Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, sâmbătă, atenţionarea de cod galben emisă în data de 4 septembrie, anunţând ploi însemnate cantitativ, intensificări de vânt şi grindină, pentru 32 de judeţe, în intervalul 5 septembrie, ora 15.00 - 6 septembrie, ora 18.00.
Potrivit ANM, din după-amiaza zilei de sâmbătă până duminică seara, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sudul şi estul Transilvaniei, în Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, zone unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat se vor semnala vijelii şi căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 litri/metru pătrat şi pe suprafeţe restrânse 60 litri/metru pătrat.
În cursul zilei de duminică în sudul şi estul teritoriului se va resimţi o răcire accentuată a vremii.ANM a anunţat că atenţionarea se va actualiza periodic în funcţie de evoluţia fenomenelor.