Analiză WBS Europa - jurnal bursier - 27 ianuarie
WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 28 ianuarie 2011
Principalii indici ai europene au avansat astăzi, decizia unanimă de ieri a Fed-ului de menţinere a măsurilor de stimulare economică din SUA, precum şi datele macroeconomice şi rezultatele financiare pozitive ale zilei, compensând efectele negative ale scăderii de către Standard & Poor"s a rating-ului de ţară al Japoniei la AA-. Moneda europeană a avansat în faţa yen-ului japonez şi a francului elveţian, având însă doar o evoluţie oscilantă faţă de dolarul american.
Indicele de încredere a consumatorilor şi a mediului de afaceri în perspectivele de evoluţie ale economiei zonei euro, publicat de Comisia Europeană, a coborât în ianuarie la 106.5 de la 1-6.6 în decembrie, menţinându-se în apropierea celui mai ridicat nivel din
ultimii trei ani. Aşteptările economiştilor indicaseră o creştere până la 106.7. Inflaţia din Germania a accelerat în ianuarie, indicele preţurilor de consum calculat după metoda europeană avansând cu 2% faţă de creşterea de 1.9% din decembrie. Creşterea a fost cea mai ridicată de după octombrie 2008, însă s-a situat sub aşteptările medii de 2.2% ale analiştilor economici.