ANC lansează spre consultare două proiecte de decizie privind serviciile poştale

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Publice / 28 noiembrie 2008

ANC supune consultării publice proiectul de decizie pentru modificarea şi completarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii nr. 88/2004 privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poştale şi un proiect de decizie privind raportarea unor date statistice de către furnizorii de servicii poştale.

Modificările şi completările propuse în primul proiect vizează includerea serviciului de publicitate prin poştă printre serviciile din sfera serviciului universal pe care furnizorul desemnat are obligaţia de a le furniza pe întreg teritoriul României.

Deşi ANC a anunţat că intenţionează să desemneze un furnizor de serviciu universal pentru furnizarea serviciului de publicitate prin poştă, niciun furnizor nu şi-a arătat disponibilitatea în acest sens. Din acest motiv, ANC a decis să desemneze din oficiu CNPR ca furnizor de servicii de publicitate prin poştă, pentru că aceasta deţine în prezent reţeaua poştală cu cel mai mare grad de acoperire la nivel naţional, fiind astfel în măsură să îndeplinească cerinţele legate de furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, asigurând astfel respectarea dreptului utilizatorilor de acces la serviciul universal. Totodată, CNPR beneficiază de peste 4 ani de experienţă în furnizarea serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal. Astfel, CNPR va avea obligaţia de a furniza până la data de 25 aprilie 2009, pe întreg teritoriul României, toate serviciile poştale din sfera serviciului universal pentru care a fost desemnat anterior, precum şi serviciul de publicitate prin poştă.

Includerea în sfera serviciului universal a trimiterilor de publicitate prin poştă şi desemnarea CNPR ca furnizor de serviciu universal nu oferă CNPR dreptul exclusiv de a furniza aceste servicii, alţi furnizori de servicii poştale putând şi ei să opereze pe acest segment. În calitate de furnizor de serviciu universal însă, CNPR va fi obligată să livreze publicitatea prin poştă pe întreg teritoriul României, la acelaşi tarif, care va fi fundamentat pe costuri şi aprobat de ANC.

În anul 2007, au fost procesate peste 63 de milioane de trimiteri de publicitate prin poştă de către cei 8 furnizori activi pe acest segment. Trimiterile de publicitate prin poştă au înregistrat în anul 2007 o creştere cu 44% faţă de anul 2006, reprezentând aproximativ 20% din totalul de trimiteri aferente poştei de scrisori.

De asemenea, prin proiectul de decizie supus consultării, ANC propune extinderea, până la data de 25 aprilie 2009, a termenului până la care CNPR deţine dreptul exclusiv de a presta anumite servicii poştale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, a căror greutate este mai mică de 50 g şi al căror tarif este mai mic de 1,2 lei. Această propunere este în conformitate cu decizia Parlamentului European de a extinde posibilitatea de a rezerva anumite categorii de servicii poştale furnizorului de serviciu universal, până la 31 decembrie 2012, în cazul României şi are ca scop finanţarea costului net generat de furnizarea serviciilor incluse în sfera serviciului universal.

Cel de-al doilea proiect de decizie îşi propune revizuirea şi armonizarea modalităţii de raportare a datelor statistice de către furnizorii de servicii poştale cu noua clasificare a serviciilor poştale. Întrucât sfera serviciului universal a fost lărgită, prin includerea serviciului de publicitate prin poştă, şi au fost strict determinate serviciile care nu fac parte din aceasta precum serviciile "Ramburs", "Schimbare destinaţie", "Livrare specială", "Confirmare de primire" şi "Express" este necesară adoptarea unei decizii, care să prevadă obligaţia furnizorilor de servicii poştale de a transmite informaţii cu privire la serviciile poştale oferite în prezent.

Proiectele deciziilor pot fi consultate pe pagina de internet a ANC, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 08.12.2008, pe adresa sediului central al ANC (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), direct la registratură sau prin intermediul departamentelor regionale ale Autorităţii.

Autoritatea Natională pentru Comunicaţii este instituţia care stabileşte regulile pentru piaţa de comunicaţii din România şi veghează la respectarea acestora.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb