Forumul Investitorilor - 2023: Provocările şi oportunităţile anului

Piaţa de Capital / 21 martie 2023




Actualizare Andre Cappon, CBM Group: "În Europa Centrală şi de Est, pieţele de capital au rămas foarte mici faţă de economie"

Pieţele de capital din ţările Europei Centrale şi de Est (ECE) au dimensiuni foarte mici faţă de economia reală şi cea financiară, a subliniat Andrei Cappon, fondatorul grupului de consultanţă CBM din New York, Statele Unite.

Acesta a subliniat că există câteva modele pe care pieţele din regiunea noastră pot să le urmeze pentru a depăşi dezavantajele de scală pe care le au faţă de pieţele dezvoltate, cel mai adecvat fiind cel din Asia de Sud Est (ASEAN Exchanges).

Andre Cappon a afirmat: "Pieţele mici au caracteristici similare, ceea ce se vede şi în Europa Centrală şi de Est. În momentul de faţă, în toată lumea financiară avem ceea se numeşte «centre-periphery», expresie care era utilizată mai ales de economiştii de stângă din America Latină în anii 70, ca să descrie dominaţia Statelor Unite asupra Americii Latine. La fel în prezent în sectorul financiar avem elemente de «centre-periphery». Există un centru, unde sunt cei mai mulţi bani şi cea mai mare activitate investiţională, în jurul căruia gravitează toată lumea. Iar dacă te aflii la periferie, eşti cam pierdut. Vedem asta şi în tendinţa de consolidare a burselor".

Fondatorul grupului CBM a adăugat: "În Europa Centrală şi de Est avem probleme comune dar şi oportunităţi comune. La Vest, regiunea este învecinată cu Europa Occidentală unde sunt pieţe dezvoltate, iar la est cu Rusia. Ţările au trecut prin experienţa comunistă şi au pieţe de capital mici. Chiar şi Polonia, care este cea mai dezvoltată piaţă din regiune, totuşi nu este foarte mare. Cu câteva excepţii, în ţările din regiune puterea de cumpărare este asemănătoare, multe ţări au o populaţie redusă, etc. Cu alte cuvinte, este o zonă foarte fragmentată".

Potrivit consultantului, în Statele Unite capitalizarea bursieră raportată la PIB este de peste 100%, în vreme ce în pieţe precum Brazilia sau în unele din Europa Occindentală raportul este de aproape 100%. "Dar în Europa de Est, în medie, capitalizarea bursieră faţă de PIB este de 7%. Prin urmare, în aceste ţări pieţele de capital au rămas foarte mici faţă de economia reală şi financiară. Aşa că este mult de făcut pentru a ne dezvolta".

În opinia sa, situaţia din Europa Centrală şi de Est este cumva asemănătoare cu cea din Asia de Sud Est, unde există ASEAN Exchanges. Printre soluţiile pentru depăşirea dezavantajelor de scală ale pieţelor din ECE se numără crearea unei comunităţi regionale de burse, promovarea unei clase de active ale Europei Centrale şi de Est, crearea unei platforme media comune, crearea unei familii de indici regionali sau dezvoltarea unor ETF-uri, a punctat Andre Cappon.

A.I.

---

Actualizare - Horia Braun-Erdei, Erste Asset Management: "Suntem în zona dobânzilor real negative"

Dobânzile se află încă în zona real negativă, a sublinat Horia Braun-Erdei, preşedinte-director general al Erste Asset Management.

Administratorul de fond a afirmat: "Suntem încă într-o fază de creştere a dobânzilor, de luptă cu inflaţia, dar am pornit foarte de jos. Inflaţia a fost scăzută înainte de pandemie, iar politica dobânzilor era mai mult axată pe ideea de a creşte inflaţia nu de a o reduce. Însă, într-o perioadă foarte scurtă de timp, am ajuns în situaţia în care trebuie să luptăm cu o inflaţie destul de ridicată. Acum, dobânzile în Statele Unite sunt sunt undeva în jur de 5%, iar inflaţia este între 5-6%, depinde măsura inflaţiei luată în considerare. În Europa, dobânzile pe termen scurt sunt 3%, inflaţia este undeva la 8%, iar inflaţia de bază poate 5%. Suntem în zona dobânzilor real negative. În România la fel, dobânzi de 7% faţă de o inflaţie de 15%".

Horia Braun-Erdei a adăugat: "Ne aşteptăm ca inflaţia să coboare, dar situaţia de facto în momentul de faţă este că dobânzile sunt încă real negative. Iar asta înseamnă că, probabil, senzitivitatea nu este atât de puternică în economie precum ne-am fi aşteptat la un ciclu de dobândă atât de accelerat. Şi asta se vede inclusiv în modul în care au reacţionat economiile la acest ciclu de creştere de dobândă. Economia din Statele Unite este destul de rezilientă, piaţa muncii este la fel de încordată precum a fost acum doi-trei ani. Cu excepţia acelei scurte perioade din timpul pandemiei".

(A.I.)

---

Actualizare - Ben Madadi, investitor: "Banii din depozitele bancare sunt băgaţi în titluri de stat care s-au devalorizat cu 20%"

Banii pe care cetăţenii îi ţin în depozite bancare nu vor mai avea o valoare prea mare în următorii ani, afirmă investitorul Ben Madadi.

"Nu doar în România populaţia ţine banii în bănci. E valabil în toată lumea că banii stau în bănci. Sunt foarte mulţi bani în bănci, dar partea interesantă e că, dacă foarte mulţi oameni ar vrea să retragă depozitele, nu cred că sunt banii respectivi. Cred că sunt băgaţi în titluri de stat care s-au devalorizat cu aproximativ 20%. În câţiva ani, când inflaţia va coborî la 5% sau 7% anual, banii aceia vor fi, dar nu vor mai valora mare lucru. În ceea ce priveşte piaţa de capital din România, e foarte simplu de ce nu investesc oamenii în ea: le e frică şi e corect acest lucru. Când nu le va fi frică, vor investi", a spus Ben Madadi.

(G.M.)

---

Actualizare - Florian Munteanu, investitor: "Este bine de investit în companii solide, cu un management profesionist, cu un viitor pe termen lung strălucit, la un preţ corect"

Este bine de investit în companii solide, cu un management profesionist, cu un viitor pe termen lung strălucit, la un preţ corect, este de părere Florian Munteanu, investitor individual şi consultant de investiţii.. Acesta consideră, printre altele: "Din perspectiva mea, ca investitor, trebuie să fim rezervaţi sau defensivi. A face un timing al pieţei din perspectiva unui investitor individual nu este recomandabil şi, de cele mai multe ori, acest lucru se încheie într-un mod nefericit. Dar, ţinând cont de nivelul pieţei şi de faptul că un investitor nu trebuie să facă un market timing în mod constant, aş spune că este bine de avut în vedere o anumită repoziţionare, pe anumite poziţii defensive, în contextul în care pe piaţa de bonduri avem nişte dobânzi cum n-au mai fost de foarte mulţi ani. Aşadar, ne aflăm într-o situaţie în care o repoziţionare strategică pe nişte poziţii mai defensive ar fi interesantă, dar fără a face un market timing. Există o strategie clară. În aceste vremuri tulburi, un investitor poate face următoarele lucruri: să se pregătească pentru a avea rezerve şi pentru a căuta companii foarte bune evaluate corect, pe care să le deţină pe termen lung, şi să nu încerce speculaţii".

(E.O.)

---

Actualizare - Steen Jakobsen, CIO Saxo Bank: "Nu cred că, deocamdată, avem o problemă sistemică în Europa"

Credit Suisse nu este o bancă europeană în ceea ce priveşte reglementarea, iar acest lucru este important, spune Steen Jakobsen, CIO Saxo Bank, referindu-se la problemele recente ale băncii elveţiene, adăugând că atât Credit Suisse, cât şi Silicon Valley Bank, bancă americană prăbuşită recent, au fost prost gestionate de mulţi, mulţi ani, iar acum am văzut consecinţele. "În opinia mea, cele două bănci au în comun faptul că nu ar putea supravieţui într-un sistem de politică monetară înăsprită. Aş spune că vor urma cu siguranţă mai multe astfel de cazuri, dar nu cred că, deocamdată, avem o problemă sistemică în Europa", menţionează Steen Jakobsen.

(V.R.)

---

Actualizare - Ben Madadi, investitor: "ASF lucrează în interesul celor supravegheaţi"

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) lucrează în beneficiul companiilor pe care le supraveghează, deoarece marea masă a investitorilor nu solicită apărarea drepturilor lor şi nici nu semnalează eventualele fraude pe care le produc managerii acestor companii, afirmă investitorul Ben Madadi.

"Investitorii dacă nu se exprimă, dacă nu iau măsuri, dacă nu comunică, dacă nu îşi arată nemulţumirea, merită să fie captivi. Oricând ai un interes undeva, dar vrei ca altcineva să se ocupe de el şi nu reacţionezi nici măcar după ce iei ţepe, ce e de făcut? De exemplu, ASF, care are de a face cu două părţi: cei pe care îi supraveghează şi cei pentru care supraveghează. Aceştia din urmă nu se comportă ca solicitanţi în adevăratul sens, adică să arate ceva concret, să ceară ceva, pe când cei supravegheaţi oferă prietenie, bani - chiar legal, şi aşa mai departe. ASF de ce trebuie să îi bage în seamă pe ceilalţi, să ia în considerare să îşi respecte atribuţiile, să îşi facă datoria pentru cetăţeni? Cei supravegheaţi sunt mai de treabă şi ASF încearcă să îi satisfacă pe aceştia. Deseori se întâmplă ca cei supravegheaţi să nu fac niciun pas în acest sens, vine direct de la sine", a spus Ben Madadi.

El a arătat că au existat cazuri relatate de presă şi de ziarul BURSA în care ASF a aplicat amenzi de doar 2000 de euro unui manager care şi-a vândut acţiunile la propria companie, în detrimentul investitorilor - fără a-i informa prin raportare pe aceştia -, manager care a ieşit pe plus la final, câştigând sute de mii de euro prin manevrele sale.

"El a vândut tot şi a fost amendat cu 2000 euro. După ce tragi linia, el a făcut sute de mii euro profit, din care a plătit 2000 euro amendă. De ce să nu facă aşa ceva? Imoralitate? Aşa şi în piaţa asigurărilor. Eu cred ca compania (n.red. - Euroins) care a plătit amenzi de 16 milioane lei, dar care a externalizat activele, a făcut profit când a tras linie. Spunea cineva că Polonia a avut un succes deosebit faţă de alte ţări, pentru că nu prea au existat fraude. Dacă găseşti o fraudă ca supraveghetor, nu trebuie să o vezi abia după ce există o condamnare din partea unei instanţe. Frauda înseamnă o acţiune care în mod evident prejudiciază investitorii. Când vezi una, ca supraveghetor trebuie să iei măsuri care să fie învăţături pentru ceilalţi. Dacă măsura ta este în beneficiul celui care a fraudat, înseamnă că nu ai făcut nimic", a concluzionat Ben Madadi.

(G.M.)

---

Actualizare - Petr Koblic, preşedintele FESE: "Bursa din România are un viitor strălucit"

Aproape aş garanta că bursa din România are un viitor strălucit, a spus Petr Koblic, preşedintele Federaţiei Burselor de Valori Europene (FESE) şi Directorul General al Bursei din Praga.

Preşedintele FESE a afirmat: "Bursele regionale se confruntă cu diferite probleme, cum ar fi competiţia cu alte pieţe sau emitenţi neatrăgători. Bursa din Bucureşti, datorită procesului de privatizare, a listării Hidroelectrica, datorită perspectivelor de avansare în ierarhia furnizorilor de indici, are potenţial de dezvoltare. Înainte de Crăciun am fost în România şi am văzut că există un interes viu pentru piaţă. Aşa că sunt optimist în ceea ce priveşte piaţa românească".

Petr Koblic a adăugat: "Sunt în piaţă de aproape 30 de ani şi îmi amintesc că în anii 90, cu toţii vorbeam despre bursele din Cehia, Polonia şi Ungaria. Iar următoarea piaţă despre care vorbeam că se va alătura grupului pieţelor mai dezvoltate din Europa Centrală şi Est era România. Din nefericire, a luat aproape 20 de ani până când România a apărut pe hartă. Iar acum, cu listarea Hidroelectrica şi cu alte tranzacţii, sunt foarte optimist şi încântat că România, probabil, se va alătura Poloniei, Ungariei şi Cehiei, şi astfel se va crea un grup de forţă în pieţele Europei Centrale şi de Est".

(A.I.)

