Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) anunţă, în urma consultărilor touroperatorilor specializaţi şi a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanţei de Rusalii, peste 60.000 de turişti, informează news.ro.
Peste 150 de milioane de lei au fost cheltuiţi în această perioadă doar pe litoral.
"Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) anunţă, în urma consultărilor touroperatorilor specializaţi şi a partenerilor hotelieri, că în acest an, litoralul românesc a primit, cu ocazia mini-vacanţei de Rusalii, peste 60.000 de turişti. Cifra este mult mai mare comparativ cu minivacanţa de Rusalii de anul trecut, când pe litoral au fost doar 10.000 de turişti, în contextul unui 2021 dominat încă de restricţii şi de temeri", arată ANAT.
La acest aflux de turişti a contribuit mult eliminarea totală a restricţiilor, litoralul românesc redevenind o destinaţie dedicată distracţiei, evenimentelor, festivalurilor.
"Minivacanţa de Rusalii reprezintă încă un pas foarte important de revenire la normalitate a turismului românesc şi marchează, practic, deschiderea sezonului estival", spun reprezentanţii ANAT.
Estimările ANAT sunt că pe litoralul românesc s-au cheltuit, în perioada 10 - 13 iunie, circa 150 de milioane de lei. Cele mai aglomerate staţiuni au fost Mamaia - Mamaia-Nord, Eforie Nord, Venus şi, fireşte, Vama Veche.
În Delta Dunării, multe hoteluri şi pensiuni au avut un grad de ocupare de peste 90%, găzduind mii de turişti, iar românii au mai optat şi pentru zonele de turism rural (Bran-Moieciu, Apuseni, nordul Olteniei - Oltenia de sub munte, Maramureş, Bucovina etc.), turism montan (Predeal, Poiana Braşov, Sinaia) dar şi pentru staţiuni balneare (Băile Herculane, Băile Felix, Călimăneşti-Căciulata).
ANAT estimează că circa 50.000 de români şi-au petrecut minivacanţa în celelalte zone turistice ale României, cu excepţia litoralului.
De asemenea, peste 20.000 de turişti au fost pe litoralul bulgăresc, 15.000 în Grecia (în special Halkidiki, Paralia Katerini, Thassos) şi circa 5.000 în Turcia (Bodrum, Kuşadasi, Antalya).
1. fără titlu
(mesaj trimis de adrian în data de 14.06.2022, 18:37)
plaja Mamaia e un mare pirci...nu-i nici naiba pe acea plaja....mergi 500 de metri pina la apa....