Analiştii: "Cursul nu ar trebui să evolueze dramatic cu o lună înainte de stabilirea accizelor"

Veronica Plăcintescu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 septembrie 2013

Analiştii: "Cursul nu ar trebui să evolueze dramatic cu o lună înainte de stabilirea accizelor"

Septembrie este, de opt ani, luna deprecierilor pentru moneda naţională, în condiţiile în care în prima sesiune din octombrie sunt stabilite accizele pentru anul următor. Ieri, de exemplu, moneda naţională s-a depreciat cu 0,23%, Banca Naţională a României (BNR) anunţând un curs valabil astăzi de 4,4461 lei/euro. Potrivit analiştilor, anul acesta nu ar trebui să existe o evoluţie dramatică a cursului, motivele pentru care leul ar urma să se aprecieze sau nu depinzând mai mult de factorii externi decât de mediul din ţara noastră.

Dochia: "Pe plan intern, nu sunt schimbări mari care să justifice o mişcare a cursului"

Cursul nu ar trebui să coboare cu mai puţin de cinci puncte procentuale, până la începutul lunii octombrie, când vor fi stabilite accizele, potrivit analistului economic Aurelian Dochia. Domnia sa ne-a declarat: "Evoluţia cursului este influenţată atât de mediul intern, cât şi de cel extern. În momentul de faţă, riscul care ameninţă cursul la noi este mediul extern. Monedele ţărilor emergente au fost şi continuă să fie puternic afectate. Leul şi celelalte monede din regiune au rezistat destul de bine până acum, dar sunt încă multe necunoscute la nivel internaţional, pornind de la tulburările din India şi problemele din Siria, până la faptul că FED (n.r. Banca Centrală a SUA) intenţionează să încheie programul privind politica de relaxare monetară. Pe plan intern, nu sunt schimbări mari care să justifice o mişcare a cursului, dar investitorii sunt, de regulă, panicoşi. Nu văd motive să existe salturi prea mari. Preconizez o depreciere procentuală de mai puţin de 5 puncte, pentru începutul lunii octombrie".

Cabat: "Cursul ar trebui să se învârtă în jurul valorii de 4,4 lei/euro"

Atât timp cât nu vor apărea probleme pe plan intern, cursul nu ar trebui să aibă motive pentru care să crească sau să coboare într-un mod dramatic, ne-a spus analistul economic Dragoş Cabat. Domnia sa ne-a declarat: "Dacă nu apar scandaluri interne, nu văd de ce cursul ar avea motive să înregistreze o evoluţie dramatică luna aceasta. Este foarte important cum vor decurge evenimentele la nivel internaţional, pentru că, momentan, tensiunile externe au fost motoarele care au dus monedele din pieţele emergente în sus sau în jos. Cursul ar trebui să se învârtă în jurul valorii de 4,4 lei/euro, fără să fie exclus să fie chiar mai mic, de 4,38 lei/euro".

Isar: "Cred că va fi o mişcare în sus, dar nu una amplă"

Cursul nu are motive să evolueze într-un mod care să atragă atenţia, a reiterat şi analistul Lucian Isar. Domnia sa ne-a declarat: "Cursul este oricum în dezechilibru. Dacă va fi să vedem o evoluţie a cursului, cred că va fi o mişcare în sus, dar nu una amplă".

Şerbănescu: "Noi nu avem piaţă, avem BNR"

Analistul Ilie Şerbănescu este de părere că problematica privind cursul, la mai puţin de o lună înainte de stabilirea accizelor, este una mai amplă, domnia sa considerând că nu există o logică pentru cum ar trebui să evolueze leul în această lună, ci doar strategii dictate de oficialii Băncii Naţionale a României (BNR). Domnul Şerbănescu ne-a declarat: "Cursul va merge încotro vrea guvernatorul BNR Mugur Isărescu să îl ducă. Noi nu avem piaţă, avem BNR. După cum am mai spus, problema este una mai profundă, întrucât nu economia ar trebui să dicteze cursul, ci cursul economia. La noi, cel puţin, economia din ultimii patru ani a fost şi continuă să fie un dezastru. Din 2009, începând, nu am observat schimbări notabile în bine. Cursul este actualmente susţinut în mod artificial, pentru bănci. Fiecare este liber să creadă altceva, dar eu consider că un curs normal reflectă imaginea economiei pe care o reprezintă, independent de factorii externi. Iar în altă ordine de idei, o monedă are nevoie de o piaţă puternică pentru a primi influenţele contextului internaţional. Tema accizelor este derizorie. Nu spun că nu ar fi importantă, ci derizorie. Fiscalitatea nu poate face nimic în ţara noastră. Ce se va schimba concret, spre exemplu, acum că a fost redusă TVA la pâine? Va ieşi România din subdezvoltare? De la an la an, se fac tot mai puţine lucruri la noi, indiferent de guvernare. În ţara noastră, FMI este premier. Faptul că nu o recunoaştem politic nu înseamnă că nu este aşa. Până la urmă, nu cred că Mugur Isărescu face ceva de capul lui, ci cele ce îi sunt dictate".

Vasilescu, BNR: "Nu ştiu dacă factorii externi au o influenţă asupra cursului"

Contactat de ziarul "BURSA", Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, ne-a spus că, într-adevăr, în ultimii ani leul s-a depreciat în lunile de toamnă, acest lucru datorându-se faptului că se majorează preţurile în economie. Domnia sa ne-a declarat: "Există multe motive pentru care cursul se depreciază toamna. De regulă, aceste modificări sunt dependente de faptul că se majorează preţurile în această perioadă. Desigur, nu este obligatoriu ca acest lucru să se întâmple şi anul acesta. Nu ştiu dacă factorii externi au o influenţă asupra cursului şi nimeni nu cred că ştie. Piaţa are o evoluţie independentă de voinţa noastră. Nu pot estima cât va fi cursul la începutul lunii octombrie".

În ultimii opt ani, s-a înregistrat o tendinţă de depreciere a leului, în a doua jumătate a lunii septembrie, înainte de data de referinţă de la care se va lua cursul euro, pentru stabilirea accizelor de anul viitor. Anul trecut, cursul în prima sesiune a lunii septembrie era de 4,4898 lei/euro, iar în prima zi din octombrie era de 4,5178 leu/euro.

Contactată de Ziarul BURSA, doamna Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications la compania de ţigarete Japan Tobacco International (JTI), pentru România, Moldova şi Bulgaria, ne-a spus că nu poate estima cât va fi cursul anul acesta, în prima şedinţă interbancară din octombrie, însă nu consideră că ar avea loc un atac speculativ asupra monedei naţionale în această perioadă.

Domnia sa ne-a declarat: "Faptul că plătim mai mult din cauza cursului este un lucru care trebuie luat ca atare. Aceasta reprezintă transpunerea unei directive europene, valabilă pentru toate ţările din UE. Noi urmărim cu mare interes cursul luna aceasta. Momentan nu am observat fluctuaţii mari. Desigur, orice se poate întâmpla, fie în plan politic, fie să izbucnească un război în Siria, însă nu susţin că ar exista vreun atac speculativ asupra leului înainte de stabilirea accizelor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb