţa cu Mexic - obstacol în calea imigraţiei ilegale, zid care să fie în final plătit de către Mexic - greu de anticipat.

În domeniul fiscal, avem măsuri precum - reduceri de impozite de care să beneficieze cu prioritate clasa de mijloc (reduceri de 35%) - greu de anticipat; impozitul pe profit se reduce de la 35% la 15% - greu de anticipat; profiturile repatriate vor fi impozitate doar cu 10% - posibil; introducerea de obstacole tarifare la importul de produse din state unde corporaţii americane au înfiinţat uzine desfiinţând locuri de muncă în SUA - puţin probabil;

Pentru asistenţă medicală, avem: revocarea legii de sănătate a lui Obama şi aplicarea unui nou sistem - Conturi de Economii pentru Sănătate, care să ofere un acces mai larg la asistenţă medicală - o măsură care provoacă emoţii şi dezbateri partizane intense - se vor introduce unele modificări; accelerarea aprobării de medicamente noi - în prezent "sunt pe ţeavă" peste 4000 de medicamente noi, multe cu efecte fundamentale pentru sănătate-probabilă; deductibilitate fiscală pentru cheltuielile pentru întreţinerea copiilor şi a persoanelor în vârstă şi multe altele - probabilă.

În ceea ce priveşte politica externă, s-a ajuns în situaţia cea mai neplăcută a oricărei diplomaţii: impredictibilitatea politicii viitoarei administraţii. A te baza exclusiv pe declaraţii de campanie este insuficient şi riscant. Preşedintele ales nu are experienţă de politică externă (dar Obama, la început de mandat în 2008, a avut ?).

Potrivit declaraţiilor preşedintelui ales, el nu este politician; are însă convingeri, repetate obsesiv de-a lungul campaniei şi dubii răzleţe. Ai sentimentul că, pentru dumnealui, om de afaceri realizat, politica externă este un şir de tranzacţii. Mai mult, rezultă că orice tranzacţie este un joc de sumă nulă: unul pierde, iar celălalt (SUA) câştigă. Ceea ce, să observăm în treacăt, face dificil compromisul, caracteristic diplomaţiei. O alternativă ar fi ca statele vizate să genereze un interes al SUA în zona respectivă sau măcar un interes nou, consonant cu concepţia noului preşedinte.

Din ce se ştie până acum: nu îl interesează NATO - în contradicţie cu angajamentul de decenii al SUA; a repetat că nimic nu vine gratis; securitatea costă, deci "beneficiarii" serviciilor de securitate prestate de America (membrii NATO, Coreea de Sud, Japonia şi alţii) trebuie să plătească. Dacă nu, este pregătit să retragă sprijinul şi prezenţa militară americane. Natural, o asemenea retragere va crea un gol pe care alţii se vor grăbi să îl umple. La fel de logic - securitatea statelor "insolvabile" va fi slăbită.

A "conturat" relaţiile cu state importante:

- Rusia (personificată unidimensional, de către Vladimir Putin) - există dorinţa de conlucrare, prima ţintă fiind distrugerea ISIS (califatul auto-declarat din Orientul Mijlociu), chiar dacă acesta trece printr-o colaborare ruso-americană în zonă, prin acceptarea regimului lui Assad; ce se va întâmplă cu Ucraina, Gruzia? Să se descurce. Şi să fie clar, preşedintele ales este singurul capabil să negocieze cu liderii autoritari.

- China - se vrea o conlucrare care să nu fie în detrimentul Americii pe plan comercial şi financiar (tăcere însă asupra tensiunilor în creştere chino-americane legate de disputa internaţională în jurul insulelor Spratley);

- Mexic - se doreşte o conlucrare, dacă Mexic va plăti costul zidului la graniţa dintre cele două state, care să pună capăt imigraţiei ilegale.

- Imigraţia masivă, cu cortegiul de probleme, în Europa? Nu îl interesează pe Donald Trump, este treaba europenilor. Apărarea acestora - dacă plătesc - bine, dacă nu - să se descurce.

Trump favorizează tortura fizică împotriva militanţilor islamici radicali (tortură care a fost repudiată de către Obama). Nu surprinzător, este dezinteresat de situaţia palestinienilor (unii analişti cred că înfiinţarea statului Palestinian a fost pusă "sine die" în congelator). Mai mult, va muta ambasada americană la Ierusalim - a promis în campanie.

Iran - Trump este pregătit să repudieze acordul internaţional prin care Iranul renunţă la dezvoltarea armei nucleare. Acceptă consecinţele - nu exclude posibilitatea folosirii armei nucleare tactice. Sugerează că nu ar fi rău, dacă state prietene se vor întări militar, şi nu mai trebuie sprijinite de către SUA (se pare că ar fi avut în vedere Coreea de Sud şi Japonia). Cred, în context, că riscul nuclear pe plan internaţional trece într-o altă clasă - de la posibil şi greu probabil la probabil.

Toate acestea duc la diminuarea rolului SUA în lume. Ei şi? Cât timp America va ieşi cu costuri mai puţine din aceasta şi cu securitatea intactă, este în regulă. Ceilalţi? Treaba lor. Trump subliniază că nu este un izolaţionist, ci doar descătuşează America de aranjamente defavorabile. Singurul principiu este "America în primul rând!"

Natural că o decuplare a SUA de aranjamente militare de securitate pe care le-a înfiinţat, promovat şi apărat de decenii reprezintă o cotitură de excepţie în relaţiile internaţionale. La circumstanţe de excepţie, statele vizate trebuie să aibă reacţii de excepţie. Prematur de spus cum vor reacţiona aceste state. Sigur, însă, că România se află între aceste state şi ar fi firesc să vedem o adaptare suplă, creativă şi rapidă la nouă situaţie. Dacă NATO, UE, "parteneriatul strategic" cu SUA sunt pilonii politicii noastre externe, ştim oare cum trebuie să reacţionăm acum, când SUA sunt pe cale să vireze brusc? Suntem pregătiţi şi altfel decât cu declaraţii de circumstanţă, care s-ar putea să îl lase rece pe noul lider?