---

Actualizare - Radu Puiu, XTB România: "Cred că Rezerva Federală nu va fi atât de dispusă să pună pe pauză procesul de înăsprire a dobânzilor"

Rezerva Federală nu va fi atât de dispusă să pună pe pauză procesul de înăsprire a dobânzilor, consideră Radu Puiu, analist financiar în cadrul XTB România. Specialistul a menţionat: "Într-o perioadă foarte scurtă, economia s-a confruntat cu un val de factori de risc care nu erau anticipaţi. Înainte de pandemie ne aflam într-un mediu în care inflaţia era joasă. Băncile încercau să majoreze lichiditatea. Apoi, dupa izbucnirea pandemiei, au apărut lockdown-ul, întreruperi ale producţiei, ale fluxurilor de trasport, creşterea preţurilor, toate interdicţiile legate de situaţia din Uraina etc. Niciuna dintre băncile centrale nu era pregătită să gestioneze aceste situaţii. A venit creşterea bruscă a dobânzii din SUA ca o măsură rapidă şi exagerată, în opinia mea. Acum, la începutul lui 2023, pare că inflaţia este mai înrădăcinată.

Cred că Rezerva Federala nu va fi atât de dispusă să pună pe pauză procesul de înăsprire a dobânzilor. Chiar dacă se realizează toate testele de stres şi situaţia din sectorul bancar va deveni mult mai riguroasă, factorul uman - modul în care reacţionează clientul, CEO-ul unei companii, este foarte nesigură. Aspectul uman este foare greu de inclus în analize şi este scos din discuţie, considerându-se că, dacă se întâmplă o dată ceva, nu se va mai întampla. Acest lucru ar putea duce la o anumită problemă în ceea ce priveşte creditarea".

(E.O.)

---

Actualizare - Ben Madadi, investitor: "După ce vor scădea preturile la imobiliare, e posibil să vedem alte probleme în sistemul financiar"

Preţurile nominale în sectorul imobiliar ar trebui să scadă, mai ales că sectorul respectiv se află în impas de peste un an, susţine investitorul Ben Madadi.

"Eu văd foarte multe provocări în perioada următoare, dar nu ştiu cum se vor rezolva. De exemplu acum a apărut treaba cu devalorizarea titlurilor de stat, care au fost considerate întotdeauna cele mai sigure active. Şansele ca ele să se faca zero sunt extrem de mici. Administratorii de risc, fie că sunt bănci sau alte companii, au subevaluat acest risc, care acum a ieşit la iveală. Nu ştim ce s-a întâmplat la Credit Suisse, unde se ştia de ani de zile că are un management prost, dar la Silicon Valley Bank cauza a fost devalorizarea deţinerii în titluri de stat americane, titluri care s-au devalorizat mai mult decât oricând din anii 70 încoace. Ce o să se întâmple în continuare în sistemul financiar este imposibil de spus. Un factor important în pieţe şi economie este sectorul imobiliar care merge destul de rău de un an şi ceva. Să zicem că acum este îngheţat, dar preţurile nu au scăzut, deşi toţi spun că preţurile ar trebui să scadă, aşa cum au scăzut cu peste 20% în termeni nominali în Coreea de Sud. După ce vor scădea preturile la imobiliare, e posibil să vedem alte probleme pe care nu le-am văzut încă. De aceea consider că sunt mai multe provocări, iar oportunităţi mai puţine. O oportunitate ar fi investiţia în venituri fixe, cum ar fi titlurile de stat, care acum au dobânzi mult mai atractive, chiar dacă nu sunt atractive în comparaţie cu inflaţia. Apoi, în companiile individuale există întodeauna oportunităţi de a investi, doar că trebuie să le descoperi", a spus Ben Madadi.

(G.M.)

---

Actualizare - Mareş-Alexandru Pavel, investitor: "Piaţa financiară suferă de o boală iar recesiunea este singurul medicament"

Piaţa financiară suferă, în ultimii 10 ani, de o "boală" iar singurul remediu pentru această situaţie este recesiunea, este de părere Mareş-Alexandru Pavel.

"În ultimii 10 ani, piaţa financiară a fost lovită de o boală. Răspunsul imunitar la această boală ar fi, în mod normal, recesiunea. FED-ul trebuie să administreze medicamente că să oprească această boală" afirmă Pavel.

