Arena Naţională, inspectată de o delegaţie masivă a UEFA

O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 4 noiembrie 2019

Organizarea Euro 2020 a intrat în linie dreaptă. Săptămâna trecută, o delegaţie a UEFA a fost la Bucureşti pentru a evalua progresul pregătirilor turneului final al Campionatului European.

Delegaţia UEFA a fost compusă din 80 de specialişti, care au discutat cu oficialii din ţara noastră despre managementul Arenei Naţionale. Operaţiunile de meci care vor fi derulate vara viitoare au fost împărţite în 25 de proiecte de implementare, printre care se numără Acces, Ceremonii, Transport, Comercial, Operaţiuni Media, Gazon, Tribune (scaune), Semnalizare şi Orientare, Ticketing, Securitate. Din partea noastră au fost prezente tot 80 de persoane (de la Primăria Capitalei, FRF şi autorităţi) responsabile cu organizarea EURO 2020 la Bucureşti. Aceasta a fost cea de-a patra vizită planificată a UEFA, din cele şase care vor fi organizate până la debutul EURO 2020, informează frf.ro.

Fostul căpitan al echipei naţionale, Gheorghe Popescu, implicat în proiectul de organizare a Campionatului European, a vorbit în repetate randuri des-pre atingerea obiectivelor, dând asigurări că nu vor fi probleme majore: "Când noi am depus dosarul de candidaură, am avut 12 garanţii guvernamentale pe care guvernul României şi le-a asumat în acest proiect Euro-2020 şi în proporţie de 95 la sută aceste garanţii guvernamentale sunt implementate. Eu ştiu că toată lumea când vorbeşte de Euro-2020 se gândeşte la stadioane, < aoleu, avem stadioane, nu avem stadioane >. Campionatul european nu mai poate fi pus în pericol după 1 septembrie 2019. Noi am tot livrat către UEFA, am făcut asta, am făcut plan de mobilitate cu Primăria Capitalei şi cu FRF, că suntem trei componente importante: Primăria Capitalei, Guvernul României şi FRF. Guvernul României a livrat cel mai mult pentru acest proiect pentru că el şi-a asumat, bineînţeles şi Primăria Capitalei a făcut, cu planul de mobilitate, cu fan zone-ul şi stadionul, care este în proprietatea Primăriei Capitalei".

Arena Naţională va găzdui patru meciuri în cadrul Euro-2020, la 14, 18 şi 22 iunie 2020, în Grupa C şi pe 29 iunie 20202 pentru optimile de finală. Conform cerinţelor UEFA, ţara noastră trebuie să modernizeze patru stadioane în Bucureşti pe care echipele participante să desfăşoare antrenamentele. Dintre acestea, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, se află în diferite faze de realizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb