ANDREI POP: "Ministrul Agriculturii i-a minţit pe fermieri. Aceştia nu vor primi despăgubirile promise pentru secetă"

J.P.
Politică / 14 august 2020

"Ministrul Agriculturii i-a minţit pe fermieri. Aceştia nu vor primi despăgubirile promise pentru secetă"

Deputatul PSD Andrei Pop l-a acuzat pe Ministrul Agriculturii Adrian Oros că i-a minţit pe fermieri şi că aceştia nu vor primi despăgubirile promise pentru secetă. Social-democratul a precizat că în proiectul de rectificare, în bugetul Ministerului Agriculturii nu sunt prevăzute sumele pentru aceste despăgubiri, conform news.ro.

"Ministrul PNL al Agriculturii, Adrian Oros, i-a minţit pe fermieri. Aceştia nu vor primi despăgubirile promise pentru secetă. Ministrul Agriculturii a dat asigurări vinerea trecută că despăgubirile pentru fermierii care au culturi afectate de secetă vor fi virate imediat după rectificarea bugetară. Însă, surpriză!

În documentele publicate de Ministerul Finanţelor, ca fundamentare pentru rectificarea bugetară programată să fie aprobată astăzi de către Guvern, banii necesari despăgubirii fermierilor afectaţi de secetă nu se regăsesc în suma alocată Ministerului Agriculturii", a scris Andrei Pop vineri pe Facebook.

Social-democratul a adăugat că suma de 1,2 miliarde lei pentru aceste despăgubiri nu există în rectificarea bugetară.

"Deşi suma ce revine MADR la rectificare este uriaşă, aproape 3 miliarde de lei, aceşti bani nu sunt pentru despăgubiri şi măsuri de sprijin pentru suprafeţele afectate de secetă. Doar în Ialomiţa sunt 103.000 hectare afectate de secetă! Despăgubirile totale pentru fermieri, în cuantum de 1,2 miliarde de lei, pur şi simplu nu există! Minciunile PNL continuă să facă rău. Sper, ca pe ultima sută de metri, în şedinţa de Guvern, aceşti bani să fie totuşi alocaţi fermierilor. Fermierii ialomiţeni şi toată ţara aşteaptă ca promisiunile să fie respectate", a conchis Andrei Pop.

Pe 18 iulie, premierul Ludovic Orban anunţă că la rectificarea bugetară vor fi prevăzute sumele necesare despăgubirii fermierilor ale căror culturi au fost afectate de secetă în acest an, însă spune că sumele vor fi distribuite agricultorilor după ce autorităţile române vor primi aprobarea Comisiei Europene.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Dragi fermieri daca I m urmareati comentarile pana acum vedeati ca am dreptate no sa vedem nimic .nici macar nu ne vor ajuta cu ratele la banca sau in alta parte acum au prins momentu sa ne deposedeze de terenuri si propietati daca mai crede cineva daca mai e vriun naiv printre fermieri revenitiva suntem singuri care guvern vam zis nea prins aceasta criza exact ca cealalta atunci exact ca acum acelasi partid na facut nimic exact ca si acum pregatitiva de procese si executari care mai aveti ceva bani angajativa avocati restu suntem victime sigure ganditiva ca la anu e aproape posibil sa semene cu acesta asa ca cei care anu acesta at fost mai norocosi si va ploat nu se va sti la anu sa nu fiti in situatia noastra trebuie sa fim uniti si sa penalizam asemenea guverne .in rest dumnezeu cu mila .

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb