ANALIZĂ XTB: Debut îndrăzneţ al retailerului polonez Zabka pe piaţa românească

A.D.
Comunicate de presă / 17 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Retailerul polonez Zabka plănuieşte să deschidă în România circa 50 de magazine până la finalul anului şi aproape 4.000 în viitor. Debutul la bursa reprezintă al patrulea cel mai mare IPO din Europa în 2025, ocupând aceeaşi poziţie în portofoliul din istoria Bursei din Varşovia, informează analiştii XTB.

Potrivit comunicatului, valoarea pachetului de acţiuni programate pentru tranzacţionare pe piaţa deschisă din 17 octombrie va fi de aproximativ 1,39 miliarde de euro (conform preţului de emisiune de 4,67 Euro), iar includerea opţiunii greenshoe urcă valoarea la 1,61 miliarde de Euro. Preţul va creşte capitalizarea de piaţă a companiei la 4,67 miliarde de euro, iar Zabka va deveni a 11-a cea mai mare companie listată pe bursa poloneză.

Zabka a început o fază de testare pe piaţa din România, unde intenţionează să lanseze aproximativ 50 de magazine până la sfârşitul acestui an. Peste 20 de magazine sunt deja operaţionale.

Ţara noastră, fiind a treia cea mai populată ţară din Europa Centrală şi de Est, atrage atenţia datorită potenţialului său de piaţă. Compania estimează piaţa direct adresabilă (DAM) a României la aproximativ de 9,35 miliarde de Euro, preconizând o creştere a acesteia de 7% între 2023 şi 2028.

Naţional, până la 33% din vânzări sunt realizate prin canale comerciale tradiţionale (prin comparaţie, în Polonia, procentul este de aproximativ 15%).

Segmentul magazinelor moderne de proximitate reprezintă, în prezent, doar 5% din piaţă, dar înregistrează o creştere dinamică, subliniază analiştii XTB.

Potrivit studiului, Zabka vede în România o oportunitate, drept urmare, vizează înfiinţarea unui lanţ de aproximativ 4.000 de magazine. Totuşi, deciziile privind ritmul de extindere pe piaţa românească vor fi adoptate după prima jumătate a anului viitor, ceea ce va permite o analiză aprofundată a rezultatelor etapei de testare şi de adaptare a strategiei la condiţiile locale.

Piaţa poloneză de vânzare cu amănuntul pe segmentul alimentar rămâne sub presiunea "războiului preţurilor " purtat de principalii discounteri care operează în ţară.

În plus, apare şi întrebarea dacă piaţa de retail îşi va păstra evaluarea şi dacă sentimentul zdruncinat al investitorilor va avea impact asupra IPO-ului Zabka.

De altfel, activitatea Zabka se concentrează pe o tipologie de client şi un model de cumpărături uşor diferite. Magazinele Zabka se încadrează, în primul rând, în aşa-numitul segment al magazinelor "de proximitate", oferind clienţilor confortul pe care îl caută atunci când face cumpărături în schimbul unor preţuri mai ridicate la produse.

Cu toate acestea, este important să fie îndeplinite anumite condiţii, cum ar fi depăşirea pragului de 5% din valoarea capitalizării acţiunilor din indice disponibile pe piaţa liberă. Pe scurt, debutul Zabka ar trebui să se încheie cu un câştig de 98,96% în prima zi. Chiar dacă acest scenariu este puţin probabil, Zabka va beneficia de aceeaşi traiectorie şi, probabil, va îndeplini condiţiile de intrare în indicele WIG40 în ziua debutului.

În acelaşi timp, merită să ne amintim că acesta este al patrulea cel mai mare IPO din Europa în acest an şi al patrulea cel mai mare din istoria Bursei din Varşovia. Astfel, Polonia va fi pe radarul fondurilor din întreaga lume, iar întrebarea este cum va profita de acest impuls.

Chiar dacă toate condiţiile de intrare în WIG20 ar fi îndeplinite în ziua debutului, sesiunile următoare vor reprezenta o confruntare pentru a determina cât de mult sunt dispuşi investitorii instituţionali să plătească suplimentar pentru a deţine acţiunile. Dacă ar fi adăugat la indice, ar exista o cerere semnificativă din partea fondurilor administrate pasiv, care ar fi forţate să cumpere acţiunile indiferent de preţ, explică analiştii XTB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb