ANALIZĂ NEW YORK TIMES: Modelul Nordic, optim pentru salvarea economiei

Criza actuală, generată de pandemia de coronavirus, este diferită faţă de cele precedente, în condiţiile în care, din Asia până în Europa, respectiv până în America de Nord, oamenii îşi pierd locurile de muncă, iar cel mai potrivit răspuns la dezastrul creat pare să fie modelul de salvare promovat de ţările din nordul Europei, conform unei analize realizate de New York Times (NYT), care critică planul de susţinere adoptat de Statele Unite ale Americii.

NYT aminteşte că măsurile de stimulare anunţate de Congresul SUA pentru combaterea impactului pandemiei de coronavirus reprezintă "reţeta tradiţională americană", astfel că pachetul de două trilioane de dolari doar extinde sistemul standard de asigurări pentru şomaj, alocând în acelaşi timp bani care ar trebui să ajute companiile aflate în dificultate.

Acesta s-ar putea dovedi "un medicament slab", un cocktail creat pentru "afecţiuni economice comune", precum cele determinate de o prăbuşire a pieţelor bursiere sau a preţurilor imobiliare, scrie NYT, menţionând că acum lucrătorilor li se cere să rămână acasă pentru limitarea răspândirii unui virus agresiv, iar guvernul american, confruntat cu o asemena situaţie de urgenţă de sănătate publică, suprimă afacerile, ceea ridică semne de întrebare cu privire la valoarea măsurilor de stimulare standard.

În opinia multor economişti, nu este necesar doar un impuls pentru activitatea economică, ci o salvare completă a persoanelor afectate în perioada în care activitatea normală este îngheţată. Aceştia cred că Guvernul american ar trebui să intervină şi să facă plăţi directe ca să prevină un val dezastruos de şomaj.

Pavlina R. Tcherneva, economist la Bard College, afirmă: "Cu siguranţă, ar trebui să luăm toate măsurile posibile ca să menţinem oamenii la locul de muncă. În esenţă, guvernul devine angajator de primă instanţă. Dacă ar fi să facem asta astăzi, am putea opri o parte din hemoragia ce va urma".

Dar, ideea ca guvernul să suporte salariile americanilor este greu de pus în practică, potrivit NYT, care adaugă că această măsură ar costa multe trilioane de dolari. "Într-o ţară care găseşte lichidităţi pentru reducerile de impozite şi cheltuielile militare, acest lucru este de neimaginat din punct de vedere politic", scrie NYT, aducând în atenţie faptul că, în unele ţări, această idee de susţinere a persoanelor şi companiilor este departe de a fi fantezistă.

NYT explică faptul că, în Danemarca, partidele politice din întregul spectru ideologic au făcut front comun cu sindicatele şi asociaţiile patronale, în această lună, stabilind un plan în baza căruia Guvernul acoperă între 75% şi 90% din toate salariile lucrătorilor, în următoarele trei luni, cu condiţia ca societăţile să nu recurgă la concedieri.

De asemenea, guvernul danez a fost de acord să suporte plata chiriilor datorate de companiile care nu au venituri în perioda de criză. Aceste două măsuri sunt estimate la un total de 42,6 miliarde de coroane daneze (aproximativ 6,27 miliarde de dolari), după includerea economiilor din sistemul de asigurări pentru şomaj, potrivit NYT.

Olanda a produs o schemă similară, Guvernul urmând să acopere 90% din salariile angajaţilor firmelor care prezintă pierderi de cel puţin 20% din venituri. În acelaşi timp, Guvernul britanic s-a angajat să acopere 80% din salarii, iar recent a extins măsura de protecţie pentru angajaţii independenţi.

Scopul acestei abordări este să prevină experienţa severă a şomajului în masă, permiţând în acelaşi timp întreprinderilor să-şi păstreze salariaţii, mai degrabă decât să îi concedieze şi apoi să îi angajeze din nou, scrie NYT. Potrivit sursei, odată ce normalitatea revine, companiile vor fi în măsură să-şi reia rapid operaţiunile, restabilind creşterea economică.

"Autorităţile au înţeles repede că ne aflăm într-o situaţie excepţională, în care era necesar să producă foarte rapid iniţiative excepţionale", spune Carl-Johan Dalgaard, economist la Universitatea din Copenhaga, preşedinte al Consiliului Economic Danez, subliniind: "Dacă se poate întrerupe activitatea firmelor şi, prin aceasta, să se reducă gravitatea falimentelor şi a concedierilor, revenirea la normal se va accelera".

Motivul principal pentru care acest tip de abordare pare de neconceput în Statele Unite este acelaşi care limitează opţiunile pentru extinderea asistenţei medicale şi reducerea costurilor învăţământului universitar: americanii bogaţi se protejează de impozite, conform NYT.

Jacob F. Kierkegaard, de la Peterson Institute for International Economics din Washington, spune: "Atât timp cât nu sunteţi dispuşi să impozitaţi oamenii înstăriţi şi să daţi o parte din banii lor unor persoane care nu sunt bogate, acest tip de opţiuni nu se găsesc pe masă".

În Danemarca, în 2018, Guvernul a colectat venituri fiscale egale cu 49% din producţia economică anuală a naţiunii, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). În Olanda, această proporţie a fost de 39%, iar în Marea Britanie - de 34%.

Aceeaşi sursă arată că în Statele Unite, însă, veniturile fiscale s-au ridicat la 24% din producţia economică anuală, faţă de 28% în 2000, înainte ca administraţiile George W. Bush şi Donald Trump să adopte reduceri imense de taxe, majoritatea beneficiilor fiind pentru cei mai bogaţi.

Situaţia de urgenţă care ameninţă economia globală a atins o asemenea amploare încât necesită o îndepărtare radicală de la modelul tradiţional de politici, afirmă mulţi economişti, avertizând că declinul PIB-ului SUA ar putea depăşi Marea Recesiune.

Potrivit calculelor specialiştilor, o versiune americană a planului Danemarcei ar costa mult. Anul trecut, 157 de milioane de americani erau angajaţi oficial. Aproximativ 53 de milioane de lucrători cu salarii mici au câştiguri anuale medii de 18.000 de dolari, conform Brookings Institution. Acoperirea salariilor lor timp de şase luni ar costa 477 de miliarde de dolari, notează NYT, adăugând că, în situaţia în care guvernul ar asigura plăţi pentru întreaga forţă de muncă americană, care are un venit mediu de 64.000 de dolari, suma ar ajunge la 5 trilioane de dolari.

Datoria federală cumulată la sfârşitul anului trecut a depăşit 23 de trilioane de dolari, ceea ce a însemnat 105% din producţia economică anuală, potrivit Federal Reserve Bank of St. Louis. Aceasta a fost aproape dublă faţă de acum două decenii, înainte să înceapă reducerea impozitelor. NYT arată că, dacă Guvernul ar împrumuta încă 5 trilioane de dolari, ar declanşa cu siguranţă temeri legate de deficit.

Dar, Pavlina R. Tcherneva susţine că o astfel de abordare, care priveşte deficitul, este greşită. Domnia sa spune că în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Statele Unite au înregistrat deficite bugetare anuale care au fost de peste cinci ori mai mari decât cel actual, ca procent din economie.

"Avem un spaţiu fiscal nelimitat în ceea ce priveşte finanţarea acestor programe de sprijin", spune Pavlina R. Tcherneva, menţionând: "Nu putem să mergem pe retorica veche, că nu ne putem permite măsurile x, y şi z". În opinia sa, SUA au o capacitate de împrumut de neegalat, mai ales că dolarul este moneda de rezervă globală.

Analiza mai aduce în atenţie faptul că danezii pot furniza rapid sume mari de bani guvernamentali pentru că ei deja finanţau unele dintre cele mai generoase programe de asigurări sociale din lume. Conform aşa-numitului model economic nordic, care predomină în ţările scandinave, oamenii acceptă poveri fiscale extrem de ridicate după standardele globale, în schimbul prestaţiilor legate de asistenţa naţională de sănătate, educaţia publică gratuită, concediu parental, formare profesională sau subvenţii pentru şomaj.