ANUL VIITOR, Finanţele vor lansa titluri de stat pentru populaţie, lunar

A.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 decembrie 2017

Finanţele vor lansa titluri de stat pentru populaţie, lunar

Ofertele se vor derula prin Trezorerie, şi nu prin BVB

Ministerul Finanţelor Publice a anunţat ieri că a fost aprobată emiterea titlurilor de stat destinate populaţiei prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur.

Potrivit MPF, emisiunile vor avea o frecvenţă lunară, termenii şi condiţiile financiare aferente fiecărei emisiuni urmând a fi specificate în cadrul prospectelor de emisiune.

Finanţele şi-au creat, în septembrie, cadrul legal, pentru oferirea de titluri de stat prin Trezorerie, astfel că vor ocoli, pe viitor, Bursa de Valori Bucureşti, unde au avut loc ultimele două emisiuni de titluri de stat pentru populaţie.

Titlurile de stat lansate în cadrul programului Tezaur vor putea fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit 18 ani, vor avea valoarea de 1 leu, vor fi dematerializate şi vor remunera investitorii cu o dobândă anuală.

Titlurile de stat nu vor putea fi răscumpărate înainte de scadenţă, sunt netransferabile şi nu se tranzacţionează.

Noul program oferă posibilitatea şi persoanelor fizice, care deţin certificate de trezorerie transformate în depozite la Trezoreria Statului, să utilizeze sumele aferente răscumpărării acestora în vederea subscrierii în Programul Tezaur, precizează MFP.

În acelaşi timp, veniturile obţinute din deţinerea titlurilor emise de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, vor fi neimpozabile, conform actualelor prevederi din Codul Fiscal.

"În cadrul planului de finanţare a deficitului bugetar şi de refinanţare a datoriei publice pentru anul 2018, care urmează a fi publicat până la sfârşitul anului, va fi anunţat volumul indicativ aferent emisiunilor de titluri de stat pentru populaţie", a transmis Ministerul.

Anul trecut, emisiunea titlurilor de stat dedicate populaţiei lansată în cadrul programului Fidelis, cu scadenţa în 2018, s-a numit Centenar, 2017 fiind al treilea an în care MFP ar lansa o astfel de emisiune. În 2016, prin Fidelis, MFP a atras 735 de milioane de lei.

Strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2017-2019 a fost revizuită, ca să fie în concordanţă cu indicatorii bugetari prevăzuţi în Strategia Fiscal-Bugetară pe termen mediu, a anunţat, în iunie, Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Astfel, principalele obiective ale ministerului de resort în administrarea datoriei publice guvernamentale pentru perioada 2017-2019 includ dezvoltarea pieţei interne a titlurilor de stat.

În perioada 2017-2019, România îşi va acoperi, conform MFP, necesităţile de finanţare prin emisiuni de titluri de stat lansate pe piaţa internă, prin emiterea de euroobligaţiuni pe pieţele internaţionale de capital şi, în completare, prin contractarea de împrumuturi externe de la creditori oficiali (instituţii financiare internaţionale), în condiţii avantajoase pentru statul român.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb