Anul 2022 a readus investitorii de la BVB cu picioarele pe pământ

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 ianuarie 2023

Anul 2022 a readus investitorii de la BVB cu picioarele pe pământ

Scădere de 10,7% pentru BET şi de 1,8% în cazul BET-TR

Alin Brendea, Prime Transaction: "Conflictul din Ucraina, inflaţia şi dobânzile aflate la maximele ultimilor ani, precum şi preţurile foarte mari ale produselor energetice - temele majore care au dominat bursa locală"

Marcel Murgoci, Estinvest: "Evenimentele de pe parcursul anului au creat diferite stări în rândul investitorilor, de la panică până la euforie, ceea ce s-a văzut în evoluţia preţurilor acţiunilor"

După unul dintre cei mai buni ani din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB), cu aprecieri ale indicilor generali de peste 30%, 2022 a readus investitorii cu picioarele pe pământ. Într-un climat general nefavorabil pieţelor de acţiuni, la care s-a adăugat războiul din Ucraina, indicii au fost loviţi de o volatilitate nemaiîntâlnită de la şocul Covid-19, încheind anul cu scăderi pe linie.

Indicele BET, ce captează evoluţia celor mai lichide douăzeci de titluri ale pieţei noastre, a avut un recul de 10,7%, până la 11.663 de puncte, în timp ce BET-TR, care pe lângă dinamica preţurilor reflectă şi dividendele acordate de companiile ce compun principalul coş de acţiuni al pieţei noastre, s-a depreciat cu 1,8%, la 22.686 puncte. Sunt scăderi de o amplitudine mai mare decât cea care se configura până în ultimele zile ale anului, când Guvernul a aprobat o ordonanţă pentru suprataxarea companiilor de petrol şi gaze ce a avut un impact sever asupra cotaţiilor emitenţilor din industrie.

Anul 2022 a readus investitorii de la BVB cu picioarele pe pământ

Deprecieri cu două cifre în Statele Unite şi Europa

În Statele Unite şi Europa, indicii au avut deprecieri aproape fără excepţie, anul trecut. Indicele S&P 500 a coborât cu 19,4%, în timp ce Nasdaq Composite, al companiilor de creştere din domenii intensive în cunoaştere, a avut un recul de 33,1%. De partea noastră a Atlanticului, Stoxx 600 s-a depreciat cu 12,9%. Scăderile apar în condiţiile în care, inflaţia care dădea semne puternice de creştere încă din 2021 a ajuns la niveluri nemaiîntâlnite de decenii, ceea ce a forţat băncile centrale să ridice dobânzile. În plus, războiul început de Rusia în Ucraina a adus schimbări importante în peisajul geopolitic, a amplificat problemele din piaţa europeană a energiei şi a acutizat întreruperile din lanţurile de aprovizionare.

Pe de altă parte, cu toate că activitatea economică a încetinit, multe companii au avut raportări peste aşteptări care au susţinut preţurile acţiunilor, îndeosebi a celor din domenii defensive, rezistente în perioade tulburi. În schimb titlurile companiile de creştere, a căror evaluare este mai sensibilă la creşterea dobânzilor, au avut de suferit.

În acest context internaţional, indicele BET-XT, ce reflectă dinamica celor mai lichide 30 de titluri de la bursa noastră, a avut o scădere de 10,8%, anul trecut, până la 1.019 puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de acţiuni, s-a depreciat cu 12,4%, la 2.203 puncte.

Alin Brendea: "Putem spune că piaţa locală a dat dovadă de rezilienţă, fiind sprijinită în special de structura sa sectorială"

Alin Brendea, directorul de operaţiuni al casei de brokeraj Prime Transaction, este de părere că, având în vedere condiţiile date, bursa noastră a dat dovadă de rezilienţă.

Brokerul ne-a transmis: "Am traversat un an plin de provocări, în care piaţa bursieră românească a fost expusă la numeroase teste. Scăderea de circa 10% a indicelui BET, la nivel anual, poate fi interpretată dual - dacă ne raportăm la speranţele cu care am intrat în anul curent, evoluţia este sub aşteptări, însă dacă ne raportăm la primăvara acestui an, putem spune că este o evoluţie onorabilă".

În opinia sa, au existat trei teme majore care au dominat evoluţiile pieţei bursiere locale: conflictul din Ucraina, inflaţia şi dobânzile aflate la maximele ultimilor ani, precum şi preţurile foarte mari ale produselor energetice. "Toate acestea au creat o combinaţie nefericită care a forţat mişcări ample în economie şi implicit în pieţele bursiere", spune Alin Brendea.

Directorul de la Prime Transaction a adăugat: "În contextul dat, putem spune că piaţa locală a dat dovadă de rezilienţă, fiind sprijinită în special de structura sa sectorială, având în vedere că este dominată de sectoare care au reuşit să producă rezultate financiare solide intr-un mediu inflaţionist. Evident, mă refer aici la sectorul energetic şi cel bancar, la care în a doua parte a anului s-a alăturat şi sectorul de utilităţi".

La finele anului trecut, titlurile producătorilor de energie reprezentau 52% din indicele BET, în timp ce băncile aveau 27% din structura principalului coş de acţiuni al pieţei noastre. Utilităţile avea o pondere de aproape 8% în indice.

Marcel Murgoci: "La sfârşitul anului s-a remarcat o lichiditate redusă, poate sub aşteptări"

Marcel Murgoci, ce conduce operaţiunile societăţii de brokeraj Estinvest, observă volatilitatea pe care au avut-o, în ansamblu, acţiunile listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Brokerul ne-a transmis: "Evenimentele de pe parcursul anului au creat diferite stări în rândul investitorilor, de la panică până la euforie, ceea ce s-a văzut în evoluţia preţurilor acţiunilor. Panica s-a văzut în primul rând în momentul declanşării războiului din Ucraina. Apoi, problemele din piaţa energiei au condus la volatilitate în unele şedinţe de tranzacţionare. Nu în ultimul rând inflaţia, care a creat anumite temeri cu privire la evoluţia economiilor. În ansamblu, cred că bursa a cuprins toate aceste evenimente. La sfârşitul anului s-a remarcat o lichiditate redusă, poate sub aşteptări. Probabil, investitorii au fost cuprinşi de o anumită nelinişte privind situaţia economiei în 2023".

Brokerul spune că sectorul energetic a fost cel care a performat anul trecut, datorită rezultatelor financiare foarte bune, înregistrate în primul rând pe seama creşterilor preţurilor care au fost transmite clientului final. "Acest lucru s-a văzut în evoluţia cotaţiilor acţiunilor companiilor respective în piaţă", ne-a spus Marcel Murgoci, adăugând: "În opinia mea, având în vedere condiţiile existente - cu o creştere puternică a inflaţiei, şi sectorul bancar a avut o evoluţie bună".

Randamente totale pozitive pentru producătorii de petrol şi gaze; scăderi puternice pentru TeraPlast, Purcari şi Aquila

Acţiunile OMV Petrom (SNP) şi Romgaz (SNG) au încheiat 2023 cu randamente totale pozitive, chiar dacă preţul titlurilor a fost lovit sever în ultimele zile ale anului de aşa numita "contribuţie de solidaritate", ce se va aplica producătorilor de ţiţei, gaze şi rafinăriilor. Prin aceasta, statul va taxa cu 60% profiturile care depăşesc cu peste 20% media ultimilor patru ani, în anumite condiţii. Săptămâna trecută, Petrom a anunţat că se aşteaptă să nu plătească "contribuţia de solidaritate" pentru anul fiscal 2022, pentru că nu se încadrează la plata acestei taxe. Evident, o astfel de impunere afectează dividendele pe care le pot distribui companiile vizate şi chiar capacitatea lor de investiţii.

În 28 decembrie, data în care a fost anunţată măsura, acţiunile OMV Petrom au scăzut cu 6,14%, iar cele Romgaz cu 5,75%. Chiar şi în aceste condiţii, titlurile SNP au încheiat anul cu un randament total de 8%, iar cele SNG de 6,5%, pe fondul dividendelor cu randamente ridicate şi a rezultatelor financiare excepţionale obţinute.

Anul 2022 a readus investitorii de la BVB cu picioarele pe pământ

După un început de an slab, acţiunile companiilor de utilităţi au avut o revenire consistentă în ultima parte a anului, îndeosebi datorită rezultatelor raportate pentru trimestrul al treilea. Iese în evidenţă performanţa titlurilor Transgaz (TGN), care încheie 2022 cu un randament total de 23%. Performanţa apare în contextul unui cumul de factori între care profitabilitatea în creştere puternică a companiei, majorarea capitalul prin încorporarea rezervelor şi semnarea unui memorandum de înţelegere pentru implementarea Coridorului Vertical, ceea ce poate face din ţara noastră un important punct regional în piaţa gazelor din regiune.

Într-un an în care indicele Euro Stoxx Banks a avut un declin de 4,6%, preţurile acţiunilor principalelor instituţii de credit de la BVB au avut scăderi mai mari. Luând în calcul şi dividendele, acţiunile Banca Transilvania (TLV) au marcat un randament total negativ de 7,9%, în timp ce căderea mare a titlurilor BRD-Groupe Societe Generale (BRD) a fost compensată parţial de cele două dividende plătite de bancă, inclusiv din rezultatul anilor 2019 şi 2020.

Acţiunile Bursa de Valori Bucureşti au avut, anul trecut, cel mai mare randament total din BET, de 42,2%, performanţă care este dată în primul rând de creşterea cotaţiei, cu 38,4%. Operatorul pieţei noastre de capital a avut rezultate financiare în creştere în 2022, încheind primele nouă luni ale anului cu un profit aproape dublu faţă de cel din perioada ianuarie-septembrie 2021. Rezultatele financiare pot explica doar parţial creşterea preţului acţiunii BVB. După cum reiese din raportări, la cumpărare s-au aflat investitori instituţionali români (SIF-uri, fonduri Pilon II) ce achiziţionează din diferite motive - de plidă pentru a avea o putere mai mare de vot în AGA.

La polul opus, titlurile TeraPlast (TRP), Purcari Wineries (WINE) şi Aquila (AQ) au avut cele mai mari căderi ale cotaţiilor din indicele BET, anul trecut. Acţiunile producătorului de materiale de construcţii au ieşit de pe radarul investitorilor după dividendul gigant acordat în 2021, iar în ultima perioadă a avut rezultate în scădere. Titlurile producătorului de vinuri din Republica Moldova suferă din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, în timp ce distribuitorul de bunuri de larg consum, cu toate că are profitabilitate în creştere şi un model de business solid, se pare că nu a convins deocamdată investitorii.

Discount-uri severe pentru SIF-uri

Indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondul Proprietatea (FP), a scăzut cu 3,6%, în 2022, an pe care emitenţii ce compun coşul de acţiuni l-au încheiat mixt.

Susţinute de răscumpărări, dividende şi anunţul vânzării deţinerii la Hidroelectrica, titlurile FP au avut anul trecut un randament total de 11,8%, printre cele mai bune de la bursa noastră. Acţiunile Fondului se situează la un discount faţă Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) de 20%, uşor mai mare decât obiectivul administratorului Franklin Templeton, de 15%. În schimb SIF-urile se tranzacţionează la discount-uri mari, în unele cazuri enorme - de peste 60%, ecart ce reflectă percepţia şi interesul investitorilor pentru aceste societăţi.

În Piaţa AeRO, companiile nou-venite pe valul euforiei din 2021 au avut primul test serios, pe care multe l-au picat. "Unii emitenţi din Piaţa AeRO nu au performat conform aşteptărilor investitorilor. Poată că şi criza le-a dat puţin planurile peste cap, astfel încât nu au livrat rezultatele estimate în momentul listării", spune Marcel Murgoci.

Sinoptic, rezultatele se văd în dinamica BETAeRO, care s-a depreciat anul trecut cu 22,2% - de departe cea mai mare scădere dintre indicii BVB.

Anul 2022 a readus investitorii de la BVB cu picioarele pe pământ

Anul trecut au fost zece listări de companii în Piaţa AeRO, faţă de douăzeci în 2021, în timp ce în Piaţa Reglementată a venit doar Chimcomplex Borzeşti, emitent care s-a transferat din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare. Statul a continuat programul Fidelis, Ministerul Finanţelor derulând patru emisiuni de titluri de stat, denominnate în lei şi euro, prin care a strâns de la populaţie circa 6,1 miliarde de lei.

Anul 2023 a debutat cu aprecieri pentru acţiuni, indicele BET având, la finele săptămânii trecute, un avans de 4,8%.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. In Europa pietele si-au revenit destul de bine mai ales in ultimele 2 sapatamani. Ceea ce putea fi si la noi, daca nu aveam instabilitate din asta mentala sau legislativa sau cum sa-i zic? Nebunie colectiva??

    Toate partidele tipa ca Petrom trebuie sa plateasca suprataxa pe o ordonanta unde nu se incadreaza. Nu e un partid pro bussiness in Romania. PNL s-a luat de mana cu PSD, PMP la fel, media apropape toata anti bussiness. De AUR ma mir ca n-am auzit inca nimic nici de la USR. 

    Tot felul de cretinisme ceva de groaza, trebuie sa plateasca suprataxa si daca nu se incadreaza, sau daca nu cum sa modificam ordonanta ca sa plateasca totusi?? Pentru ca deja se cam stie ca Petrom nu se incadreaza. S-a gresit ordonanta sau s-a facut "lobby" sau ce s-a facut. Si normal ca in conditiile astea ai companii mari care pica 5-6% intr-o zi. 

    In US macar stii democratii sunt mai comunisti , republicanii mereu sunt pro bussiness si e un echilibru asa. La noi in schimb liberalii sunt mana-n mana cu PSD-ul, nu mai avem nici un partid de centru-dreapta? 

    Daca esti actionar BVB sau te gandesti sa devii normal ca te iei cu mainile de cap cand vezi cum iti baga astia mana adanc in buzunar.  

    Ca s-au facut profituri exceptional de mari. Asa si? Multe companii au facut anul trecut sau in alti ani profituri exceptional de mari. Dam o ordonanta sa-i facem mediocri, sa fie mediori si ei domnule ce e asta?

    Si dup-aia cand ai gresit ordonanta si vezi ca nu se incadreaza, lasa ca-i facem noi sa plateasca. Vai jalnic.  

    1. true

      eu mai lichidez din pozitii si tin banii in bonduri 

      Cu tot cu ordonanță SNP tot va platii un divident de cel puțin 10% net.

      La fel si SNG. Dar e mai greu cu calculelele :)

      MULTA SANATARE , D-LE DE LA nr 1. , CA MARI SI MULTE ADEVARURI MAI GRAIESTI ........... TARA ASTA ESTE INCA PLINA DE INDIVIZI NASCUTI IN PERIOADA COMUNISTA , CARE , ASA JUDECA SI ACUM !!!!!!!!!!! DEGEABA AU TRECUT 33 DE ANI , IN CARE TOT CE AU PUTUT SA FACA , A FOST SA-SI OMOARE TATUCUL ......... , CA EI , SI ACUMA , JUDECA TOT CA EL ....... CE LE TREBUIE LOR , BURSA ?????? CE LE TREBUIE LOR , PIATA DE CAPITAL ?????? DE FAPT , TOVARASI , CE E AIA ??????? RASDAC-ul , AR TREBUI SA FIE '''''' ARESTAT SI JUDECAT !!!!! '''''''; A SPUS IN DIRECT , LA POSTURILE DE TELEVIZIUNE , 1 DIN CINSTITII NOSTRII PARLAMENTARI , IN PLENUL SENATULUI ........... CU CE FEL DE OAMENI , DE SOIUL ASTA , SE POATE PORNI SPRE CAPITALISM ?????? EI , SANT STRAINI DE TOT , SE PRICEP NUMAI LA SMECHERII , CA SA LE FIE BINE LOR SI FAMILIILOR LOR !!!!!!!!!!!! SI , AMANTELOR LOR .......... SI CAM ATAT ....... ROMANIA DE ASTAZI , ESTE UN FEL DE BIELORUSIA EUROPEANA , DAR FARA LUKASENCO .......... S-AU , UN FEL DE CUBA - LIBRE , DAR FARA FIDEL CASTRO ........... HAI , SPUNETI-MI CA NU-I ASA !!!!!!!!!!!!!!!! DACA CEAUSESCU AR FI DAT DE MANCARE LA OAMENI , SI AR FI AVUT GRIJE CU ADEVARAT DE EI , 1989 , NU AR MAI FI AVUT LOC , NICIODATA ........... ROMANII , SANT PRIN NATURA JUDECATII LOR , PRINTRE CEI MAI MARI ANTI - CAPITALISTI DIN LUME , NU NUMAI DIN EUROPA !!!!!!!!!!!!!!! NUMAI CAND V-OR MURII TOTI CEI NASCUTI CU CONCEPTIILE ASTEA , SI MAI SANT MILIOANE , TARA ASTA , V-A PUTEA CU ADEVARAT , SA FACA PASI INAINTE , SPRE ADEVARATUL CAPITALISM ............ FARA COMUNISTI , CARE SA PUNA PIEDICI LA TOATE .............. ASA CA , CE VA MIRA ?????????? EI , VOR BANI PESTE BANI , DIN MUNCA ALTORA , NU DIN MUNCA LOR !!!!!!!!!!!!!! PENTRU CA EI , IN MAJORITATEA LOR , NU MUNCESC .............. CI , DOAR '''''' SMECHERESC !!!!!!!!!! '''''''' ....... AI DREPTATE TOTAL , D-LE DE LA nr . 1. !!!!!!!!!!!!!!!!

      Ordonanța e o sfidare a bunului simt economic. Statul nu poate interveni atât de brutal încât sa naționalizeze profitul unei companii private. Prelevarea prin ordonanța de urgentă a unei taxe superioare alta decât impozitul pe profit este neconstituțională și nici măcar nu folosește nimănui . Banii astia care se cuvin acționarilor și companiei care ii investește in dezvoltare , etc se duc in gaura neagră a statului . Dacă ordonanța mai e și cu Dedicație specială unei anume companii asta întrece orice măsura. Oricum statul încasează impozit pe profit , impozit pe dividende . Deci ia cu 2 maini ca sa acopere politicile sociale luate insinte sa numere ce are in punga. Este interesant cât de lejer privesc meciul asta eroii noștri de la BVB, ASF, administratorii de fonduri , etc. Știa FP ul ce știa când și-a vândut subit tot ce avea la SNP.

      Compania nu spune ca pe termen scurt "profitul" nu se poate numi profit ce SPECULATIE peste VARSAREA GOV bani in piata ca sa salveze caderea.

      Deci si companiile sa aibe bunul simt sa dea ce e al cezarului! Cezaru a denominat in circulatie si tot el are dreptul sa recupereze cand observa ca a dat pomana prea mare. 

      Naiba Raman altii flamanzi in piata in timp ce visteria a ramas sparte; dureaza pana va umple iar cufarul prin etc taxe si impozite saltate. 

      Gov se grabeste sa imple cufarul in avans cv ani caci ii este frica ca va crapa iar piata de credit cv mai in fata (NU INCA). 

      Acum e ciclu "pa" inflatie asa cum am anuntat acum 2 ani! 

      Dupa fiecare ciclu de deflatie a urmat istoric inflatie si dupa fiecare ciclu de inflatie a urmat istoric deflatie. 

      Exista deflatie deflationista, deflatie inflationista, inflatie deflationista, inflatie inflationista. 

      Noi am avut soc de deflatie -> inflationista; deci o sa avem in desfasurare inflatie - inflationista (INCA IN PRETURI TOTALE CHIAR DACA NU SE DECLARA ASTA) ; urmat la cv ani inflatie - deflationista (aici va intervenii iar banca centrala in disperare sa omoare deflatia) atunci vom intra in socuri de Deflatie - deflationista (gen cum a aavut Ucraina in 2014 si Japonia; cum a avut Romania 82 pana in 90 -alea sunt perioade mult mai grave caci vor anticipa explozie de inflatie preturi si masa monetara exact in fundul deflatiei; ide romania 92-92; idem japonia acum, idem Ucraina devalorizarea severa si fuga din tara) 

      Deflatiile - deflationiste = Socurile de Deflatie ce pot duce la lungi deflatii  

      Deflatii - Inflationiste = Socurile de Deflatii (din cauza hordin ge masa monetara prin productivitate in crestere) ce poate duce la soc Inflatie (populatia da drumul la masa monetara in panica si la unison se declanseaza si soc de cerere credit ce exagereaza inflatia pe termen scurt) 

      Inflatie -Deflationista = Socurile de Inflatie (populatia de da drumul la masa monetara / sau nu mai are incredere in ea + speculatorii ce crediteaza in viteza peste viteza de cheltuire a banilor oamenilor = declanseaza o parasutare pe verticala a tuturor costurilor fapt ce va duce la imposibilitate de consum pe termen scurt si va declansa iar deflatia; simultan va prabusi piata de credit + panica in piata, falimente la cote alarmante, saracie, somaj pe culmi, bancile se sperie si inchid creditul, gov blocheaza piata de credit, banca centrala se face ca nu a vazut si incepe sa linisteasca piata. 

      Inflatiile - Inflationiste = sunt socuri de dat drumul la bani in piata a populatiei ce a agonisit pentru ca are de dus o povara suplimentara de costuri in familie (este o inflatie sau hiperinflatie structurala data de aparitia in piata a unor participanti economici suplimentari ce nu produc pe moment ci consuma; acest fenomen pune presiune pe costurile cetatenilor in dus povara suplimentara; poate declansa spirala inflationista de preturi si salarii; poate duce la proteste specifice maririlor de salarii din cauza costului suplimentar de dus ca exemplu 1 -2 copii in crestere; sau tineri studenti sau nu fara locuri de munca = pun presiuni inflationiste si fura puterea de cumparare a batranilor si o distrug usor chiar si pe a parintilor) 

      Deflatia - inflationista = este socul cand generatia productiva a agonisti cat a putut de mult nominal/bani; a ridicat cat a putut de mult nivelul competentelor; a chibzuit cat a putut de mult; a spalat chiar si datoria trecuta toxica din sistemul financiar trecut oferind mai multa productivitate pe o remuneratie ce a pornit real din minime; Generatia asta ajunge sa cheltuiasca in exces exact cand se termina trendul deflationist; exact ca a adunat cat ii trebuie sa intemeieze o familie; exact cand a terminat ca pondere de a mai face hording de masa monetara; exact cand creditele din trecut incep sa arate "spalate"; imediat urmatorul ciclu speculativ de credit se va declansa in anticipatia puterii lor de agunisire; fapt ce va da soc pe lant in toate produsele ce tin de "familie /casa / copii" - val dupa val de anticipatie ce va urma sa se raceasca iar val dupa val consumat:  

      primul indiciu: cade accesul de credit ca procent din generatie (ex de la 80% putere de indatorare la 20%) 

      explozie de pret nominal legat minim 3-4-5 ani (curba de parasutare pe alt platou a preturilor nominale) 

      explozie consum - anticipeaza in fata cv ani prabusire 

      explozie credite pentru "capitalisti" speculatori - renovar spatii comerciale, etc achizitii si tunuri financiare = anticipeaza in fata disparitie cosnum exact pe segmentele speculate (ca volum din consum comparat cu perioada de "boom") 

      continuare finalizare proiectie incepute la costuri si mai mari 

      gov vine in ajutor si ridica tavanul de supraindatorare 

      migratii puternice in piata 

      somaj pe minime si youth in crestere = anticipeaz la cv ani rocada generatiilor si lupta pe piata muncii si a veniturilor ce vor deveni din real MARI in real MICI ca pondere din piata in comparatie cu creditul spart exact la transferul pietei muncii intre generatii. 

      utilitati-taxe-cos turi-impozite se duc /sunt pe maxime = anunta consum mai mare ca productivitatea POTENTIALA / REALA din piata 

      Gov disperat sa impace Lupul, CAPRA si VARZA (vezi caz recent Turcia) 

      Totul se TERMINA CU FUGA DIN REGIUNE A CAPITALISTILOR / FALIMENTE / INFRASTRUCTURA IN PRABUSIRE CREDITE DATE PE MAXIME CE DEVIN LEVIER NEGATIV PENTRU 80-90% din cei ce au accesat, SOMAJ PE MAXIME = se va declansa deflatia, ceea ce va duce la OS la MUNCA pentru TOATA LUMEA si scoatere din "RAHATUL TURCESC BAGAT". 

      ATENTIEA!!! 

      COTATI A NOMINALA A AURULUI A ANUNTAT ISTORIC FIECARE CRIZA DE INFLATIE SI DE DEFLATIE in relatie directe de CALCUL CU BONDURILE GOV / BURSA FIECARE TARI / ECONOMII / RATA PROCENTUALA SOMERI sau NUMAR SOMERI / Neparticipanti in Campul Muncii. 

      Ca sa ai Long deflatie ce devine inflatie tre sa ai "mamici cu carucioare in piata in anticipatie disparitie batrani / pensionarii din piata"! 

      Ca sa ai long inflatie ce devine inflatie "Mamicile raman inca mamici si copii tre sa devina tineri productivi ca pondere mai mare decat batranii / pensionarii din piata". 

      Ca sa ai long inflatie ce devine deflatie " Mamicile sunt la varsta a doua copii sunt tineri productivi si batranii sunt in piata pensionati" 

      Ca sa ai long deflatie ce devine deflatie " Toti participantii economici ca procent din totalul fortei de munca tre sa depaseasca varsta de 45 ani ca medie din piata totala." 

      Romania are inca pe long trend PROBLEMA LUPTEI CU DEFLATIA!!! 

      Ceea ce va duce implicit la crestere datorie GOV si etc ca procent din pib pe alti 10-15-20 ani cu ciclitatea aferenta. (asta daca nu curata un alt acord monetar datoriile la nivel mondial /mai taie din ele). 

      Cand societatea este cel mai productiva atunci "Activele" sunt real cel mai ieftine; dar cand ai in piata pondere de asistati sociali si pensionari generatia care este productiva nu are parte de active real ieftine ci de active real umflate (politica economica este schimbata in acest sistem economic); aici activele se ieftinesc doar cand se prabuseste productivitatea si toata lumea ramane asistata ca procent din pib. Economia fara asistati sociali si pensionari ca procent din pib poate genera in productivitate exces de bunuri servicii stocuri active fapt ce le tin relativ ieftine. 

      1959 apartamente in Bucresti la 36 mii lei faceti calcului cu venitul minim si mediu de atunci; astia care am vazut ca mai laudau bursa de valor etc ani impliniti in Romania; Care Romania ca pe vremea aia populatia ca procent din capital format nu "specula /scuze/ investea la BVB"; investea in pata reala bunuri tangibile reale nu financiare ca pondere din pib;  

      Pe urma bunurile tangibile au devenit treptat iar financiare ca sa sutina prima iesire la pensionare prin anii 70-80 a valului productiv di trecut; Vad ca nici acum nu se vorbeste pe bursa de jefuirea activelor construite de generatia trecuta cotizand la diferite fonduri de pe vremea aia; implicit cotizand la bursa de valori doar ca prin alte canale / structuri gov. 

      Am uitat de "statiunile de la munte /mare" construite prin cotizatia periodica la fondurile respective?! Fonduriel au "disparut" dar activele nu! Cum de s-a reusit totusi mutarea activelor atat timp cat contribuitorii de buna creditinta nu au cerut sa faca "exiturile" la detineri?! 

      Dar asta este o alta poveste. 

      Romania te iubesc! 

      PS si sa nu mai aud de Nicu si cu datoria!!! - alta minciuna care vad ca tot citcula pe fb si altele. Vad ca e la moda "nostalgia" in vremuri de greutati inflationiste - asta nu rezolva cu nimic poate duce chiar la o instabilitate imotionala si sociala mai mare; nu vrem "revolutie" acum cu armament la granita Romaniei! Poate o unire rapida cu Moldova nu strica; nu de alta dar si ea se duce demografic in teasca; poate reusim sa ne peticim reciproc.

      s c cret 

      Am văzut și persoane născute după 1990 cu acele conceptii , preluate de la alții . Deci nu cred nici in soluția 1989+100 ani . Totuși cred intr-o soluție mult mai rapida : înlocuirea propagandei anti-occidentale cu cea pro-occidentala . Rămâne de văzut când și cine va soluționa problema .

      " In Europa pietele si-au revenit destul de bine mai ales in ultimele 2 sapatamani. "

      stai calm

      e un (ultim) picior de crestere ... inainte sa li se topeasca toata inghetata din cornet :))  

    Morcovarii=investitori BVB

    sa lasam indexul nominal; vad ca nu vorbeste nimeni de prabusirea BVBului in Grame AUR! -acolo e treaba.

    cand mai aud pe altii cum ca aurul nu are treaba. 

    stati voi in hartii eu stau INCA in AUR! 

    s c cret 

    1. si bine faci maestre

      aurul e pompat de forte mari din piata (china, rusia) care dumpeaza in viteza bondurile usa contra aur

      acesta e motorul ascensiunii gold-ului : short us bonds, long gold 

    doar lapte cu caimac si nu fac decat ce zice florin coman

    a vazut cineva bonduri 6 luni si 1 an mai mare ca 2 ani?!

    s c cret 

    De ce nu se afiseaza graficul pe bursa cu Romania producer prices index?!

    e parabolic = sa nu urmeze taiere :D ca in 2005:D 

    stiti voi taiere de zerouri / schimbare de moneda si reducere de circulatie. 

    Se vede cand a fost RON TARE IN SISTEM FINANCIAR CE ANTICIPA CIRCULATIE: NOV 1996 pana in iulie 2002 urmat de diluare prin credit.  

    A cata parte din AUR avea o Nota de 1 RON in 2002 in financiar?! (stim nu era inca nascut; era gravida banca cu el inca)  

    S c cret

    baietzei si fetitzilii care lucrati cu cfd-uri !

    mesaj de maxima importanta:  

    aveti grija ca in urmatoarele cateva saptamani urmeaza un super-picior de crestere pe pietele americane (sp500, dow 30)  

    faceti un pustiu de bine si nu va atingeti de short-uri ... inca! :)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb