Alocaţiile de stat pentru copii plătite în septembrie 2020 au totalizat 721,37 milioane de lei, suma medie achitată fiind de 205,4 lei de beneficiar, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), relatează Agerpres.
În septembrie 2020, au beneficiat de acest ajutor social 3.512.066 de copii. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în Bucureşti (338.498) şi în judeţele Iaşi (180.760), Suceava (131.037) şi Constanţa (124.800).
La finele lunii septembrie erau suspendaţi de la plată 162.984 de beneficiari, cei mai mulţi din Capitală (12.990), Iaşi (9.233), Suceava (8.029) şi Timiş (7.776).
Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora.
Începând cu data de 1 august, valoarea alocaţiilor pentru copii se majorează cu 20%. Anul viitor acestea vor creşte în două etape, cu câte 20%, la fel şi în 2022.