La prezentarea Tesla şi lansarea Starship de săptămâna trecută, Elon Musk a arătat lumii şi investitorilor cum vede viitorul, demonstrând că viziunea sa nu este deloc obişnuită, însă timpul va răspunde, totuşi, tuturor întrebărilor pe care piaţa le are, subliniază analiştii XTB, companie de investiţii pe bursele internaţionale, conform unui comunicat remis redacţiei.
Capitalizarea bursieră a Tesla este de aproximativ 770 de miliarde de dolari, cu un profit de 9 miliarde de dolari anul trecut, în timp ce Volkswagen din Germania, un producător clasic de automobile, de exemplu, valorează aproximativ 50 de miliarde de dolari, cu un profit de 19 miliarde de dolari, potrivit comunicatului.
Din acest punct de vedere, valoarea Tesla este aproximativ aceeaşi cu valoarea tuturor celorlalte companii auto la un loc. Prin urmare, nu este de mirare că piaţa evaluează Tesla semnificativ mai mult şi mai scump decât alte companii auto şi chiar semnificativ mai scump decât cele din sectorul tehnologiei precum Apple, Microsoft, Meta, Alphabet sau Nvidia, subliniază analiştii XTB.
Care să fie explicaţia? Tesla şi directorul companiei Elon Musk promit de mult timp o revoluţie în domeniul energiei şi al transportului.
Musk vrea ca proprietarul unei Tesla să obţină şi "profit pasiv"
Analizând în mod obiectiv modul de utilizare a unei maşini, în prezent, majoritatea proprietarilor constată că, de fapt, automobilul rămâne parcat, acasă sau la serviciu, în mare parte din zi.
Dar Tesla promite să răstoarne complet această concepţie prin promisiunea că va duce la bun sfârşit funcţia de autonomie completă, adică maşina va putea transporta alte persoane, de exemplu, în timp ce proprietarul doarme sau lucrează. Cu alte cuvinte, proprietarul poate ajunge confortabil la serviciu şi apoi poate obţine profit cu maşina sa, aceasta transportând alte persoane fără a fi necesară prezenţa proprietarului.
Acest lucru ar contribui, desigur, la utilizarea mai eficientă a resurselor din economie, ceea ce, în cele din urmă, ar trebui să ne avantajeze pe toţi, punctează analiştii XTB. De asemenea, maşinile autonome vor fi, în cele din urmă, mai sigure şi mai confortabile, cu o mai bună înţelegere a traficului, ceea ce permite ca o persoană să-şi dedice timpului unei alte activităţi decât condusul, în timp ce se află pe drum spre o destinaţie, se menţionează în comunicat.
Investitorii aşteaptă de la Tesla să-şi folosească know-how-ul în acest domeniu şi să câştige mulţi bani din software-ul său. În aceste condiţii, Tesla nu este înţeleasă pe piaţă ca o companie auto clasică, ci ca pe ceva mai mult. Dar va fi suficient pentru Tesla? Desigur, răspunsul la această întrebare va veni în timp.
La prezentarea viziunii Tesla de săptămâna trecută, Elon Musk a venit cu proiecte ambiţioase şi promisiuni pe măsură. După ani de întârziere (primele promisiuni de autonomie completă pentru maşini veneau în jurul anului 2018), părintele companiei a arătat în sfârşit cum vede viitorul, corelat, desigur, cu zborul de testare a rachetei Starship de duminică.
Tesla a provocat, fără îndoială, o revoluţie în acest domeniu şi a determinat direcţia altor companii auto, dar va trebui în continuare să transpună în practică viziunea, să obţină autorizaţii de la autorităţile de reglementare şi să trimită aceste maşini pe şosea.
Modul în care îşi va utiliza, în cele din urmă, tehnologiile este discutabil, la fel cum este discutabil dacă va reuşi să îşi monetizeze software-ul. Există multe cazuri în lume în care o companie a avut cel mai bun produs, dar nu a reuşit să îl monetizeze bine, subliniază analiştii XTB.
Un exemplu recent este Open AI - chiar dacă este considerată un lider în domeniul inteligenţei artificiale, organizaţia se aşteaptă la pierderi cumulate de zeci de miliarde de dolari în următorii ani. Totuşi, dacă Tesla şi-ar îndeplini cu adevărat aceste promisiuni şi ar livra milioane de maşini similare de-a lungul anilor, ar fi cea mai mare revoluţie în transportul rutier de la apariţia automobilelor, se precizează în comunicat.