Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii atrage atenţia asupra perpetuării incertitudinilor în cazul BRD Pensii

F.D.
Bănci-Asigurări / 18 iulie 2022

Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii atrage atenţia asupra perpetuării incertitudinilor în cazul BRD Pensii

Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii îşi manifestă îngrijorarea cu privire la perpetuarea neclarităţilor privind presupuse fapte penale săvârşite de persoane din conducerea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. (denumită în continuare "BRD Pensii") şi magnitudinea acestor fapte, conform unui comunicat de presă.

Astfel, deşi în spaţiul public s-a relatat în mod semnificativ în ultima perioadă cu privire la aceste fapte, incertitudinea încă persistă. Potrivit sursei citate, comunicatele emise de autorităţile implicate (poliţie, Autoritatea de Supraveghere Financiară - ASF) conţin informaţii contradictorii, astfel încât până în prezent nu este clar nici câte persoane sunt suspecte că au săvârşit fapte penale şi, mai ales, nici cui aparţineau sumele de bani delapidate (mai precis, dacă ei aparţineau viitorilor pensionari, participanţi în fondul administrat de BRD Pensii, sau doar BRD Pensii, ca administrator al fondului).

Se observă totodată opacitate şi din partea ASF cu privire la situaţia celorlalte fonduri de pensii tip Pilon 2 şi a măsurilor întreprinse pentru a preveni apariţia unui nou caz tip BRD Pensii.

Asociaţia Participanţilor în Fondurile de Pensii consideră că se impun clarificări urgente, din partea organelor de urmărire penală şi a ASF şi solicită acestor autorităţi să vină în faţa publicului, cât mai curând cu putinţă, cu o comunicare coerentă şi detaliată, se mai arată în comunicat.

"Participanţii în fondurile de pensii tip Pilon 2 au dreptul să afle acum cine le-a pus banii de pensie în pericol şi ce măsuri se iau pentru a se preveni situaţii similare. Situaţia este prea gravă pentru a ne ascunde după jumătăţi de măsură.

Riscul sistemic provocat de cele întâmplate la BRD Pensii nu dispare prin simplul fapt că acţionarii BRD Pensii au acoperit sumele delapidate. La fel, el nu dispare pentru simplul motiv că organele de urmărire penală întreprind măsurile legale. Este vorba de perpetuarea unor fapte de delapidare, pe o perioadă lungă, fără a fi fost descoperite nici de organele interne de control, nici de auditori, nici de ASF.

Trebuie să ne asigurăm acum că această situaţie nu există şi la celelalte fonduri de pensii şi că ea nici nu va apărea în viitor. ASF trebuie să tragă rapid concluziile din acest caz şi să ia măsurile legislative şi administrative necesare. Iar organele de urmărire penală trebuie să clarifice măcar de unde proveneau banii ce au făcut obiectul delapidării, dacă nu şi să ne spună cine au fost vinovaţii şi cum au putut ei să opereze fără a fi detectaţi pentru o perioadă atât de lungă de timp.

Nu în ultimul rând, reamintim tuturor participanţilor în fondurile de pensii Pilon 2 că au oricând opţiunea de a se muta într-un alt fond de pensii tip Pilon 2, pe baza unei proceduri destul de simple şi fără costuri. Este de ajuns să meargă la noul fond de pensii (mai precis la administratorul acestui fond), să semneze un act de aderare şi apoi să comunice această situaţie vechiului fond de pensii. Informaţii detaliate despre procedură se găsesc pe site-urile web ale fiecărui administrator de fonduri Pilon 2. Iar daca participanţii nu ştiu exact unde să găsească fondurile Pilon 2 şi administratorii acesteia, pot accesa site-ul ASF (mai precis la adresa: https://asfromania.ro/ro/a/2365/registrul-entit%C4%83%C8%9Bilor-din-pia%C8%9Ba-pensiilor-private)", a arătat Consiliul Director al Asociaţiei Participanţilor în Fonduri de Pensii din România.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. hai sa nu ne mai codim !!!

    Firma de "hasigurari" busita si "divizia ciuciu fonduri bnr" au sifonat banii in BEEETTTOOOAAANNNEEEE!!!! 

    se poate urmari destul de simplu traseul !!! DACA SE DORESTE!!!! 

    DAR....!!! caci intotdeuna este un DAR dat de la cel de sus sau cel de jos! In cajul nostru de la cel de jos: randamentele au fost SIFONATE PE FATA; fara perdea, fara rusine, fara sau cu "vointa" de sus pus' . 

    tanmes irutemoc eniterc 

    BRD are in interior o cultura a indolentei, a nerespectarii managementului riscului si o angajare si promovare a oamenilor in control intern si in audit care nu vor pune NICIODATA probleme in interior!

    Deplang auditorii interni, pe cei din conformitate si pe cei din controlul intern din BRD si din alte companii din grup!  

    Intai cazul fraudei la BRD Dorobanti.... apoi cazul BRD Pensii cu furt efectiv din fonduri... au o cultura a furtului acolo la ei!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb