Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au apreciat în sesiunea de ieri de tranzacţionare, în ton cu evoluţiile din pieţele internaţionale.
Indicele extins BET-XT, ce include cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, s-a apreciat tot cu 1,32%, la 1.019,98 puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un avans de 0,95%, la 2.234,56 puncte,
Rulajul a fost de 43,95 milioane de lei, peste cel din şedinţa anterioară, de circa 20 milioane de lei.
Răzvan Stănuţ, din echipa casei de brokeraj TradeVille, ne-a transmis: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie pozitivă, peste cea înregistrată pe principalele burse europene. Indicele BET a câştigat 1,32% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între 0,38% pentru BET-NG şi +2,26% în cazul BET-FI. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 8,93 milioane de euro, sub media zilnică de 15.69 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.
Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Mecanica Fina (MECE), +14,29%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile Bursa de Valori Bucuresti (BVB), +2,37%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Socep (SOCP) cu -5,86%, cu un volum ce depăşeşte media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o acţiunile Electrica (EL), -5,33%, pe fondul unui volum peste cel tranzacţionat în ultimele şase luni pentru acest simbol".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Romgaz (SNG), ce au cumulat tranzacţii de 5,04 milioane de lei, preţul titlurilor producătorului de gaze naturale având un avans de 2,15%, la 33,2 lei.
Acţiunile Banca Transilvania, cea mai importantă companie de la BVB din indicii de pieţe emergente a FTSE Russell, au încheiat ziua în creştere cu 2,4%, la 2,77 lei, pe fondul unei valori a transferurilor de 4,22 milioane lei.
Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat titlurile Transelectrica (TEL), a căror transferuri s-au ridicat la 4,17 milioane lei, acţiunile transportatorului de energie electrică având un avans de 1,64%, la 24,8 lei.
Titlurile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 0,85%, la 0,413 lei, în condiţiile unor tranzacţii de 3,85 milioane de lei.
De remarcat evoluţia acţiunilor SIF Muntenia (SIF4), care au urcat cu 10,63%, până la 1,145 lei, în condiţiile unei valori a transferurilor de 0,3 milioane de lei. Au fost realizate 112 tranzacţii, prin care s-au schimbat 274.905 de titluri SIF4. Este o creştere care apare fără ca la BVB să fi fost publicată vreo ştire legată de emitent, dar trebuie menţionat că titlurile SIF-ului au o lichiditate redusă, ceea ce are potenţialul să determine oscilaţii mari ale cotaţiei. Conducerea SIF Muntenia, reprezentată de SAI Muntenia Invest, societate deţinută de SIF Banat-Crişana, este acuzată de un grup de acţionari ai SIF Muntenia că foloseşte banii SIF-ului pentru a cumpăra, prin diferite fonduri de investiţii, acţiuni proprii. Astfel, conducerea SIF Muntenia îşi asigură voturile necesare luării deciziilor în adunările SIF-ului. În schimb societatea (adică acţionarii) este prejudiciată prin comisioanele plătite fondurilor, care nu au nicio raţiune economică, ci doar asigură poziţia conducătorilor SIF-ului, după cum reiese din mai multe articole publicate de investitori în presă, inclusiv în Ziarul BURSA. La solicitarea noastră, SAI Muntenia ne-a răspuns că nu comentează acuzaţiile aduse de acţionarii SIF Muntenia.
Prin piaţa "deal" a fost derulată o tranzacţie cu acţinile Bursa de Valori Bucureşti, la preţul unitar de 25 lei, cu 1,19% sub referinţă, valoarea schimbului fiind de 0,28 milioane de lei.
În piaţa AeRO a fost înregistrat plasamentul privat al titlurilor companiei Air Claim (CLAIM), companie ce furnizează servicii legate de drepturile pasagerilor aerieni, în sumă de 2,48 milioane de lei. Operaţiunea a fost încheiată la preţul de 6,21 lei/titlu.
Acţiunile iHunt Technology (HUNT) s-au depreciat cu 5,15%, la preţul de 7 lei, pe fondul unui rulaj de 1,39 milioane de lei.
A.I.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Mecanică Fină" (MECE): +14,29%
2. "SIF Muntenia" (SIF4): +10,63%
3. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +9,62%
4. "Romcarbon" (ROCE): +2,86%
5. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +2,46%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Uztel" (UZT): -6,00%
2. "Socep" (SOCP): -5,86%
3. "Electrica" (EL): -5,33%
4. "Electroargeş" (ELGS): -3,91%
5. "BRK Financial Group" (BRK): -3,69%
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Mecanică Fină" (MECE): +14,29%
2. "SIF Muntenia" (SIF4): +10,63%
3. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): +9,62%
4. "Romcarbon" (ROCE): +2,86%
5. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +2,46%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Uztel" (UZT): -6,00%
2. "Socep" (SOCP): -5,86%
3. "Electrica" (EL): -5,33%
4. "Electroargeş" (ELGS): -3,91%
5. "BRK Financial Group" (BRK): -3,69%