Succesul unor branduri ruseşti este datorat legăturii pe care şefii companiilor respective le au cu Vladimir Putin, susţine Andrei Kolesnikov într-un articol apărut în publicaţia rusă Kommersant, în care autorul devăluie discuţiile absurde ce au avut loc în 23 ianuarie 2025 în şedinţa Consiliului de Supraveghere a Agenţiei pentru Iniţiative Strategice (ASI), condusă de preşedintele Federaţiei Ruse.
Potrivit sursei citate, în centrul discuţiilor s-au aflat proiecte grandioase, discursuri pompoase şi exemple de succes atent selecţionate, toate construite pe loialitatea absolută faţă de preşedinte. Mihail Homic, strategul principal al VEB.RF (n.red.- fondul suveran al Federaţiei Ruse), a subliniat succesul unor branduri ruseşti care, potrivit discursului său, simbolizează "patriotismul antreprenorial". Exemplele menţionate, precum producătorul de jucării "Myakishi" sau microfoanele "Soiuz" din regiunea Tula, au fost elogiate pentru performanţele lor internaţionale. Însă, potrivit sursei citate aceste poveşti de succes au un punct comun: legătura directă cu Vladimir Putin. Un exemplu clar în acest sens îl reprezintă antreprenorul Alexei Alpet din Tomsk, fondatorul brandului "Siberian Cedar". După ce s-a întâlnit cu preşedintele Putin în cadrul unui concurs denumit sugestiv "Znai Naşih" ("Cunoaşte-i pe ai noştri"), afacerea sa a înflorit. Articolul din Kommersant susţine că acest tipar evidenţiază realitatea sumbră pentru antreprenorii ruşi: fără binecuvântarea Kremlinului, succesul este imposibil.
Sursa citată mai notează că un moment de maximă ironie al şedinţei respective a fost intervenţia lui Alexandr Shokhin, preşedintele Uniunii Industriaşilor şi Antreprenorilor din Rusia. Shokhin a atras atenţia asupra unei sume ridicol de mici - 10 milioane ruble (aproximativ 125.000 dolari) - care nu a fost încă alocată unei iniţiative antreprenoriale importante, în ciuda existenţei unui fond de 100 milioane ruble promis de Vladimir Putin pentru antreprenorii ruşi. "Este o sumă simbolică", a subliniat Shokhin, "dar vitală pentru continuitatea platformei". Absurditatea situaţiei devine evidentă: în timp ce regimul glorifică proiecte costisitoare şi susţine antreprenori "de succes", nici măcar fonduri minore nu sunt accesibile altor iniţiative care nu beneficiază de sprijin politic.
Un alt exemplu al absurdului autocratic a fost intervenţia lui Dmitri Peskov, care a lăudat Rusia pentru realizări tehnologice neclare, cum ar fi "inteligenţa artificială naturală" şi "tehnologiile cuantice". Cu toate acestea, explicaţiile au fost atât de vagi şi complexe încât nici măcar specialiştii nu au putut înţelege detaliile. Peskov a mai menţionat dezvoltarea unei drone capabile să găsească persoane dispărute, dar rezultatele reale - doar şase vieţi salvate în trei luni - contrastează puternic cu ambiţiile grandioase prezentate.
Autorul articolului arată că, dincolo de retorica grandioasă, şedinţa a scos la lumină un adevăr evident: succesul în Rusia este rezervat celor care demonstrează loialitate necondiţionată faţă de Vladimir Putin. Proiectele şi antreprenorii promovaţi sunt selectaţi pe criterii politice, nu economice, în timp ce iniţiativele independente sunt neglijate, chiar şi pentru sume modice. "Poveştile de succes" sunt folosite doar ca instrumente propagandistice, iar în acest sistem adevăraţii antreprenori nu pot prospera.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 14:53)
Antreprenorii de succes din UE - marionete ale gastii Ursulei Pfitzer
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 17:17)
Ai vrea tu ca UE să fie ca Rusia.
Nu mai fi gelos, la vară mergi la Soci.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 20:40)
Falimentele corporative au explodat în 2024 la maximul
ultimelor 14 ani, cel mai ridicat nivel de la criza financiară.
In statul cel mai sarac din USA Mississippi GDP/cap de locuitor
este de 200 % mai mare decat in cel mai bogat stat din UE
Germania.Cifra de neconceput in urma cu 10-15 ani.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 17:14)
Acelasi lucru se poate spune si despre Musk, este un abonat al banilor guvernamentali.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 17:20)
Era clar și pentru un orb…sau pentru un indian din pădurea amazoniană care nu are acces la tv.
Toți, ca știu, ca nu știu, lucrează pt Putin.
Megalomania lui, amantele, operațiile botox, nu se țin cu lozinci.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 19:42)
un antreprenor care nu e cu putin 100% se poate impiedica langa geamul deschis.
5. fără titlu
(mesaj trimis de wes în data de 28.01.2025, 21:15)
Si famiglia Kaja Kallas s-a imbogatit cu ajutorul lui Putin. Si acum urla ca Rusia a opresat-o si tine lectii cu 'statul de drept' la UIE MWE.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2025, 21:44)
Kaja Kallas e cel mai penibil lucru pe care l paţește UE, dupa Ursula Pfizer