ASOCIAŢIA BROKERILOR:  "Tarifele ce vor fi impuse de BVB participanţilor scad lichiditatea bursei şi încalcă Legea concurenţei"

S.A.
Piaţa de Capital / 21 decembrie 2017

"Tarifele ce vor fi impuse de BVB participanţilor scad lichiditatea bursei şi încalcă Legea concurenţei"

Asociaţia Brokerilor solicită Bursei de Valori Bucureşti (BVB), având în vedere împuternicirea pe care Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Societăţii i-a acordat-o Consiliului Bursei, să amâne orice creştere a valorii tarifelor aplicate participanţilor la sistemul bursei, cel puţin până la data dobândirii de către piaţa de capital din ţara noastră a statului de piaţă emergentă.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Brokerilor, noile tarife publicate pe site-ul BVB sunt la nivelul maxim aprobat de Adunarea Generală, deşi aceasta a împuternicit Consiliul Bursei să stabilească cuantumul lor efectiv şi data de la care se vor aplica.

Asociaţia Brokerilor reaminteşte că, la sfârşitul lunii septembrie a acestui an, FTSE Russell a decis să nu includă încă piaţa românească de capital în categoria pieţelor emergente, principalul motiv fiind lichiditatea redusă.

"De aceea, considerăm că toate demersurile ar trebui să se alinieze atingerii obiectivului de creştere a lichidităţii, nefiind oportună, în acest moment, luarea unor măsuri care să conducă la reducerea eficienţei economice a activităţii intermediarilor", spun reprezentanţii Asociaţiei Brokerilor, subliniind că majorarea tarifelor pentru participanţi reprezintă o nouă barieră importantă în calea dezvoltării segmentului de retail, întrucât se va reflecta în creşterea costurilor de tranzacţionare ale investitorilor.

În comunicatul Asociaţiei Brokerilor se mai arată: "Cu toate listările importante din ultimii ani, BVB nu a reuşit să revină la nivelul de lichiditate atins în anul 2007. Astfel, deşi în perioada 2007 - 2017 numărul de emitenţi listaţi pe piaţa principală a BVB a crescut de la 59 la 87, valoarea medie zilnică tranzacţionată în cursul anului 2017 a atins doar nivelul de 10,5 milioane euro, faţă de 16,6 milioane euro în 2007. Numărul intermediarilor a scăzut semnificativ, la 34 de intermediari la această dată, faţă de 73 în anul 2007, iar tendinţa de scădere continuă. Anunţul recent al Raiffeisen Bank privind încetarea activităţii de brokeraj în România, în condiţiile în care divizia de brokeraj Raiffeisen este un jucător aflat în top cinci în tranzacţiile intermediate la Bucureşti, ar trebui să fie un semnal de alarmă în ceea ce priveşte costurile activităţii de brokeraj pe piaţa românească. Cu atât mai mult cu cât, în această perioadă intermediarii au costuri suplimentare semnificative pentru implementarea reglementărilor MiFID II/MiFIR şi GDPR.

Mai mult, susţin reprezentanţii Asociaţiei Brokerilor, prin noile măsuri, BVB riscă amenzi din partea Consiliului Concurenţei, instituţie care a investigat recent încălcarea Legii nr. 21/1996 a concurenţei şi continuă monitorizarea bursei, având în vedere amânarea aplicării noilor tarife, la 1 ianuarie 2018.

"Prin introducerea unui tarif fix pe ordin executat, majorarea tarifelor pentru punctele de acces la sistemul de tranzacţionare şi reducerea comisionului de tranzacţionare aplicat la valoarea unui ordin executat, în condiţiile în care societatea deţine o poziţie dominantă pe piaţă, se crează un dezavantaj concurenţial pentru intermediarii care au predominant clienţi de retail, care în general plasează ordine multe de valori mici, faţă de cei care au clienţi profesionali, ce plasează ordine de valori mari şi foarte mari", mai spun reprezentanţii Asociaţiei Brokerilor, punctând că se creează condiţii de tranzacţionare inechitabile atât pentru intermediari, cât şi pentru investitori, şi se limitează accesul consumatorilor de retail.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb