ANGELA CRISTEA, COMISIA EUROPEANĂ "Avem o creştere economică mare pe termen scurt, dar să vedem cum terminăm anul"

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 iunie 2017

"Vrem să vedem politici inclusive"

Oficialii de la Bruxelles vor ca toate statele membre ale Uniunii Europene să aibă o creştere economică sustenabilă, să se dezvolte pe termen scurt, mediu şi lung, potrivit doamnei Angela Cristea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, care a prezentat, ieri, cele mai importante recomandări de ţară ale Executivului comunitar pentru România, în 2017.

Doamna Cristea a amintit că apare întrebarea dacă "creşterea spectaculoasă" pe care o înregistrează în prezent România este sustenabilă, subliniind: "Aş vrea să combat un mit care începe să prindă rădăcini, şi anume că ar exista o oarecare «gelozie» pe creşterea din România şi că poate de asta unii sunt critici vizavi de ratele acestea de creştere. Nu, asta este tot ce ne dorim de la fiecare stat membru în parte - să crească economic, să aibă o dezvoltare sustenabilă şi să crească pe termen scurt, mediu şi lung.

În România, pe termen scurt, avem o creştere foarte mare în primul trimestru al acestui an, dar vrem să vedem şi cum se va termina anul, şi care va fi situaţia în 2018, 2019, 2020 şi aşa mai departe".

Doamna Cristea a mai adus în atenţie creşterea inclusivă, considerată o preocupare majoră pentru că în UE modelul economic nu este al unei economii de piaţă "şi atât", ci unul al economiei de piaţă socială, care să aibă în centrul său cetăţeanul, care să lucreze pentru cetăţean, şi nu invers.

"Suntem extrem de preocupaţi pentru că modelul economic pe care l-am avut până acum a creat bogăţie, dar a dus şi la sporirea inegalităţilor sociale", a spus doamna Cristea, adăugând: "Această rată a inegalităţii este de 1/5 în UE, adică cei mai bogaţi 20% de oameni din UE câştigă de cinci ori mai mult decât cei mai săraci 20%, iar când vorbim de România, rata creşte la 1/8. În aceste condiţii, vrem să vedem politici inclusive".

Isabel Grilo, Comisia Europeană: "Investiţiile sunt importante, însă nu cele făcute doar pentru a cheltui"

Isabel Grilo, şef del unitate al Direcţiei Generale pentru Politici Economice şi Financiare a Comisiei Europene, a făcut referire ieri, la acelaşi eveniment, la faptul că, din 2010 până acum, creşterea economică din România a fost determinată în special de consum, ceea ce înseamnă că această creştere riscă să nu fie sustenabilă.

De aceea, a spus domnia sa, este nevoie de investiţii. "Este drept că România are o rată bună a investiţiilor, vedem o evoluţie foarte bună a acestora în ultimii ani, dar trebuie ţinut cont de faptul că România are de recuperat mult în materie de dezvoltare. România are o problemă mare de infrastructură. Infrastructura are nevoie de multe investiţii, întrucât este mult sub media europeană", a atras atenţia Isabel Grillo.

În opinia sa, în situaţia specifică a României, "investiţiile sunt importante, însă nu cele făcute doar pentru a cheltui, ci investiţiile care aduc ceva pentru potenţialul de creştere a ţării. Investiţiile trebuie să fie bine alese".

Cendrine de Buggenoms, şef de unitate al Direcţiei Generale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune din partea Comisiei Europene, a adus în atenţie, la evenimentul de ieri, nevoia unei reforme profunde în Sănătate şi faptul că sistemul de educaţie nu este corelat cu piaţa muncii. În plus, domnia sa a punctat nevoia reformării administraţiei publice, cu accent pe depolitizare şi transparenţă.

"Administraţia publică nu e suficient de solidă ca să susţină reformele", a spus Cendrine de Buggenoms.

La rândul său, Cosmin Dobran, director în cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, a afirmat că există discrepanţe între statele membre şi apar probleme noi, precum creşterea inegalităţilor de venit, "lucru care a dus şi la creşterea importanţei aspectelor sociale" din regiune.

Cosmin Dobran a subliniat că, în România, este necesară stimularea investiţiilor şi continuarea reformelor structurale, respectiv asigurarea de politci publice sociale funcţionale.

Conform domniei sale, principalul obiectiv al UE este restabilirea şi consolidarea creşterii economice, crearea de locuri de muncă şi asigurarea unei coeziuni sociale. "Aceste trei elemente însumează ceea ce toate economiile din UE vor să obţină", a menţionat domnul Dobran, amintind că, în prezent, toate statele din UE sunt pe creştere economică, rata şomajului a ajuns la nivelul de dinaintea crizei, de circa 8%, iar în ultimii trei ani au fost create şase milioane de locuri de muncă, "ceea ce arată capacitatea economiilor de a se reforma pe mai departe".

Amintim că recomandările specifice de ţară pentru România au fost lansate în luna mai, în contextul strategiei Europa 2020 şi a guvernanţei economice europene.

Isabel Grillo: "România a demarat o consolidare fiscală impresionantă, dar, începând cu 2016 şi în primul semestru al lui 2017 au apărut probleme de creştere a deficitului structural. România trebuie să îşi aleagă priorităţi clare de investiţii publice, pe care să le implementeze în mod transparent şi în acelaşi timp să pună în aplicare planul privind achiziţiile publice".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb