ASF: Organigrama corupţiei

Mori Savir
Ziarul BURSA #Politică / 4 iunie 2020

ASF: Organigrama corupţiei

Organigrama ASF lipseşte de pe site-ul oficial al ASF

Organigrama ASF lipseşte de pe site-ul oficial al ASF.

Ştiu că am spus-o şi în titlul acestui text, dar aş putea-o spune şi de trei ori şi n-ar fi prea mult.

ASF este cel care trebuie să impună transparenţă pe piaţa de capital.

Da.

Nu.

Nu e cazul.

Să zicem că e o chestie accidentală.

Am cerut organigrama la comunicarea ASF şi în scurt timp şi cu amabilitate, am primit-o.

Dar, organigrama este fără nume.

E ca din Monitorul Oficial.

În 2015, Mişu Negriţoiu a publicat organigrama ASF cu nume şi prenume pe fiecare funcţie.

Organigrama lui Negriţoiu e disponibilă şi astăzi pe internet.

După cinci ani, bunele intenţii s-au dus dracului.

Dacă vroiam organigrama fără nume, atunci nu mai deranjam ASF-ul, mă uitam în Monitorul Oficial.

Dar mie-mi trebuie cu nume.

Şi prenume.

Să ştiu cine se ocupă cu corupţia în ASF.

Că n-or fi chiar toţi!

Sunt nişte oameni care fac mizerii şi dintre ei nu răsar decât capetele lui Gabriel Grădinescu şi Cristian Roşu.

Ce pot să fac dacă nu am organigrama cu nume şi prenume?

O completez cu nume şi prenume, după cum mă taie capul şi adaug, sponsori, amanţi şi amante, fraţi, unchi, mama, tata, surori şi mătuşi şi toate rubedeniile suspuse care au promovat numele şi prenumele în organigramă şi colegii de partid cu influenţă directă sau ocultă şi colegii din alte afaceri - mă rog, o organigramă a nepotismului, iubirii casnice şi adultere, a influenţei politice şi de afaceri şi a corupţiei.

Îi spun, pe scurt, "Organigrama corupţiei".

Ăsta e titlul: "ASF: Organigrama corupţiei"

Inevitabil, organigrama este lacunară.

MAKE

Unul din motivele ascunse ale unificării celor trei supraveghetori ai pieţelor financiare nebancare, în afara celor legate de coordonarea reglementării şi supravegherii acestora, l-a constituit nevoia de a elimina cazurile de corupţie şi de angajare a multor rude şi prieteni ai politicienilor români. Astfel, în Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private (CSPP), conducerea acesteia era asigurată de doi sindicalişti care au ocupat funcţii în Ministerul Muncii sau Casa de Pensii (Marian Sârbu, Ion Giurescu) membri PSD şi care au legătură cu pensiile private doar etimologic, întrucât sistemul de pensii private este o formă de acumulare, de investire, de plasamente pentru un randament mai mare. Alături de ei, director general era Cristian Roşu, văr primar şi coleg de şcoală cu Liviu Dragnea.

Nu a fost de mirare că cel mai devastator control al Curţii de Conturi a găsit cele mai multe nereguli la CSPP, urmate de procese costisitoare plătite de noul ASF.

Sectorul pieţei de capital avea în fruntea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pe Carmen Negoiţă, soţia primarului PDL de la sectorul 3, nominalizat pentru o zi la şefia guvernului de Traian Băsescu.

Tot aici, Viorel Hrebenciuc îşi plasase colaboratoarea din fostul SGG în Guvernul Năstase, pe Dorina Mihăilescu (fostă Muşetescu) în calitate de comisar, celebră fiind deja înregistrarea făcută publică în care Viorel Hrebenciuc îi cere Dorinei Mihăilescu să amâne desfăşurarea unei adunări generale la Bursa de Valori Sibiu şi să-i promită lui Mihai Fercală că îl face preşedinte la CNVM, dacă răspunde acestei cereri.

Ascuns într-un birou la CNVM era şi soţul Olguţei Vasilescu, Ovidiu Wlassopol, consilier chiar al Dorinei Mihăilescu. Nici asigurările nu erau lipsite de rudele politicienilor, la loc de cinste fiind soţia lui Daniel Chiţoiu, despre care vom auzi, în 2013, de celebrul dosar Carpatica, în urma căruia a fost anchetată alături de Dan Radu Ruşanu, (naşul de cununie al familiei Chiţoiu).

Şi uite aşa am ajuns în 2013, când Guvernul Ponta a aşteptat ca, prin unificarea celor trei autorităţi, să se facă curăţenie.

Degeaba, însă.

A urmat o cursă contra cronometru de angajări a altor rude şi prieteni.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a ajuns la performanţa să aibă în ASF, fiul, fiica şi ginerele, plasaţi în sectoarele de pensii private şi asigurări.

Astăzi îl secondează doar Cristian Socol (strateg al politicii economice dezastruoase a lui Darius Vâlcov), care şi-a plasat soţia în Consiliul de Supraveghere şi fratele pe post de Consilier al vicepreşedintelui Dan Armeanu, apropiat de asemenea al lui Darius Vâlcov, dar şi deţinătorul tristului record de a susţine OUG 114/2018 prin care urma să naţionalizeze pensiile private - tocmai domeniul pe care el îl păstorea.

Despre Dan Armeanu este bine să ştiţi că a fost propus de Daniel Constantin, pe atunci preşedinte al Partidului Conservator, iar atunci când acesta a trecut la ProRomânia şi Guvernele PSD au căzut, Dan Armeanu l-a vizitat la sediul ProRomânia pentru a se justifica de perioada obedienţei faţă de Vâlcov.

În piaţa de capital, actualul vicepreşedinte Gabriel Grădinescu se poate lăuda doar cu sprijinul pe care un membru al familiei lui, decident în justiţie, l-a "acordat" necondamnării penale a ţăranului Marian Oprişan de la Vrancea.

Ulterior, aşa cum presa a dezvăluit, acesta a angajat-o pe amanta lui Marian Oprişan la ASF, doamna făcând echipa cu prietenele altor politicieni.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a reuşit ca pentru o bună perioadă de timp să aibă în ASF atât fosta soţie, cât şi pe cea actuală.

Vărul lui Dragnea, ajuns între timp vicepreşedinte la asigurări, Cristian Roşu a reuşit nu numai angajarea dorită la ASF a rudelor unor politicieni, ci şi printr-o "inginerie", astfel încât, în condiţiile în care nu se puteau angaja direct, candidaţii cu rude politice se angajau la Fondul de Garantare a Asigurărilor (FGA), iar de aici prin detaşare la ASF.

Fosta corespondentă a Antenei 3 la PSD, Adriana Ionescu este ascunsă la direcţia comunicare din ASF (vedem de ce ASF nu comunică), iar fosta consilieră a lui Mircea Geoană, Ana Cătăuţă gravitează pe lângă cancelaria ASF.

Celebru pentru cazul când a ameninţat cu puşca într-o pădure din Maramureş şi l-a lipsit de libertate pe un cetăţean, fostul deputat Florin Cristian Tătaru s-a transferat la ASF după ce a fost obligat să plece de la Transelectrica. Actualul viceguvernator BNR, Leonardo Badea, pe perioada cât a fost preşedinte al ASF (şi în care s-au înregistrat cele mai multe angajări fără nici o minimă verificare a cunoştinţelor în domeniile financiare nebancare) l-a angajat pe Dan Baranga, plecat şi rătăcit prin mai multe companii din piaţa de capital, numai pentru a-l "ajuta" la activitatea publicistică şi didactică. Degeaba a dat afară fostul preşedinte Mişu Negriţoiu 102 persoane, că Badea a adus alţii înapoi, dar nu în sectoarele de baza, ci îngroşând direcţii anexe ca protecţia consumatorilor sau educaţie financiară.

Aici şi-a găsit locul şi fiul fostei ministru al muncii, Mariana Câmpeanu.

O adevărată tragedie în ceea ce priveşte angajările a constituit-o cazul fostului vicepreşedinte al asigurărilor, Marius Vorniceanu, a cărui soţie ţinea contabilitatea firmei Teldrum a lui Dragnea, printre altele acesta angajând-o pe turista ce se plimba cu elicopterul între staţiunile greceşti pe banii fostului ministru Gabriel Oprea.

Riscul sistemic din aceste zile manifestat în asigurări, în preajma adoptării unei noi legi a RCA, este alimentat de gravul conflict de interese în care se află ASF prin consilierul Cristian Munteanu de la cabinetul vicepreşedintelui Cristian Roşu. Acesta a fost angajat pe "şest" de Ovidiu Wlassopol, fostul soţ al Olguţei Vasilescu, atunci când Mişu Negriţoiu era plecat din ţară, Munteanu fiind la acea dată şeful ASAI (asociaţia service-urilor auto independente), numire urmată fără ecou, de protestul societăţilor de asigurare. Nici la asigurările obligatorii de locuinţe (PAID) nu a lipsit influenţa politică, fosta soţie a liderului PSD Marian Neacşu, fiind numită director al instituţiei. Pe locul ei a rămas şi soţia fostului preşedinte Exim Asigurări care folosea cardul instituţiei la care soţul era şef pentru a plăti petreceri la Clubul Francez, caz de corupţie în care Radu Frâncu este cercetat şi azi. Până şi soţia lui Daniel Chiţoiu a revenit pe post la ASF, aşa cum Dorina Mihăilescu a revenit în piaţa de capital prin numirea în consiliul de conducere al SIF Muntenia, la propunerea lui Viorel Hrebenciuc, pe linia fiului său şi a relaţiei acestuia (Biofarm) cu Bogdan Drăgoi şi L. Najib.

Dar la SIF Muntenia găsim pe Nicu Buică în postul de director general, fost şef de cabinet al actualului secretar general al PSD, baron de Olt, Paul Stănescu. Şi la SIF Moldova găsim ca director general pe Claudiu Doroş, asociatul în afaceri a lui Gabriel Vlase.

În general, te aştepţi ca la această instituţie a statului să vezi maximă transparenţă, aşa cum se impune tuturor entităţilor supravegheate de ASF. Dar ce să faci, dacă însuşi şeful cancelariei şi a resurselor umane, Vasile Mureşan este fostul şef adjunct de la UM cunoscută ca 2 şi un sfert, iar şeful informaticii este un fost director din STS, ambii învăţaţi cum să nu "transpire" nimic din interior. De altfel, Vasile Mureşan a promovat-o pe Ioana Pop ca director în ASF, adusă din Maramureş, după divorţul de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Gabriel Zetea.

Recomand schimbarea acronimului ASF pentru a evita asocierea supravegherii pieţei de capital româneşti cu febra porcină africană

Acronimul ASF al Autorităţii de Supraveghere Financiară se suprapune peste cel al febrei porcine africane (African Swine fever), după cum rezultă din informaţia disponibilă pe site-ul cu adresa: http://www.healforce.com/en/html/news/companynews/ASFV-Biosafety-Cabinet-clean-bench-PCR-machines.html din care citez, fără să traduc, ca să protejez imaginea ASF:

"What is ASF?

African Swine fever (ASF) is an acute, hemorrhagic, and severe infectious disease caused by African Swine fever virus (ASFV) that infects domestic pigs and various wild boars (African wild boar, European wild boar, etc.)."

După părerea mea, ASF ar trebui să evite confuzia cu febra porcină, schimbându-şi acronimul său însăşi denumirea de "Autoritate de Supraveghere Financiară".

Nu cred că există vreun investitor străin căruia să-i producă o bună impresie asocierea febrei porcine cu supravegherea pieţei noastre de capital. (Florian Goldstein)

Opinia Cititorului ( 128 )

  1. La CNVM Ovidiu Wlassopol nu a stat niciodată ascuns la cabinetul Dorinei Mihailescu.

    A lucrat la vedere la 2 comisari iar dupa infiintarea ASF a fost tot la vedere la cabinetul vicepreședintelui Mircea Ursache pe care l-a inițiat în tainele pieței de capital. Cristian Muntean nu a fost angajat la ASF când era Misu Negrițoiu în excursie la shoping de către Ovidiu Wlassopol, pentru că nu avea calitate să o facă. A fost prim vicepreședinte ASF numit odată cu Președintele ASF Leonardo Badea, care și-a pus autograful de profesor pe referatul de angajare a lui Cristian Muntean. Conflictul de interese la Cristian Muntean a apărut atunci când în calitate de consilier al vicepreședintelui sectorului de asigurări, Cristian Roșu la sfârșitul anului 2019 a pus umărul la obținerea unor restanțe pentru un anumit service de la o societate de asigurări. A

    1. Astfel de organigrame sunt in toate institutile statului,incepand cu justitia si terminand cu apa-canal.

      Ati uitat sa mentionati si de Florin Golovatic, fostul presedinte al Uniqa Asigurari amendat de catre Consiliul Concurentei pentru cresterea artificiala a pretului RCA, ocupa astazi functia de director de control al asigurarilor, aflat in directa subordine a lui Cristian Rosu.

      Radu Petrescu, fost director juridic la Allianz Tiriac, Asirom, etc, ocupa functia de director juridic al ASF, aflat in directa subordine a Doinei Dascalu. 

      Acum intelegeti de ce ASF nu amendeaza firmele de asigurari decat extrem de rar si cu amenda minim legala?

      Ba ej nebun, Wlasopol era ziarist la pro tv si o ardea pe la parlament... cum l-a initiat el pe Ursache in tainele pietei de capital? Asta nici ca gluma nu e buna.

      Mircea Ursache e varul lui Dan Odobescu de la City Insurence, care e cumnatul lui Adrian Nastase. Pe asta s-a bazat cariera lui de după revoluție, carieră care până la ASF nu a avut nici o treabă cu supravegherea în piața de capital.

      Adica ce vrei sa spui? Ca coruptia de la apa-canal este la fel de nociva cu cea de la ASF? Da, asa am auzit, ca BVB va varsa toate societatile listate la apa-canal.

      Domnule Goldstein...ce pot sa mai zic la acest articol? dupa ani de comentarii (anonime pe site-ul Bursa) la adresa ASF observ ca multe din idei se regasesc acum tot in Bursa. Ar trebui sa cer drepturi de autor? Oricum niciodata nu este prea tarziu sa se spuna adevarul despre ASF si despre personajele insalubre din ASF. Si oricate articole ar descrie mizeria, niciodata nu vor putea surprinde realitatea din interiorul ASF. Mizeria umana din ASF. Si mai ales prostia netarmuita din ASF. Scoateti mai mult si va felicit pentru repozitionarea fata de ASF. Si repet: corelatia salarii-studii-experienta pentru toti angajatii ASF ar fi relevanta in contextul articolului de fata

      Ursache ii putea invata pe mulți cum e cu piata de capital. A-l compara cu Wlasopol, e o gluma sinistra..

      Realitatea e ca Ursache l-a platit pe Wlassopol ca sa fie consilier al lui. Wlassopol nu a avut nevoie de sfaturile lui Ursache.

      In ceea ce îl privește pe Roșu Cristian, Parlamentul României a fost sesizat înainte de numirea acestuia, in 2018, întrucât NU doar că, in temeiul OUG 93/2012, era incompatibil sub multe aspecte , și nu doar al faptului că era " var " cu președintele Camerei Deputaților, dl Liviu Dragnea, însă NU îndeplinea nici condiția obligatorie privind studiile. Roșu Cristian este de profesie inginer, nu avea studii economice, și au fost încălcate si alte aspecte care sunt reglementate de însăși legislația secundară emisă de Asf, regulamente aplicabile entităților reglementate și supravegheate de aceasta autoritate nationala a României. Parlamentarii noștrii, majoritari PSD și conduși de " vărul primar" Dragnea, NU au ținut cont de cerințele obligatorii ale OUG 93/2012 și astfel Roșu Cristian a devenit vicepreședinte și membru în Consiliul Asf. Ceea ce este astăzi în piața de asigurări este CONSECINTA voturilor decidenților din Parlamentul României, dar și a declarației pe proprie răspundere asumată de Roșu Cristian. In acest sens, de subliniat este faptul că, in temeiul legislației aplicabile, odată cu depunerea candidaturii, Roșu Cristian și-a asumat o declarație pe proprie răspundere , mincinoasa, fapt care atrage răspunderea penală întrucât a candidat pe un post pe care NU era eligibil sa candideze! Si, in plus, Roșu Cristian era o persoana in deplinătatea facultăților mintale, nefiind pus sub interdicție, deci a știut ce își ASUMA sub semnătură prin declarația dată și care trebuie sa existe la dosarul de candidatură din Parlamentul Romaniei. Cu privire la acest fapt, SPER că autoritățile competente să se sesizeze din oficiu, sau chiar sa fie sesizate de cititorii ziarului bursa. In ceea ce privește personalul ASF, din ceea ce stiu, intr-o proporție mare la sectorul de pensii private, dar și la IT, și se pare că și la sectorul asigurări, se afla , începând din 2007 ( indic CSSPP care a fost integrat in Asf) rude și/sau apropiații, prietenii, ai vicepreședintelui ASF, Roșu Cristian , și ale lui Mircea Oancea ( indic ex-presedinte CSSPP, și actual șef la Fondul de garantare pensii private). In 2006-2007, or mai fi fost aduși unii si pe criterii politice, dar majoritari au fost, și se afla in prezent împrăștiați prin întreg ASF-ul, oameni apropiați și angajați de ROSU Cristian și Mircea Oancea. Faptul că cei mai apropiați și FIDELI lui Roșu Cristian, chiar și când acesta nu mai era angajat ASF, ci era angajat, cu încălcarea legislației, SIMULTAN atât șef la Fondul de garantare pensii private cat și șef la Fondul de garantare asigurări, in mandatul d-lui MISU NEGRITOIU, au migrat la sectorul asigurări (indic in mod special pe Buzatu Mihaela), după ce a fost înscăunat vicepreședinte sector asigurări în ASF , dar și că a mai adus și pe alții din exterior , NU e deloc surprinzător .... Relevant este că în ASF , consecinta angajărilor făcute de Roșu Cristian și Misu Negritoriu, sunt foarte multi angajați din Oltenia și Teleorman. Sa se fi născut așa multi "specialistii " in domeniul financiar nonbancar numai în aceste zone ale României ?! Cu siguranță nu! Sunt si au fost tineri care fie nu au avut șansa să fie angajati in aceasta instituție, fie daca au ajuns intamplator, ca parte din propriul destin, fara sa aibă rude, fara să aibă susținători sau amanți, au fost hărțuiți și concediați , continuu, 10 ani de zile, până când au eliminați total, nu doar din ASF, ci din întreg sistemul financiar. Nu e cazul despre incompetenta persoanei în cauză, DIMPOTRIVA. Mai mult, in SCOPUL eliminării acesteia din ASF și a distrugerii ei profesionale i s-a acordat chiar și calificativ nesatisfăcător, acesta fiind anulat definitiv de instanta, din cauza frustrărilor, răutatii, invidiei și obsesiei unor șefi , și a altor decidenți executanți pentru șefii lor, doar pentru că persoana NU avea niciun sprijin (politic sau de altă natură), și pentru că nu era "de-a lor". In ceea ce îl privește pe MISU NEGRITOIU, arat și subliniez faptul că acesta nu a fost vreun înger, iar in articol este prezentat într-o lumină care nu reflecta realitatea, sens în care indic probele din dosarele 40892/3/2015, 11419/3/2016, 22534/3/2016 și 4888/2/2018, deși mai sunt și altele. Ultimul dosar indicat se afla în curs de judecată, însă nimeni nu are curajul sa îl judece, așa că este declinat de la o instanță la alta, privește fapte și despăgubiri pe care ASF trebuie sa le achite angajatei concediate abuziv și nelegal pentru încălcarea Constituției României, Codului Muncii, Legii 544/2004, OUG 93/2012, Legii 98/3016 și HG 395/2016, OUG 26/2012, Codului civil, Legii contabilității 82/1991, Legii 500/2002, OMFP 1792/2002, deciziei ASF, regulamentelor interne ASF, deciziilor judecătorești irevocabile. O angajată a fost concediata disciplinar (iar conform legislației financiare presupune îngrădirea dreptului la muncă în domeniul financiar timp de 10 ani, și au trecut doar 4!), de pe un post pe care NU a fost încadrată legal intrucat actul aditional semnat de aceasta cu ASF NU a produs efecte juridice și NU a modificat contractul de munca al angajatei raportat la faptul ca, în condiții de reorganizare instituțională, de modificare a locului și felului muncii, salariata a semnat actul adițional sub CONDITIE SUSPENSIVA de NEGOCIERE salariala. Negocierea salarială NU a avut loc nici până în prezent, iar singurii care aveau drept legal de negociere salarială au fost președintele Negritoiu și vicepresedintele Giurescu, niciunul nu și-a delegat acest drept, iar ambii au recunoscut în fața instanței că NU au negociat cu salariata, și că NU a existat negociere cu salariata, CONTRAR celor precizate mincinos de președintele Negritoiu in decizia de concediere cum că ar fi existat negociere. Tot în decizia de concediere, asumata de Negritoiu, se precizează că angajata concediata NU a produs prejudicii ASF, iar cu privire la validitatea și eficacitatea actului adițional semnat sub condiție suspensivă NU se poate pronunța. La audierea din instanta, Negritoiu a venit foarte greu, la a treia citare, după ce s-a decis sa fie adus cu mandat și amendat, și evident că poliția nu a " putut " executa mandatul de aducere, iar instanța a anulat ulterior amenda . Relevant este că presedintele Negritoiu a venit la audierea din instanta însoțit de directorul juridic, Răducu Petrescu Marian, de consilier juridic Asf și de avocat, și a recunoscut instanței că NU a negociat cu salariata concediata care îl interoga. La fel a recunoscut și vicepresedintele Giurescu. ASF avea și are directie juridică, iar directorul juridic, același atunci și în prezent, Răducu Marian Petrescu, își asumase sub semnătură întâmpinarea din dosarul 22534/3/2016, precum și cercetarea disciplinara a salariatei. Avocatul nu a fost angajat prin licitație publică (ASF este autoritate publică centrală, iar cheltuielile bugetare nu pot fi angajate legal decât conform bugetului anualbși destinațiilor legale, salariata nefiind obiectiv sau scop legal pentru ASF) ci direct la propunerea directorului juridic, Răducu Petrescu, și angajatei direcției juridice ASF, Andra Ghibutiu, cea care propusese concedierea salariatei. In toate celelalte procese avute cu angajata concediata, toate câștigate de salariata care în prezent este concediata disciplinar abuziv și ilegal, ASF a fost reprezentată de juriști și de Răducu Petrescu, însă de data aceasta , fiind o concediere atât de abuziva și cu așa multe și grave incalcari legale, era nevoie de un avocat căruia instanțele nu "puteau" sa ii respinga apararea, chiar daca apărarea avocatului a fost nereala și neintemeiata. In concluzie, judecătorii au decis cu încălcarea flagrantă a legislatiei, pentru avocat și pentru binele președintelui Negritoiu și angajaților ASF implicați și responsabili de concedierea disciplinară și angajarea avocatului. Chiar daca decizia din dosarul de concediere disciplinara nr. 22534/3/2016 este definitivă, ulterior prin revizuire a fost pronunțată, tot de Curtea de Apel Bucuresti, o altă decizie irevocabilă , in dosarul 8514/2/2017( indic art 509 alin 1 pct 2 NCPC) care RETINE că Decizia CAB prin care angajata a rămas concediata disciplinar nr.4328/15.09.2017este lipsită de fiinta, însă apreciază că NU este un obiect ( bun individual determinat) care sa NU mai existe din punct de vedere fizic și a cărui disparitie sa facă imposibilă executarea silita întrucât aceasta obliga la cheltuieli de judecata cu angajarea de catre ASF a avocatului. Avocatul a fost angajat cu încălcarea legislației, tot abuziv, așa cum abuziva a fost și concedierea. Responsabilii sunt in principal Misu Negritoiu, Răducu Marian Petrescu, Stănescu Claudiu, Andra Ghibutiu, Mihaela Gheorghe, Ion Giurescu, Horvath Ileana, Moț Gheorghe și alții, dar indirect și Mihaela Buzatu, și ROSU Cristian. Acestea, da, sunt fapte reprobabile. Și aceste fapte trebuiesc condamnate și sub aspect civil, și sub aspect patrimonial, și sub aspect penal. Nu în ultimul rând și sub aspect reputational întrucât astfel de oameni NU trebuie sa se afle angajati in ASF, în vârful pietei financiare romanesti. Salariata a rămas să plângă la cer și, in numele legii, sa implore judecătorii să caseze hotararea judecătorească nedreaptă, care o concediaza disciplinar, dar și să-i achite despagubiri. Salariata a făcut plângere penală, insa poliția ales să-i păstreze "urma" și nu a solicitat parchetului să deschidă dosar penal.

      Corect este dosarul 4888/2/2019.

      Mai angajata nedreptatita, daca tot ai dat numele tuturor celor implicati, macar da-l si pe al tau.

      Si mai mentioneaza totodata si cuantumul pretentiilor tale. Nu de alta, dar daca tot vrei sa afle oamenii despre abuzurile din ASF, macar sa afle tot adevarul. Sau macar spune ca esti de acord sa le dea altcineva si se rezolva ;) 

      Nu-ti place, nu-ti place!

      Ah-ah, ce tare nu-ti place! 

      El a scris doua pagini, date, nume, fapte, dosaaaaare! si tu ai balbait cinci cuvinte si un gand murdar.

      Cat de redus esti! 

      Toate prejudiciile generate de concedierea abuzivă și nelegală, de angajarea avocatului și de hartuire. Se pot cuantifica ușor, ea nu a avut funcție de conducere și nici salariu mare raportat la pregătirea profesională, experiența și vechime VERSUS salariile colosale ale responsabililor legali de concediere, de angajarea avocatului și de hartuirea salariatei. Salariata deja și-a vândut casa că să aibă ce mânca și să-și acopere datoriile, dar i se vor termina și aceia... Daca nu ar fi avut ce vinde, ce se intampla cu ea în acești 4 ani?! Daca ar fi fost un om slab ar fi avut toate condițiile să ajungă la un spital de nebuni. Ce impact sa fi avut vanzarea casei asupra părinților săi bolnavi, bătrâni și neajutorati?! Pe ea Nu a avut și nu are cine sa o întrețină, nu este căsătorită, are părinți în vârsta de 80 ani, bolnavi care nu o pot ajuta, ei înșiși au nevoie de ajutor...Când incalci legea, când hărțuiești și batjocorești un om, nevinovat, doar pentru că îți permiți, niciun preț nu este suficient. Ce a pierdut ea de la viata în acești ani, nu mai poate fi recuperat și nici despăgubirile cerute instanței NU acopera. Despagubirile cerute sunt infime comparativ cu prejudiciile aduse acesteia. Instanțele au obligația să anuleze tot ce a fost și este NELEGAL, ABUZIV, să-și REPARE greșeala, sa judece in numele LEGII și al DREPTATII, și să oblige ASF la plata despăgubirilor cerute și întemeiate. Ulterior, ASF are obligația să le recupereze de la decidenții și responsabili legal care abuzând de funcțiile lor au săvârșit astfel de fapte. Pentru faptele responsabililor legali, obiect al dosarelor 40892/3/2015 și 11419/3/2016, NIMENI nu a suportat vreo consecință , CONTRAR prevederilor din regulamentele interne ale instituției, iar ASF nu este vreun butic de la colț de stradă, ci autoritatea publică de prim rang a pietei financiare nonbancare din Romania. Ce a trăit acea salariata cat a fost angajată ASF, dar și ulterior prin instanțe până în prezent, care este viața ei, doar instanțele și Dumnezeu cunosc. Nimanui nu ii este permis așa abuzuri, o așa hartuire, distrugerea vieții profesionale a unui om pregătit profesional, a sănătății lui și părinților lui. O astfel de hărțuire nu trebuie sa mai trăiască nimeni, niciodată, nu doar in ASF. Mai mult, raportat la controlul și Raportul Curții de Conturi din 2013, când CSSPP, condusă de CRISTIAN ROSU a delapidat banii CSSPP pentru a-și acorda sieși prime de tot felul, dar si angajaților, NU doar că responsabilii NU au suportat nicio consecință, însă aceeași salariata (obiect al discuției, care la acel moment, 2013, era concediata din motive de "reorganizare", singura pentru care se reorganizare CSSPP, ca și prezent când este singura salariata ASF sector pensii private concediata disciplinar) a fost OBLIGATA de instanțe, urmare a acțiunilor acelorași angajați ASF (Roșu Cristian, Petrescu Marian Răducu și Mișu Negritoiu) sa RESTITUIE către Asf, ceea ce NU primise niciodată întrucât fusese concediata (indic bon cadou de 8 martie2012 și prima), sens în care indic apărări și probe din dosarul 38800/3/2015 versus dosarul 7522/3/2012. Aceeași angajați ASF (Roșu Cristian, Petrescu Marian Răducu și Mișu Negruțiu) sunt responsabili și în dosarul 5533/302/2017, dar și în dosarul 1253/302/2018.

      Cu privire la delapidarea banilor CSSPP și ASF de către Roșu Cristian, bani dispuși a de către Curtea de Conturi a fi recuperați, toți folosiți pentru acordarea de prime de tot felul și salarii , este foarte relevant că nu au fost recuperați de la decidenți, tot datorita direcției juridice ASF care a tergiversat recuperarea și NU s-a îndreptat împotriva decidenților și responsabililor legali, o parte din prime au fost acordate când în România se tăiau salariile și pensiile cu 25%, iar proba relevanta este Hotărârea civilă a ICCJ pronunțată în dosarul Nr. 1174/27.02.2019. De la salariata concediata disciplinar și abuziv, obiect al discuției, ASF prin directorul Petrescu Marian Răducu a "recuperat " și ceea ce nu primise vreodată salariata, însă de la CRISTIAN ROSU, decident atunci, și vicepreședinte ASF in prezent, NU doar că NU a recuperat primele și salariile enorme pe care și le-a decis și acordat singur, însă instanțele au OBLIGAT tot pe ASF să-i achite acestuia onorariile cu avocații angajați în nume personal pentru a se apăra împotriva ASF! Dovada o găsiți pe portalul instanțelor de judecată, ultimul dosar judecat este 37671/3/2017.

    Dar pacatuieste prin faptul ca tinteste mai mult un anumit partid si trece sub tacere alte pozitii in care se afla persoane impuse politic din alte directii.

    Am remarcat imediat lipsa din lista a Claudiei Sava, parasutata acolo de fostul primar Razvan Sava. Sustinuta de PNL ea este director Supraveghere sI Control pe piata de capital. Adica functia cheie pt toate belele din ultima vreme. Salariul ei : 7000 EUR pe luna net.

    1. Asemenea prostie inca nu am vazut.

      Claudia Sava lucreaza in CNVM(actual ASF) de 15 ani, chiar de la infiintare. Sunt curios daca era macar casatorita atunci. Oricum, pe barbat-su nu-l cunostea nimeni atunci, ascensiunea lui politica, meteorica, asa cum a aparut, asa de repede a disparut, este recenta, din 2012 pana in 2016. Sa spui ca a bagat-o el pe ea acolo, este absolut penibil, chiar si pentru un troll pesedist!

      Nu stiu in cazul de fata ce a fost mai intai, oul sau gaina... dar stiu ca tanti tot da cu nasul in politica. A incercat sa devina vice-presedinte la ASF si a primit 20 de voturi pentru si 20 impotriva. Este sustinuta de PNL.

      Ce mi se pare fascinant la ASF : aproape toti de acolo, ei si familiile lor, s-au invartit in mediul politic/bugetar.  

      In vine in minte obsesiv cazul militianului care a infestat spiralul Gerota cu Covid-19 : el fost MAI , acum la Politia Locala, fiul la SRI , nora si amanta la PMB.

      Asta e Romania actuala... impartita intre familii de bugetari si familii de fraieri care se zbat sa plateasca salariile primilor. 

      ...

      Claudia Sava a fost amanta lui Paul Miclaus vicrpresedinte CNVM. La ASF a fost amanta lui Mircea Ursache. Astea sunt calitațile care i-au adus functii in CNVM si ASF. Mircea Ursache si Claudia Sava trebuie trecuți in Organigrama Corupției.

      Se prea poate... are profilul pt asa ceva.

      Dar macar Ursache nu a fost cel care a cocotat-o pe functie.  

      Da si Ursache a lasat-o pe functie

      Ursache a facut-o Sef Departament si Director Supraveghere si Control pe Sava la ASF.

    Sa nu uitam ca recent s-a infiintat un nou departament, de "consilieri". Acest departament s-a facut la presiunea lui Wlassopol, alintat in asf ca "Olgutul", sa aiba unde sa-si plaseze amanta (Ioana Cazacu), dupa debarcarea ei din functia de director, in care tot el o plantase cand era primvicepresedinte. Noul departament e condus de consiliera Gabriela Boca, despre care gurile rele spun ca ar fi nepotrivit de apropiata de Vosganian, care a intervenit pentru promovarea sa.

    1. ...

      Da cum sa nu apara si binecuvintatul in peisaj ?

      Vrea sopol ioana vos gargaren ?

      Ya bitte !!! 

      Daca as putea reda un moment vizual cu Gabitza Boca...era in Consiliul ASF si nu o cunosteam in realitate. A venit prin birou sa vorbeasca cu "protejata lui Adamescu" de la Relatii cu publicul.....primul gand a fost: cine Pastele ma...este tarancuta asta? Emana un aer total de tarancuta din aia cu 4 clase iesita din strafundurile Vasluiului si rasarita la oras. Un fel de Vulpita de pe la Acces Tv. Vorbea numai in expresii "iubita, draguta...". Expresii tipice de salon beauty din piata. Aceasta fiinta era in CASF. A prins gustul salariilor imense din ASF. Si inca este acolo. Frumos!

      Tare e Wlassopol dacă din poziția de membru neexecutiv e de fapt șeful ascuns al ASF.

    Articol fabulos!

    Nici la Moulin Rouge nu au asa organigrama...

    1. Acolo se fac angajari conform pregatirii profesionale nu dupa reteta pcr (pile, cunostinte, relatii) imbunatatita prin legea nr. 0/orice an vrei care spune in art. 1 : nu lasati amantele pe drumuri. Nicaieri in legile aste nu scrie ca trebuie sa fii pregatit pentru a lucra intr-o institutie a statului, sau, cum ii place asf-ului sa creada ca e, independenta.

    Baiat finut Make...putem sa ne luam de numirile politice dar totusi nu te iei de amanta omului. Aici tragem linia.

    Lasand gluma la o parte propun cea mai simpla ancheta jurnalistica. Un fotoreporter sta in fata ASF (pe spatiu public) si fotografiaza dimineata duduile care intra la "munca" si din ce limuzine coboara. Dupa , facem concurs cu ghici cine o recomanda. Nu e asa usor, ca multe au catre 2-3 mentori care le vegheza cariera.

    Stati linistiti,chiar si daca stiu ca sunt fotografiate tot nu o sa renunte la toalele si posetele Gucci si CD ...ca fudulia e mai importanta.  

    1. N-ai inteles: articolul evidentiaza legaturile, inclusiv sexuale, dar fara mahalagisme.

      Nu, n-am dat liber la mahalagii. 

      Articolul evidențiază legăturile, inclusiv sexuale?????? Am înnebunit complet????? Cum să analizăm bârfe? Știe cineva concret, sigur, pe poze și dovezi, cine cu ci e se întâlnește în privat? Intrati pe un teren foarte alunecos, cu mare potențial de calomniere. Plus că discreditati tot demersul jurnalistic. Părerea mea.

      Aici e panica cea mare se vede. La amante.

      Vad ca problema a devenit potentialul de calomnie si nu traficul de influenta prin care sunt numite amantele in functii. 

      Si ca sa iti raspund, da , se stie concrete cine cu cine. Aaa...ma scuzati ...sunt intalniri in privat si nu avem voie sa ne bagam ?  

      Ce dobitoci aia de i-a saltat DNA-ul ..nu putea si ei sa se intalneasca in privat , in afara programului si sa scape ?

      Intelege o chestie : sunteti prea multe acolo , deja lumea s-a saturat. Plus ca va mancati intre voi asa ca va parati singure... 

      Imi este greu sa cred ca in 20 de ani de casnicie, sotii nu au intretinut nici macar un raport sexual. Sau amantii. Daca as crede asta, atunci da, as discredita demersul jurnalistic.

      Faceti referire in articol la amanta lui Oprisan. Permiteti comentarii care vorbesc despre presupuse amante ale lui Vosganian sau Wlassopol. Totusi "raporturile sexuale" pe care le intretin oamenii astia (sau nu) ii privesc exclusiv pe ei. Nu credeti?

      Relatiile sexuale ii privesc doar pe ei. Angajarile in baza acestor relatii nu ii privesc doar pe ei. Asta e de fapt problena.

      Te faci ca nu intelegi...

      Sau poate e doar nesimtirea in care ti se pare ca ce ai facut pentru un post nu e treaba cuiva si esti indreptatia sa il ai pentru aceste prestatii.  

      Daca intretineti relatii iar apoi te duci sa faci o ciorba sau te duci la job-ul tau din privat , e treaba voastra. Dar daca intretineti relatii iar apoi te pune la ASF e durerea noastra.

      1. Sunt bărbat

      2. Lucrez în privat 

      3. N-am legături cu ASF. De nici un fel. 

      Îmi pare rău că trebuie să mă scuz si justific în fața oricărui tâmpit dacă militez pentru decență. Ce să-i faci, asta-i România.

      Dacă eu am o legătură sexuală cu vreo colegă la muncă e fix treaba mea și a ei. Nu trebuie să scrie la ziar, eventual să mă și cupleze cu vreo urâtă cu care n-am nici o treabă. Înțelegi? 

      Bai omule.

      Decenta este sa nu iti pui amanta intr-o functie.  

      Nu a vorbit nimeni pe aici de eventuale relatii intre doi functionari care s-au imbarligat prin birouri. 

      Eu cred ca alta e problema : l-au cuplat pe bietul omul cu vreo urata si acum rad aia prin ASF de el. Rectificati va rog in articol :)))

      Relatii sexuale cu vreo colega nu prea sint permise in baza contractului de munca. Si daca lucrezi la ASF este chiar important sa stie lumea cine e amanta si ce decizii ia datorita influentei pe care o exerciti asupra ei.

      Asa se explica deciziile clocite pe genunchi si care fac de ris aceasta instutie.

      Sau poate tie iti place asa cum e.... 

      Inca o data felicitari domnule Goldstein. Articol superb care imi insenineaza viata. Dar incomplet. In ASF este mai usor sa enumar angajatii (toti cu relatii ca asa este in Romania, dar normali si care mai si lucreaza ceva; sau cu relatii solide dar le merge capul). Nu trebuie uitati urmatorii: Ciolacu Jr. la..unde??? Pensii. Viceprimarul Olgutei...unde? la....exact: PENSII! Nicolaescu Jr. (de la BNR si M.S.) la Educatie Financiara ..cica face control "mistery" in piata! asa se lauda. Printesa RCA - trebuie mentionata clar si descris frumos. Cristina ii cumpara mancare lui Wlasopol de la cantina. Cam jos pentru ea. Sotia lui Misa sta si ea cuminte pe acolo, Fii, fete si nurori de senatori (de ex. Mihai Weber). Si daca doriti va pot da in particular alte si alte detalii din acestea. Sucess!

      Citat din textul introductiv: "Inevitabil, organigrama este lacunară."

    Dacă ASF este o cloaca, asa cum a precizat un clasic în viata aflat în permanenta sub influenta alcoolului, ca tu de acolo îți iei exemplele pozitive, atunci ziarul tău nu este departe de asta deoarece este expert în cloaca. Un ziar serios nu scrie ceea ce ai scris tu. Se aseamănă uneori cu Amintiri din Copilărie, varianta dâmbovițean. O minciuna spusa de o mie de ori devine adevăr. Asta încerci și tu sa faci, dar nu îți iese. Observ in ochii tai disperarea și atunci arunci cu noroi în tot ceea de te înconjoară. Oamenii mari discuta principii, oamenii mici discuta despre oameni, cam ca pe aici însă va credeți tari sub protecția anonimatului. Ce tari sunt anonimii !

    1. Ce nu e clar? Ursache a pornit aceasta campanie, poate reușește și el sa se strecoare din nou in ASF.

      Aoleu, dar ce te-ai basicat! Ce-i papusa, te-ai vazut pe lista?

      Exista anonimi buni, de exemplu dvs., dar si anonimi rai - toti ceilalti.

      Ar fi mai interesant de stiut care-s minciunile din articol la care va referiti. Macar vreo -23, va rog? 

      Doua sau trei exemple astept, nu douazeci si trei.

      Incep eu :

      1. In ASF nu ar trebui sa sa angajeze oameni numiti politic , pe baza de rudenie, pe pile sau amantii persoanelor cu influenta. 

      2. Avand in vedere dezvaluirile facute cei vizati ar trebui sa isi dea demisa de onoare...asa din principiu 

      3. Deciziile Consiliului ASF nu ar trebui sa sa ia pe baza de influente politice si financiare. 

      Daca tu te incadrezi la vreunul din punctele de mai sus atunci ar trebui , din principiu, sa taci.

      Am conjunctivita la ochiul sting si nu vad disperarea din ochiul drept.

      Al treilea ochi mi s-a atrofiat imediat dupa ce a disparut arheopterixul.

      Am preluat titlul de la 7.2. 

      MAKE

      Ce e scris in articol este partial adevarat. Sigur, unele sunt aiureli, altele nu mai sunt de actualitate, desi sunt prezentate ca fiind asa. 

      Problema este, de ce era suparat Basescu pe ASF? Crezi ca de cloaca? pai pe Carmen Negoita sau pe rudele lui Oprea cine crezi ca le-a bagat acolo? 

      Iti spun eu de ce era suparat. 

      Pentru ca Rusanu a indraznit sa se lege de ASTRA. Care ducea toata piata in faliment. Dar care, dl ADAMESCU era sponsorul principal al domnului Basescu.

      Asa ca, ce draci facem aici? Ne bucuram cum unul mai rau ca tot ASF-ul la un loc, ne arata cat e de rau asf-ul??? 

      Vai, dar ce prost esti!

      Rar am intalnit atat de multa prostie in spatiul asta.

      Nu ai inteles nimic asa incat cu siguranta esti angajat ASF. 

      Si tu la make

      Dupa cum am scris deja, esti prost. Ai nevoie de minim 10 ani de educatie ca sa ajungi la nivelul intelectual care sa-ti permita sa intelegi ce scrie in articol.

      Probabil ca tie ti-au trebuit "minim 10 ani de educatie" ca sa "ajungi la nivelul intelectual care sa-ti permita sa intelegi ce scrie in articol". De fapt, ca sa intelegi disperarea lui Make si a sponsorilor sai ai nevoie de zero ani de educatie si de nivelul intelectual al unei mahalagioaice.

      Piticule, ceea ce bati tu cimpii ar trebui sa ma deranjeze?

      Adica eu te-am deranjat cu un articol de presa si tu ma deranjezi cu o fraza proasta? 

      Asa sa ramina!

    Zici ca vrei organigrama? Ai primit-o cu amabilitate, conform legii, cum singur ai spus.Fara nume si prenume. Ce sa spun, iti trebuiau nume si prenume pentru articolul tau de 2 lei! Pentru informarea ta, organigrama unei institutii publice este reprezentarea vizuala a structurii organizatorice a acesteia, iar componentele unei structuri organizatorice sunt: postul, compartimentul, nr. de posturi din compartiment, nivelul ierarhic, relatiile organizatorice etc. Atat. Fara nume si prenume. Exact cum zice si ANFP-ul (pe care iti recomand sa il consulti inainte de a te face de ras). Deci ai primit ceea ce ai cerut, transparent. ASF-ul a dovedit bune intentii, pe cand tu, NU. Faci mahala in ziarul tau Make, exact ca o ţaţă din piaţă. Aplauze puternice, Make!!!!

    1. e incredibil cum va discreditati acceptand sa faceti jocurile unora care se pregatesc de o campanie in care sa mai apuce o functie, ceva-ceva in ASF. Asta nu mai e presa, sau nu una credibila si autentica.

      Intamplare, sau nu, Parlamentul a prelungit depunerea candidaturilor pt sefia ASF cu inca doua saptamani... Adica nmai aveti timp sa scoateti mizeria de sub pres si sa o folositi in scopuri marsave! 

      Folositi informatii false, perimate, trunchiate si penibile...totul sub umbrela unui pseudonim penibil. 

      Ar trebui sa va fie rusine sa publicati asemenea comenzi politice de un penibil grav... Nici nu conteaza cine e in spatele acestei comenzi....Sava? Ursache? etc... important e ca dati curs unor mizerii pentru cateva mii de lei, cu cat ati fost platiti sa publicati un material care dezinformeaza. 

      Si va numiti presa? penibil 

      Ce-i papusa, te-ai vazut pe lista?

      deci cum? voi va laudati pe prima pagina cu o comanda? cu informatii obtinute la o bere? Cred ca au fost mai multe decat trebuia, pentru ca altfel nu inteleg de ce nu ati verificat informatiile. Unii dintre cei mentionati nici nu mai exista in vestita vostra Organigrama, iar pe altii, de-a dreptul importanti prin faptul ca nu fac nimic, nici macar nu ii mentionati.

      Nici nu imi dau seama ce e mai penibil, sa iei bani pentru minciuni, sau sa arunci cu pietre cand tu esti plin de pacate.

      V-as zice sa va fie rusine, dar sunt sigur ca nu cunoasteti sentimentul. Poate, insa, macar unul din lista mentionata va avea curajul sa va dea in judecata, pentru defaimare si raspandirea de informatii false. Mult succes 

      Se mișcă șerpăria, se mișcă?

      Doar citind cele 3 comentarii îți dai seama că ai nimerit in plin șerpăria. Și a fost ridicat doar un colt al plapumei ce acoperă ASF-ul. Bine, foarte bine așa. 

      Comanda disperatului de Fercala

      Gresit! Angajatii ASF sunt platiti peste nivelul de imaginatie al unui om normal. Din salariul mediu pe care il au cam toti asiguratii de 2500 lei si din care isi platesc politele obligatorii, o particica din banuti ajung drept taxa la ASF. Care ASF ar trebui sa ii apere de nebuniile facute de asiguratori. Deci, e normal ca noi toti participantii la pietele pe care le supravegheaza ASF sa stim cu nume si prenume cine ocupa si cum au ajuns in posturile alea din organigrama ai chioara pe care au livrat-o presei. Dar nerusinarea e prea mare. Doamna Dascalu e complet lipsita de bun simt si bruma de ratiune.

      Ce faci?

      Imi faci morala?  

      Pai, daca imi faci morala, inseamna ca vorbesti cu mine.  

      Si daca vorbesti cu mine, atunci nu te gindesti ca eu stiu daca articolul asta e comanda si daca e comanda politica si daca am fost platiti cu lei sau cu euro, daca sint citeva mii, sute sau nimic. 

      Tu nu stii.  

      Suta la suta, habar n-ai. 

      Garantez, 

      Stii de ce 100% nu stii?  

      Nu pentru ca m-am ascuns bine, ci pentru ca n-am facut-o. 

      Si deci bati cimpii.

      Cine e penibil, piticule?! 

      MI7

    de ce acum acest articol! presa stia de la inceputuri de cloaca de la ASF,

    cum se stie de toate cloacele de la toate instituţiile!

    adoram sa ne prostituam in continuare. 

    1. Daca nu acum, atunci cand?

      In contrast cu valul mare de exemplificari nominale ,pe care il aprob , ma deranjeaza formularea "...actualul vicepres.G.G. .......un membru al familiei lui, DECIDENT INJUSTITIE l-a acordat ..." adica daca esti in justitie ,si mai ales ,"decident " ,esti intangibil .O mentalitate pe linia Kovesi , Basescu , Iohannis .

      Adica cum stia presa de la inceput? Inceputul cui? In 2013, la inceputul ASF, nu era o cloaca. Ea a devenit cloaca in timp. Deci cand ai fi vrut acest articol? Ieri, acum doua luni, peste doi ani, cand?

      Comentariul tau dezvaluie ca esti pe lista si dezvaluie lipsa de orice gandire a celor de pe lista. 

      Pai presa tot scrie si degeaba, aia e problema ca nerusinarea nelimitata . Ca mai scrie inca a mia oara acum, uite de-aia ca sa te oftici ! Ca te oftici rau vad. nu vad cauza, nu vad rostul. ca afectati suntem toti de neispravitii aia care lipsesc din organigrama. Ca daca lipsesc poate ca explicatia este mai simpla decat pare. Pentru ca si ei stiu ca sunt ceea ce sunt. niste NIMENI.Niste NIMENI platiti de noi toti cu imunitate nelimitata mai ca magistratii CCR, pana si aia mai dau socoteala. Astia nimic, nimanui, cica parlamentului. Pe bune? Uite ca eu vreau sa ma adresez justitiei pentru ca am o problema cu un asigurator care imi e dator. Ca sa ma adresez justitiei vreu sa stiu cine din ASF nu mi-a raspuns la petitie ca sa il aduc in fata justitiei. Poate asa rezolv cumva problema si nu mai ramane doar un subiect de presa. Care presa nu ne poate rezolva nimc doar ca ne mai ostoim si noi oful pe aci. Asa ca daca te supara articolul, nu il citi omule.

      [Comentariu eliminat conform regulamentului]

      procesul lui Oprisan a durat 10 ani si s-a judecat la CURTEA DE APEL CLUJ, unde a fost ACHITAT DEFINITIV. [Comentariu eliminat conform regulamentului] 

    De siruri divergente care formeaza o multime de siruri convergente spre coruptie !

    Nu se va schimba nimic, doar Cancan, afacerile si relatiile merg mai departe....

    1. Mai rau de atat, salariatii profesionisti, cuminti si care muncesc, sclavi pe plantatie, vor suferi, si asa sunt amenintati si chinuiti. Iar cei veniti asa cum sunt veniti, vor pluto tot deasupra, iti vor fi sefi. In toate dinastiile....s-a intamplat asta. Si tot ii imping in jos, pana ii da afara ca in 2013,2014 si tot asa.

      Nu ii murdariti pe toti. Chiar sunt care vin la serviciu cu metroul si au haine din piata. Dar uite cu ce scriti afla si ei. Simt chinul, simt umilinta, simt amenintarile, simt sinecurele, dar ce sa faca?  

      Asa e! Sunt, dar sunt foarte, foarte putini! Eu stiu cativa. Lor sa nu le fie jena ca sunt in ASF! Si sunt toti de rang mic!

    Cine e autorul articolului? de ce apar 3 nume alaturate acestui articol? Make si Florian Goldstein ar fi una si aceeasi persoana, dar tot nu stiu de ce se semneaza diferit nici chiar cand scrie articole diferite, daramite in acelasi articol, in preambul si in incheiere.

    Dar Mori Savir.. ce vrea sa fie? Al treilea pseudonim? De fapt scuze, al doilea. 

    1. Pseudonimul este Goldstein.

      Pe mine, de fapt, ma chema Popescu, dar m-am gindit sa avem si noi evreul nostru. 

    Ar fi cazul sa se intervina in aceasta mizerie pentru ca putoarea se imprastie cu mult peste granitele conventionalului. Telenovela din ASF trebuie sa ia sfarsit!!!

    1. Cineva, un cititor, comenta mai sus că ar trebui să facă cineva poze la intrarea în sediul ASF, intrun anumit moment al zilei. Cred că este o idee bună. Am sa incerc sa o pun in aplicare săptămâna viitoare. Revin cu poze.

      19 milioane de români te susțin dacă vii cu poze.Imi pare rău că nu sunt din Bucuresti că aș fii lângă tine. Nota 10!

      Ai grija sa livrezi pozele catre Make ca e dornic de un calendar cu titlul: Amor si finante - combinatia perfecta! Investitia ideala!

      Foarte spiritual!

    Consiliul amantelor din ASF a lucrat zi si mai mult noaptea la intretinerea si protejarea consumatorilor nostri. Noi am functionat intotdeauna in sensul protejarii consumatorului si a relatiilor de tot felul ce s-au consumat in jurul institutiei noastre. Ne uitam mirate acum in presa pentru ca nu stim de unde au fost scapate aceste informatii. Prezenta adresă nu este un act administrativ de autoritate în sensul art.1 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare și nu este opozabilă terților.

    1. Cel puțin aveți simțul umorului.

    Este perfect adevarat ce se scrie in articol. Sectorul asigurari-reasigurari este in colaps de mai multi ani, gratie "specialistilor" in domeniu Vorniceanu si Rosu. Daca de la contablul Vorniceanu nu puteai sa ai nicio pretentie (mai ales ca politica in domeniu era facuta de madam Doina FLORESCU, consiliera sa, o alta contabila, renumita prin a fi fost director economic pe la SAFI/CATARAMA), ai fi crezut ca ROSU, trecut pe la FGA, are mai mult habar in asigurari. De fapt, valoarea acestui ROSU, fost sefut pe la dosare de dauna la FGA apoi avansat director general si, ulterior ditamai Vicepresedinte ASF a stat in relatia acestuia cu "celebrul" DRAGNEA.

    Intelegem ca madam FLORESCU este si acum bine-merci, pe la cabinetul Primvicepresedintelui ASF. Halal institutie... 

    Ce este cam nasol peste ASF-isti este ca Google are incredere in ziarul Bursa.

    Daca dai cautare "asf" apare articolul fix sub ochii tai :)) 

    1. Pai, in cine sa ai incredere, in aia/alea care scriu pe bani? In aia/alea, nici aia care dau banii n-au incredere.

    Inca nu au aparut declaratiile de avere pe 2019

    1. Pai nu mai apar declaratiile de avere ca a avut grija Badea Leonardo sa le secretizeze. veniturile obtinute in ASF.

    Autoritatea Sifonarii Fondurilor...nu am inteles in toti acesti ani cu ce se ocupa ASF-ul pana la urma. E trist ca intre ei nu au loc raporturi sexuale si sunt foarte frustrati ca, c????-ul isi face aparitia doar din exterior. Nu poti sa te iei de sora verisoarei fratelui de pe tata nepotului cumnatului mamei unchiului cuscrului mamei lui. E o institutie care nu poate face nimic...nici macar in interior. (Cum face vaca?)ia vine doar din exterior...

    Nea Make, eu zic sa mergi la aerobic sau sa practici exercitii fizice specifice pentru evitarea unor lovituri cu poseta Gucci sau cu alte embleme de firme de lux sonore. Prevad o reactie violenta a crepilectelor din organigrama....

    Daca le-am denumit curve politice nu s-au suparat dar daca le denumesti "organe de servitute" atunci fetele ,,se-mput" la cap si din cauza ca amantii nu iti fac nimic, hopa, solutia e geanta de lux ! 

    Bravo puternic pentru articol si daca o tii tot asa cred ca te lasa fara pensie porcii aia, stii tu care... 

    1. Fereasca Dumnezeu! Daca crepilecta il loveste pe Make in ochiul fara conjuctivita? Nu mai vede disperarea angajatilor ASF, fie ei "crepilecte, curve politice, organe de servitute" cand publica el articole de tot :)))))))))))))))). Sfatul meu este sa te angajezi bodyguardul lui Make, ca are de unde te plati dupa incasarile fabuloase in urma publicarii articolului comandat. Si daca o tine tot asa, nu va ramane fara pensie, dar va ramane fara.... cititori seriosi.

      Omule, cititorii seriosi cunosc alfabetul. Amantele, nu.

      Bade-n gard sa te faci tu mah lingarici de profesie !

    Ca sa intelegem de ce tara asta nu se poate face bine. Totul este ocupat de " marea gasca " in consecinta cine ar putea sa curete ceva ce este 100 cangrenat?

    Seriozitatea acestui articol este la fel de mare ca statura autorului său! Acest Mori Savir, inventat pentru acest articol, ne spune clar că, atunci când nu ai la îndemână un Antonescu, care este dispus să-și asume rolul de coadă de topor oriunde și oricând, atunci utilizezi un pseudonim. Probabil că nimeni din redacție nu a fost dispus să-și asume acest articol despre „organigrama” ASF, că era prea curat murdar. Abia așteptăm un nou articol despre organigrama guvernului, a ANAF sau a ministerelor de tot felul. Poate și organigrama SRI și a SIE. Nu-i așa că ar fi interesant? Dar poate că la fel de interesantă ar fi și organigrama ziarului Bursa, care să ne arate legătura dintre Mori Savir și persoanele care comandă aceste articole de primă pagină. Nu că ar fi de mare impact social articolul, ci doar așa, de curiozitate, cu titlu de divertisment! Oare vom vedea vreo legătură între Mori Savir și Fercală, Ciurezu sau niște entități controlate de acesta? Oare vom vedea și niște plăți de la unii către alții prin niște „inginerii” la fel de dezgustătoare precum cele denunțate în articol? Nu de alta, dar dacă tot dorim o asanare a ASF, atunci ar fi nimerit să se asaneze mai multe instituții, printre care și presa, care are rolul de a promova adevărul, de a dezvălui nedreptățile și de a blama impostura. Articolul acesta ne demonstrează de ce presa românească de astăzi trebuie privită cu maximă neîncredere. Să arunci suspiciunea asupra persoanelor nominalizate în articol, ca și cum ar fi niște impostori, complet necalificați, doar pentru că unii s-au interesectat în viață cu alții e un procedeu mizerabil și foarte uzitat în presa noastră. Articolul nu menționează fapte reprobabile concrete ale unuia sau ale altuia și nici nu dovedește lipsa lor de pregătire profesională, ci doar menționează subțiri legături cu oameni din partide politice sau din alte instituții de stat, ca și cum aceste legături ar fi interzise sau ciudățenii ale timpului nostru. E ca și cum am spune că orice contact cu Make, Lake sau Costache te preschimbă automat într-un handicapat, care nu mai poate fi nici competent, nici moral, nici de bună-credință! Cu alte cuvinte, dacă ai fost la „2 și un sfert”, musai să fii un dușman al poporului. Dacă ai fost director la STS, musai să fii un tăinuitor al tuturor relelor. Dacă ai fost prin câteva companii din piața de capital, musai să fii un troglodit care este inapt să-și facă treaba în vreo instituție de stat. Am observat însă omiterea unor persoane importante din organigrama ASF! Oare care să fie motivul? Bine ar fi fost dacă ziarul Bursa ar fi început cu „organigrama” ministerelor și ar fi ajuns apoi la ASF! Am fi putut spune atunci că este un ziar interesat de eradicarea nepotismului practicat la noi pe scară largă. Nu ne-ar deranja să trateze nepotismul nemilos și cu imparțialitate, deși ne este, totuși, teamă că un asemenea demers ar produce sigur un cataclism care ar aduce în suferință cam o treime din populația activă a României și ar schimba radical cursul istoriei. Ne liniștim că așa ceva nu se va întâmpla prea curând, tocmai pentru că nu sunt deloc indicii că ziarul Bursa ar urmări așa ceva, dar fiind că scopul său transparent este să joace în continuare rolul de sperietoare a ciorilor din ASF, care se înfruptă din recolta bogată a poporului indolent. Să sperăm că aceste nesuferite ciori nu vor deveni violente și să treacă de la atacul asupra recoltei la atacul asupra oamenilor!

    1. Iar ai scris mult si nu ai spus nimic. Aceasi betie de cuvinte...

      Sa sustii ca la ASF nu sunteti 90% pe pile , relatii etc. e deja nesimtire.  

      Cica nu sunt probe. Pai daca publica discutia din pat prin care s-a obtinut postul sariti cu gura ca se invadeaza viata privata.  

      Ar fi mai interesant de unde are ziarul bani. Nu e ca si cum are un tiraj ca al Libertății...

      Da, ar fi mai interesant.

      Stimata doamna, daca n-ai ce spune, atunci taci!

      Domne, care pat, ca ne intereseaza? Make, tu esti, tata? Tu asculti la discutiile astea private. ti-ai luat detectivi particulari? Pai, nu-ti dai seama, domnu Make, ca aia din ASF te vor uri de moarte acum.

      Vedeti, baieti, vedeti! Cand v-am spus sa nu va luati de Fercala nu m-ati crezut! Vine acu mosu' cu bastonu si va altoieste de o sa iasa un ASF mai curat si mai uscat decat holurile asefeului pe care umblati voi! L-ati lasat pe Fercala sa acumuleze avere si acu are bani de cheltuit ca sa va dea la coaste!  

      Ce v-a mai demascat Make, ptiii! O sa moara acu toti asefisti asfixiati de atatea articole toxice aruncate de nea Make in atmosfera! 

      La ce ai scris, MI7, nici nu-mi dau seama ca ai diametrul la creier 2 si un sfert...

      Nici pre-boratura nu o stric pe logica nucii incuiate prezentate. 

      Ce-i papusa, esti pe lista?

    Domnule MAKE, Goldstein, Popescu sau cum vrei sa-ti spunem.

    Scrii articole doar la comanda. Si iei doi lei pentru asta, te vinzi si ieftin. te plateste domnul Dan Paul si pretenul lui, Ursache care plange ca nu a mai prins post la ASF. 

    De BNR cand scrieti ceva?  

    E cloaca de 10 ori mai mare ca la ASF! 

    Te plangi ca nu ti-au dat organigrama? BNR-ul nu-si publica nici declaratiile de avere! Ia cere ceva la BNR! sa nu primesti ce nu am voie sa scriu ca incalc regulamentul! 

    In BNR e la fel de plin de rude de politicieni, iau bani cu galeata si nu-i intreaba nimeni nimic. De ce?  

    Ce de mai scrieti voi de ASF ca de aia au fost mai fraieri si v-au dat informatii si mai au si declaratii de avere.

    Hai mars! 

    1. Ai uitat, accidental, sa.l mentionezi si pe Fercala. El plateste gras, mai pierde un proces, mai baga un articol in Bursa. Asteptam weekendul sa bage Fercala iar 3451986567 de pagini de Bursa cu solicitari, cereri, socoteli de la ASF, Papa, Sf.Petru, Dumnezeu si nu in ultimul rand, Trump. Au devenit asa de amuzante aceste articole, ca abia astept sa le citesc, cu o bere si un castron de popcorn in brate. Hai mars!

      Ce daca la noi e curvasarie si impostura , la altii e mai rau asa ca nu aveti dreptul sa va luati de noi...

      Dar e bine..poate sa vada toata lumea cum gandeste un ASF-ist si de ce suntem unde suntem.

      Recunosti ca ASF e o cloaca: "De BNR cand scrieti ceva? E cloaca de 10 ori mai mare ca la ASF!"

      Deci, dupa tine, la ASF este intradevar o cloaca, dar mai mica decit la BNR. 

      Deci, daca articolul spune adevarul, atunci de ce te-ar deranja ca l-as fi scris la comanda? 

      Deci, daca am primit o comanda pentru adevar, de ce te-ar deranja sa fi luat doi lei pe comanda, (indiferent de la cine)? 

      Pitic mic, minte putina.

      Amin. 

      Pai vezi, micutule, am gasit formula fericita sa iau bani si de la Fercala, dar si de la tine.

      Papagalii invata un cuvint intr-o saptamina, dar tu esti mai istet, l-ai invatat pe "mars" imediat ce l-a scris piticul de deasupra.

      Sau ti se spusese mult timp inainte? 

      ...

      ...

      Pai make, e simplu: n-ai scris de BNR pentru ca Sava nu lucreaza acolo si nu ai avut informatii, iar Ursache nu urca nici macar scarile la BNR.

      Bine i-ai zis-o, monser! Am auzit ca una, Sava, se da cocos pe la ASF, cu nasu' pe sus, nevoie mare! Cine o tine p-asta in brate? Cine stie mai multe despre dumneaei? Ce aptitudini are ? Poate stie nea Make. Sper ca nu face calendare, desi sunt sigur ca nea Make ar fi dorit ca toate amantele din ASF sa se prezinte la un fotosuting cu tinuta sumara, ca si asa nu au o tinuta prea elaborata. Daca zice nea Make ca e o cloaca pe la ASF, e clara treaba! Pana acum s-a tot uitat in gura ASF si a luat lectii de piata de capital de la Sava, dar acu' e cloaca, tata! I-as pune o intrebare doamnei Sava: chiar doriti sa va pensionati pe scaunul ASF? Va mai tin curelele? Ca, de la o varsta, apare stafidirea, alzheimeru" si nu mai iese farmecu ca altadata.

      N-am vorbit cu Sava nimic, niciodata. Nici bunaziua. Cind ea a aparut pe la CNVM, eu eram ruginit de piata, trecut prin cinci razboaie mondiale, cum naiba sa ma invete ea ceva? Ce dracu' spui asa prostii?! V-ati invatat sa vi le sterg eu? Na ca ti le-am lasat!

      ...

    RUSINE SA LE FIE CORUPTILOR>

    Tin si eu sa precizez ceva,tinand cont ca citesc Revista Bursa si sunt in piata de peste 20 de ani,de cand se numea CNMVR.

    Aceasta institutie este o cloaca,condusa de un management deficitar si totodata de niste oameni slab pregatit i,in functie de sefi de departament. 

    Cel mai rau lucru,nu e ca oamenii sunt prost pregatiti,ci ca pe deasupra sunt oameni corupti,oameni pusi politic,de la al mai mic angajat pana la al mai mare,in afara de asta,cel mai exacerbat lucru ESTE CA OAMENII SUNT RAU INTENTIONATI si INTENTIONAT distrug o intreaga piata. 

    Piata de capital e in cadere libera si daca acum ceva decenii,aveam multe case de brokeraj,fonduri de investitii si multi angajati in acest domeniu al pietei de capital,DEPARTAMENTUL DE REGLEMENTARE SI DEPARTAMENTUL DE SUPRAVEGHERE,au avut grija sa nu fie nici companii noi nici companii vechi.AU RAS TOT! 

    Capul rautatilor fiind mereu FLORENTINA BOBOC , acest dinozaur al reglementarii, si cu T-rex-ul SAVA CATALINA ,care prin controale,baga frica de la case de brokeraj pana la Sif-uri,banci.Toate muierile astea rau intentionate,fiind conduse de CATE UN PRESEDINTE CARE SE SCHIMBA precum vremea. 

    Bine,nu ca ar conta asta,pt ca oricum femeile astea fac ce vor,ne-au facut de ras prin toata Europa,si au reusit sa distruga o piata intreaga,o economie intreaga.

    CRED CA AR FI BINE 

    1. Daca afla Boboc cine esti nu mai pupi tu functii in piata financiara.

      As completa ca aia care au ramas in piata de capital sunt , scuzati de expresie , cacati pe ei , intrucat au avut grija sa bage atata reglementare incar daca scoti capul te executa instant. Tota ziua sunt cu sarut-mana pe la usile lui Boboc si Sava... adevaratele stapane ale ASF .

      Agaricii aia care se tot vantura pe acolo pe post de vice-presedinte nu au in mod real nicio putere. Doar semneaza.  

      De asta piata de capital a ajuns unde a ajuns, ca e populata cu agarici ca tine, care se caca pe ei de frica, in loc sa puna mana sa construiasca ceva.Fercala a crescut la sanul celor doua pe care le-ai mentionat in articolul tau, insa actuala conducere l-a scos din schema.Agariciule!

      Bai nenorocitilor , voi ati construit ceva ?!

      Ca i-ati dat jos pe Fercala si Ciurezu ca sa se poata prelua cele doua sif-uri e realizarea voastra ?  

      Ca l-ati gasit pe agariciul de Gradinescu sa semneze ilegalitatile voastre e marea realizare?  

      Ba ma lasi? Stii piata de 20 de ani de cand era CNVMR?? Care CNVMR ca nu I-a zis nimeni niciodata asa? Eu am avut contrale de la asf. Super corecti si super decenti nu am ce sa zic desi cam rigizi. Din pacate pentru tine piata e mica si he cam stim intre noi cum si ce am facut si ce hram Puritan. Unii au lucrat dupa lege si lucrurile s-au legat mai greoi. Ca boul de mine. Altii Ca tine au facut mai multa galagie si au aratat mereu cu degetul . Daca esti cine cred eu tu intr-o tara civilizata nu ai fi primit licenta deloc sau ti-o ridicau in cativa ani. Du-te in SUA sau in Anglia sau in Polonia. Te zboara de nu te vezi. A fost controlul abuziv? Reclamatie. Nu imi veni mie aici cu vrajelile astea ca ti-am zis ca este o piata mica si nu esti tu inger.Tu mai ales. tu esti concurrenta mea si din cauza unora ca tine suntem la nivelul de azi. Nu dau amanunte dar revin daca vrei. Cred ca noi ar trebui sa curatam piata de unii ca tine ca de-aia suntem unde suntem. Dupa cate vad ai ceva cu muierile cred ca esti insurat cu un barbat. Hai s...ir!

      Ha ha ..ce aiureli spui acolo.  

      Cine esti tu ala din piata care a lucrat dupa lege iar lucrurile s-au legat mai greu ? 

      Asigurator nu esti ...ca in piata sunt doar straini.  

      Administrator de pensii nu esti , ca au disparut toti si au ramas 6 . 

      SSIF nu prea vad cum intrucat s-au inchis pe capete iar aia care au ramas nu pot sa aibe tupeul sa zica ca "au lucrat dupa lege ". Ma rog mai sunt aia de pe langa banci , dar la aia e cunoscut ca ASF-ul nu are curajul sa se bage. Probabil pe aici te invarti.  

      Firme de adminstrare a investitiilor : 90% din piata e detinuta de banci si de fondurile lor de obligatiuni... deci nu ai cum sa fii nici aici.  

      In ultimii 5 ani nu cred s-a mai deschis vreun SSIF , SAI ....doar s-au inchis.  

      Cate firme sunt in SUA , Anglia , Polonia mai "barbatule " ?  

      Auzi , cica daca ai fost controlat abuziv sa faci reclamatie. Unde bai specialistul lui peste ? Ca plangerea se poate face doar la ASF iar daca te duci in justitite intervine legea care spune ca doar ASF poate sa isi interpereteze deciziile.

      PS : site-ul CNVM era cnvmr.ro si inclusiv in engleza se folosea in mod oficial Romanian National Securities Commission asa ca nu vad de ce te deranjeaza R-ul. Sau poate chiar fix asta te deranjeaza... 

    Nicu Marcu, PNL. Confirmat de surse de primă mâna. Pentru că "Daniel Zamfir este indezirabil pentru actuala conducere PSD".

    Game over. Te orientezi cam prost în ultima vreme, Make. Tot pariezi pe cai morți.

    Legat de articol/articole: este evidentă comanda; aici nu vorbim de anchetă, breaking news, analiză, nimic. Dacă ar fi fost vorba despre așa ceva, subiectul ar fi fost preluat și de alții. Aici toată miza este defăimarea unor personaje. Sper să merite efortul și pierderile. Sănătate! 

    1. Neica, prost orientat esti tu.

      Tu pariezi pe cai, eu nu nu ma ocup cu astfel de prostii.

      Ce fac eu e prea greu pentru tine, asa ca fa-ti socotelile tale meschine si vezi-ti de drum, neica ! 

      Sănătate, bre, sănătate să ai. Și viața lungă, să trăiești cât să vezi singur ce mic te-ai făcut cu mâna ta.

      Si tie. Ca numai asta ai.

    DE DOSARUL penal in lucru,la cea mai renumita institutie pt asa ceva, pt cele mai populare departamente din cadrul asf ului reglementare si autorizare ,nu vorbeste nimeni?

    Urmeaza sa se intoarca karma pt toate fustele de acolo(Sefele).Ca prea s-au gandit ca sunt stapane.SI o sa vada cum barbatii,nu le mai tin spatele,ca trebuie sa isi salveze fundul. 

    1. Ar trebui extins si la supraveghere, reglementarea solicita propuneri și puncte de vedere la directiile de supraveghere și control pentru că acolo sunt "specialiștii", apoi emite forma normei sau regulamentului care ajunge pe masa consiliului. Pe la pensii , specialistii de la supraveghere și control au printre ei oameni angajati și apropiați de ROSU CRISTIAN, actualul vicepreședinte ASF, absolvente ale facultății de matematica, ale facultății de petrol și gaze , foste secretare personale ale acestuia, și care astăzi sunt "specialiștii " direcției de supraveghere și control, angajați pe funcții de "analiști financiari" și " inspectori control". Adevărații oameni specializați, singurii in sector, au fost eliminați....Va veni și scadenta pensiilor private, curând....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb