România are "o fereastră de oportunitate" de câteva săptămâni, cel puţin şase, timp în care se poate pregăti pentru punctul în care varianta Delta va pune probleme şi în ţara noastră, iar numărul de noi cazuri de COVID va creşte semnificativ, a declarat, ieri, la Digi24, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, potrivit digi24.ro.
Varianta delta "se răspândeşte foarte repede, aceasta este principala caracteristică ce o diferenţiază de tulpinile precedente. Estimăm că avem în continuare în România o fereastră de oportunitate de câteva săptămâni în care putem să accelerăm pregătirile, să ne găsească apariţia unui eventual val 4 cât mai pregătiţi cu putinţă", a spus Andrei Baciu, precizând că este vorba cu precădere de accelerarea vaccinării, pentru că pregătirile şi aranjamentele la nivelul infrastructurii spitaliceşti nu mai reprezintă o chestiune atât de sofisticată, existând deja precedente.
Septembrie ar putea fi luna critică
"Mai sunt câteva săptămâni, inclusiv pe estimările şi pe predicţiile pe care le avem de la INSP şi dacă ne uităm în alte părţi. Spre exemplu, în UK, la începutul lunii mai erau foarte puţine cazuri cu această variantă Delta şi a ajuns în mai puţin de două luni să câştige foarte mult teren şi să ducă la amplificarea numărului de cazuri. Deci, vorbim de 6-7-8 săptămâni în care am putea să nu avem probleme din cauza variantei Delta, dacă ne uităm şi la ce se întâmplă în alte părţi la nivel european. Vedem Anglia, Portugalia, Spania", a spus Andrei Baciu.
Întrebat dacă septembrie ar putea fi luna critică, Andrei Baciu a estimat că poate să fie un moment dificil, dar a îndemnat din nou să ne uităm la exemplul Angliei, al Spaniei, Portugaliei, ţările central şi vest-europene. Aici, chiar dacă este un procent mare de populaţie vaccinată, există totuşi un număr important de cazuri. Însă avantajul unei rate mari de vaccinare este că nu ai fatalităţi, nu ai decese. În Anglia, de exemplu, sunt câteva zeci de decese pe zi între zeci de mii de cazuri noi, a subliniat Andrei Baciu. "Lucrul ăsta îl transformă într-o paradigmă de sezon gripal, deci nu pune presiune pe sistemul de sănătate, nu pune presiune pe societate şi atunci viaţa revine uşor-uşor la normalitate. Că va fi septembrie - şi felul în care va fi acest val ţine foarte mult de rata de vaccinare - sunt chestiuni pe care le putem face şi chestiuni pe care nu le putem face", a declarat Andrei Baciu, unul dintre coordonatorii campaniei naţionale de vaccinare.
Niciun demers de vaccinare în 25-30 la sută dintre localităţile rurale ale României
Întrebat ce vor face autorităţile ca în acest interval de timp să crească ritmul vaccinării, secretarul de stat a spus că lupta se duce în mediul rural, pentru că în mediul urban mare, comunităţile au deja un grad ridicat de imunizare. "Este un scut de protecţie împotriva emergenţei unui nou val", a comentat Andrei Baciu. "Problematică rămâne însă în continuare abordarea în mediul rural, unde există în continuare un număr important de localităţi care nu au iniţiat demersuri de vaccinare", a recunoscut oficialul.
El a estimat la 25-30 la sută localităţile rurale din România în care nu s-a iniţiat nicio activitate de vaccinare, iar fără implicarea autorităţilor locale "n-ai cum, efectiv, să creezi un acces rapid şi să faci din vaccinare o soluţie uşoară", fie că este vorba de înfiinţarea unui centru de vaccinare, fie de o echipă mobilă de vaccinare, a spus Andrei Baciu.
Cum poate fi convinsă populaţia de la sate să se vaccineze
"Când am văzut că nu se desfăşoară campania în ritmul pe care ni l-am dori, am cerut tuturor localităţilor să vină cu o propunere, astfel încât să ne asigurăm că în toate localităţile din România, oriunde ai trăi, există sau va exista o acţiune de vaccinare", a spus Baciu, precizând că această solicitarea a fost făcută în urmă cu trei săptămâni.
Astfel, autorităţile locale au fost rugate să transmită propunerile lor - vor centru de vaccinare sau echipă mobilă -, astfel încât acţiunea să poată fi organizată logistic, a explicat Andrei Baciu. "În următoarele şase săptămâni vrem să atingem toate comunităţile din România", a spus secretarul de stat.
El consideră că rezultatele proaste ale campaniei de vaccinare în mediul rural se datorează şi accesului dificil la vaccinare, dar şi lipsei dorinţei de vaccinare. "Dar există în continuare o chestie simplă pe care o putem rezolva - partea de acces", a punctat Andrei Baciu.
El crede că populaţia ar putea fi convinsă de necesitatea vaccinării dacă va înţelege că astfel nu va avea un număr de cazuri crescut, nu va avea diverse tipuri de restricţii şi îşi poate menţine, de pildă, posibilitatea de a organiza nunţi, botezuri. Şi preoţii ar putea avea un rol important în convingerea populaţiei, a arătat secretarul de stat.
"Vara faci sanie. Avem aceste 6-8 săptămâni de care vorbeam în care putem să ne pregătim, chit că poate avem nevoie de o vacanţă binemeritată, în care să ne detaşăm de momentul stresului COVID, dar haideţi să ne pregătim din timp acolo unde nu s-a organizat. E un lucru simplu şi minim pe care îl putem face", a spus secretarul de stat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.07.2021, 18:20)
Eventual val franare economie! cu bubuiala in somaj si preturi!!!
Sa ne fie de bine!
Care valuri ca mor natural pe trend mai multi batrani decat covid!!!
Voi numit valuri "covid" cele care sunt valuri de decese naturale / alte boli, dar care pun presiune pe sistemul medical.
semnat comenturi "cretine"
2. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 18.07.2021, 14:55)
daca bagati vaccinare obligatorie o sa fiti toti linsati!
nu ma credeti pe cuvant si incercati sa o faceti, vedeti ce iese!