Actualizare - Stere Farmache, membru al Directoratului Fondului Român de Contragarantare: "Bursele din regiune ar trebui să coopereze în contextul actual"

Pentru pieţele din regiunea Europa Centrală şi de Est s-ar potrivi, mai bine decât piaţa unică europeană, o alianţă, o cooperare între bursele din regiune, susţine Stere Farmache, membru al Directoratului Fondului Român de Contragarantare (FRC).

Domnul Farmache spune: "Mi se pare că bursele din regiune trebuie să coopereze în contextul actual. Premisele pentru care ar fi posibilă o astfel de cooperare sunt: marea majoritate a acestor ţări, cu excepţia Austriei, sunt ţări ce au trecut dintr-un regim politic în altul în aceeaşi perioadă; sunt ţări care au avut de a face cu un transfer al proprietăţii de stat spre proprietatea privată; cea mai mare parte dintre ele, cu excepţia Poloniei, au avut de a face cu un proces de privatizare în masă, care la noi a fost foarte pronunţat; iar nivelul de educaţie al investitorilor este relativ asemănător. Acestea sunt doar câteva elemente care ne duc cu gândul că avem o bază comună de pornire. Mi se pare o idee care ar trebui pusă în operă şi la care trebuie să ne gândim".

(V.R.)

---

Actualizare - Mihai Nichişoiu, TradeVille: "După 15 ani am revenit la practica salvării băncilor în weekend"

După 15 ani de zile am revenit la practica salvării băncilor în weekend, a spus Mihai Nichişoiu, Capital Markets Specialist în cadrul TradeVille.

Specialistul a afirmat: "După 15 ani şi câteva zile am revenit la practica de a salva bănci în weekend. Comparaţia tentantă este cu Lehman Brothers, dacă vobim despre Silicon Valley Bank sau Credit Suisse în Europa, dar Lehman a fost knockout-ul în toamna lui 2008. Primul croşeu aplicat sectorului bancar american a fost Bear Stearns în martie, cu trepidaţii foare puternice într-o zi de vineri, cu o salvare în weekend, intermediată de Rezerva Federală, condusă pe atunci de Ben Bernanke. Un alt intermediar foarte important al poveştii a fost JP Morgan Chase, pe care îl vedem şi acum în mijlocul evenimentelor. Acel eveniment a fost rezolvat peste noapte, dar din păcate reacţia autorităţilor câteva luni mai târziu nu avea să fie la fel de fericită. De altfel, colapsul Lehman a fost singurul extrem de dramatic în sectorul bancar american, pentru că apoi autorităţile au început să salveze băncile pe bandă rulantă şi lucrurile s-au rezolvat gradual".

Mihai Nichişoiu a adăugat: "Ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost o declaraţie a lui Joe Biden din weekend-ul trecut. Biden a spus, imediat după asigurarea depozitelor la Silicon Valley Bank, că aşa funcţionează capitalismul. Este amuzant pentru că, în 2008, capitalismul funcţiona într-un alt mod, tot în Statele Unite. Atunci statul a preferat să injecteze capital în bănci, a devenit acţionar de drept. De data aceasta nu s-a mai întâmplat aşa".

În opinia specialistului TradeVille, probabil în această săptămână Rezerva Federală va ridica pentru ultima dată în acest ciclu dobânda de politică monetară.

"Avem o decizie foarte importantă a Fed. În locul lui Powell, aş livra o creştere de 25 de puncte de bază, pentru trebuie să arăt că încă pot compartimenta lucrurile. Nu avem încă o criză de proporţie în Statele Unite. După părerea mea, direcţia politicii monetare trebuie păstrată. Dar mi se pare că există o şansă foarte ridicată ca majorarea de mâine să fie ultima sau penultima, pentru că este destul de probabil ca economia Statelor Unite să înceapă să aibă o alunecare ceva mai importantă".

(A.I.)

---

Actualizare - Dan Popovici, CEO OTP Asset Management România SAI: "Investitorii trebuie să cumpere când piaţa scade"

Este necesar să le transmitem investitorilor că ar trebui să aibă un plan de economisire, de a investi regulat, iar în momentul în care există volatilitate pe piaţă, când preţurile se duc în jos, ar trebui să cumpere, pentru că preţurile sunt cu discount, este de părere Dan Popovici, CEO OTP Asset Management România SAI SA.

Domul Popovici precizează: "Emoţiile îşi spun, însă, cuvântul, până la urmă este în natura umană. Când văd roşu pe bursă, adică scăderi, cei mai mulţi dintre investitori nu reuşesc să se capaciteze să investească în acele momente. Sunt foarte mulţi clienţi care îşi opresc investiţiile în astfel de situaţii. În schimb, dacă totul este verde şi frumos, respectiv piaţa se duce în sus, oamenii vin şi investesc pe bursă, ceea ce este greşit".

În opinia reprezentantului OTP Asset Management România, cea mai simpă modalitate este folosirea unui sistem de investiţii automat. "Toate băncile mari din România le oferă clienţilor lor sisteme de economisire automată, prin care să pună o anumită sumă de bani în mod regulat într-un cont de investiţii", conchide Dan Popovici.

(A.V.)

---

Actualizare - Mihai Purcărea, Director General, BRD Asset Management: "Consider că piaţa din România va funcţiona mai bine decât alte pieţe"

Piaţa de capital din România va funcţiona mai bine decât alte pieţe, pe termen mediu-lung, din varii motive precum capacitatea energetică a ţării, este de părere Mihai Purcărea, Director General al BRD Asset Management.

"Când vorbim de inflaţie, depinde foarte mult de portofoliul pe care îl avem. Dacă ai bani în active imobiliare, nu investeşti tot în România, ci diversifici portofoliul. Diversificarea aduce avantaje portofoliului. Cu toate acestea, consider că piaţa din România va funcţiona mai bine, pe termen mediu-lung, decât alte pieţe, din varii motive precum faptul că avem energie" declară Mihai Purcărea.

---

Actualizare - Gabriel Ţecheră, Director de Guvernanţă Corporativă la Transport Trade Services: "Lipsa culturii financiare nu este problema pieţei de capital"

Lipsa culturii financiare nu este problema pieţei de capital - aceasta poate fi şi o problemă pentru sistemul bancar -, alta este problema, şi anume: dificultatea de a intra pe piaţă, de a începe să tranzacţionezi, este de părere Gabriel Ţecheră, Director de Guvernanţă Corporativă şi Relaţii Investitori în cadrul Transport Trade Services SA.

Gabriel Ţecheră spune: "Oricâtă cultură financiară sau experienţă ai avea, a investi pe bursă cere un efort important. La nivel personal, eu nu îmi permit să pierd o oră, o oră şi jumătate pe zi, ca să urmăresc investiţiile şi să fac investiţii. În opinia mea, acest prag la intrare este ceea ce ţine publicul departe de piaţă".

În opinia lui Gabriel Ţecheră, soluţia în acest caz o reprezintă instrumentele financiare simple precum ETF-urile, care urmăresc indicii. "În aceste instrumente aş investi cu mare bucurie, pentru că nu cer timp", conchide oficialul Transport Trade Services.

(V.R.)

---

Forumul Investitorilor - 2023: Provocările şi oportunităţile anului

Actualizare - Anca Dragu, senator: "Scandalurile City Insurance şi Euroins - mesaje negative pentru potenţialii investitori în piaţa de capital din România"

Ceea ce s-a întâmplat la City Insurance şi Euroins în ultimul an şi jumătate reprezintă un mesaj negativ pentru cei care ar dori să investească în piaţa românească de capital, a afirmat senatorul Anca Dragu.

"Când potenţialul investitor aude că un segment din piaţa de capital, piaţa asigurărilor are probleme, când vede că sunt miliarde de lei care nu se mai găsesc, că sunt clienţi nemultumiţi, mesajul transmis este unul prost. Există astfel un element de contagiune negativ de la un segment al pieţei către întreaga piaţă de capital, iar statul trebuie să vină cu măsuri care să restabilească încrederea. Degeaba vrem mai mulţi participanţi pe bursă, mai mult capital, dacă se păstrează acest sentiment neplăcut nu vom ajunge la acele rezultate. Fiecare segment are o influenţă asupra celorlalte din piaţă. La fel şi cu băncile care au probleme. Nebuloasa din anii 90 e una din cauzele pentru care piaţa de capital din România e mult mai slabă, mai îngustă, decât celelate ţări din regiune", a spus Anca Dragu.

(G.M.)

---

Forumul Investitorilor - 2023: Provocările şi oportunităţile anului

---

Actualizare - Alexandru Savin, Investment Manager, ROCA Investments: "Până la finalul anului, vom lista Roca Industry şi holdingul nostru pe agricultură pe piaţa principală a BVB"

Inflaţia şi dobânzile sunt provocările la vedere ale perioadei actuale, iar oportunitatea actuală, când preţurile cresc sau scad, când rata inflaţiei creşte, este de a construi sisteme care oferă încredere atât clienţilor, cât şi investitorilor, a afirmat Alexandru Savin, Membru Board şi Investment Manager în cadrul ROCA Investments.

"De aceea, anul trecut am închis o majorare de capital de 100 milioane lei. Focusul Roca Investments este de a construi jucători campioni regionali în două industrii strategice: industria de producţie şi agricultură. Ne ducem spre companii care construiesc, care produc mâncare şi ne dorim să consolidăm aceste industrii şi să construim companii care să fie lideri de piaţă în domeniile lor de activitate. Anul trecut am listat Roca Industry, primul nostru holding pe piata AERO şi intenţionăm să îl listăm şi pe piaţa principală, alături de holdingul nostru pe agricultură. Compania listată anul trecut în martie este una care în prezent e în creştere operaţională şi în plin proces investiţional. Ne uităm la un orizont de 4-5 ani pentru planurile acestei companii. Mare parte din ele au fost puse la punct şi listarea pe bursă a Roca Industry să performeze pentru noi investitori. Primim noi investitori la masă, e o invitaţie deschisă de a participa pe aceste proiecte. Dorim ca până la finalul anului, pe lângă listarea Roca Industry pe piaţa principală, să listăm şi holdingul nostru pe agricultură", a spus Alexandru Savin.

(G.M.)

---

Actualizare - Dragoş Diaconu, Arctic Stream: "Cuvântul de ordine este instabilitate, dar suntem optimişti"

Cuvântul de ordine, în acest moment, este instabilitate, în contexul unei inflaţii ridicate, a unui război care a început acum mai bine de un an etc., subliniază Dragoş Diaconu, fondator şi CEO Arctic Stream. Acesta se declară, însă, optimist: "Lucrurile sunt optimiste. (...) Noi suntem una dintre companiile care acţionează în IT, pe parea de integrare, şi vedem cu optimism atât anul acesta, cât şi anul viitor. Cred că statul a înţeles că trebuie să facem investiţii, iar din perspectiva noastră, pe plan local, lucrurile sunt optimiste".

(E.O.)

---

Actualizare - Mihai Precup, MF: "România stă pe un sac de bani, dar trebuie să-i atragem spre economia reală"

Anul acesta este, mai mult decât oricând, unul de rezilienţă, este de părere Mihai Precup, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, care afirmă că România stă pe un sac de bani: "Ţine doar de noi şi de privat să-i transformăm în proiecte concrete. Anul acesta a fost alocată o sumă record pentru investiţii, de la bugetul de stat - circa 115 miliarde lei -, respectiv 7% din PIB-ul României, avem 29 miliarde euro din PNRR, care vor fi distribuiţi pe cinci ani pentru proiecte de investiţii, avem bani de la instituţiile financiare internaţionale, dar marea provocare este să atragem aceşti bani spre economia reală". O altă provocare este parteneriatul, subliniază Mihai Precup, explicând: "Trebuie să lucrăm mai mult cu privatul, să fim mai puţin suspicioşi când statul intră într-o afacere. Privatul nu vine doar cu bani, ci cu expertiză, cu garanţia că proiectul va fi dus la cap, cu capacitatea de a aduce la masă şi instituţiile financiare internaţionale. Rolul staului este să identifice priorităţile, să vină cu un capital de început. Este mare nevoie să coagulăm expertiza necesară pentru a debloca aceste proiecte".

Un element foarte imporant, în opinia lui Precup, este faptul că nivelul culturii financiare creşte, la nivel naţional, ceea ce se reflectă în gradul mare de subscriere a titlurilor de stat.

(E.O.)

---

Actualizare - Anca Dragu, senator: "Este nevoie de diversificarea portofoliului acţiunilor deţinute de fondurile de pensii din Pilonul II"

Fondurile de pensii din Pilonul II ar trebui să îşi diversifice portofoliul de acţiuni, după ceea ce s-a întaâmplat în SUA cu Silicon Valley Bank, care deţinea multe titluri de stat, susţine senatorul Anca Dragu.

"Fondurile de pensii din România au această problemă şi cei care doresc desfiinţarea Pilonului II au venit cu această retorică că se pierd bani. Trebuie să ne uităm puţin la calibrarea portofoliului lor, dar pe fondurile de pensii e greu să te expui pe active riscante. Cu toate acestea, se pot expune pe investiţii pe termen lung, 10-15-20 de ani, care include şi reducerea inflaţiei", a afirmat Anca Dragu.

Domnia sa a mai spus că, în acelaşi timp, este nevoie ca obiectivul Guvernului să fie redobândirea încrederii pieţelor de capital în politicile autorităţilor de la Bucureşti, deoarece în acest moment ne împrumutăm, după Ungaria, la cele mai mari rate de dobânzi de pe pieţele financiare internaţionale.

(G.M.)

---

Actualizare - Bogdan Ceuca, Şef Departament Tranzacţionare, Transilvania Investments: "Ne bucură că reprezentanţii statului vor să intre în parteneriat public-privat"

Bogdan Ceuca, Şef Departament Tranzacţionare în cadrul Transilvania Investments afirmă că este un semnal bun faptul că reprezentanţii statului vor să faciliteze parteneriatul public-privat şi susţine că aducerea de noi companii pe bursă va aduce plus valoare pentru investitori.

"Ne bucură că reprezentanţii statului vor să intre în parteneriate public-privat. Noi trebuie să creem valoare pentru acţionarii noştri care privesc pe termen lung. O idee la care aş vrea să reflectaţi este să aduceti companii pe bursă şi, împreună, să finanţăm acele companii, să majorăm capitalul şi să îmbunătaţim activitatea companiilor. Putem, împreună, să dezvoltăm afacerile respective.

(S.B.)

---

Actualizare - Anca Dragu, senator: "Nu există un dialog structurat al statului pe oportunităţile de investiţii din PNRR"

Marea provocare pentru 2023 este implementarea programului de reforme prinse în PNRR, a afirmat senatorul Anca Dragu, membru al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital. "Suntem în urmă pe evaluarea Comisiei Europene pe cererea a doua de plată şi în acest an mai trebuie să depunem şi cererile 3 şi 4, care vin cu zeci de jaloane ce trebuie îndeplinite. Avem mare problemă cu transparenţa acestui PNRR, spre deosebire de exemplu de Croaţia care este campioana transparenţei PNRR. Transparenţa ar aduce oportunităţi pentru mediul de afaceri. În acest moment nu ştim ce apeluri sunt deschise, care sunt termenele de depunere. Nu există un dialog structurat al statului pe aceste oportunităţi de investiţii, din păcate. O mare provocare pentru acest an este inflaţia, care atrage rate mari ale dobânzilor pentru investiţiile demarate", a spus Anca Dragu.

(G.M.)

---

Actualizare - Florin Spătaru, ministrul Economiei: "Este greu să estimezi, dar dacă vom atrage prin listarea Hidroelectrica şi Salrom 100.000 de noi investitori pe bursă, atunci putem spune că vom avea succes".

---

Actualizare - Florin Spătaru, ministrul Economiei: "Investitorii privaţi au nevoie de capitalul de încredere din partea statului"

Rezilienţa economică în perioada următoare va fi cu statul partener al mediului de afaceri, susţine Florin Spătaru, ministrul Economiei.

"E important ca statul să devină partener şi să înţeleagă că îndeplinirea obiectivelor nu se poate face decât cu investitorii privaţi, care în aceste momente dificile au nevoie de capitalul de încredere din partea statului. Nu ne dorim un stat majoritar în economie, un stat care să intervină în piaţă, dar avem nevoie de un stat care să acţioneze unde trebuie şi să sprijine investitorii şi mediul de afaceri", a declarat Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a mai precizat că pentru dezvoltarea economică este nevoie de cât mai multe acorduri de parteneriat public-privat şi de modalităţi de finanţare prin intermediul BEI şi BERD, pe lângă cele oferite de politica de coeziune 2021-2027.

(G.M.)

---

Ziarul BURSA organizează FORUMUL INVESTITORILOR - 2023: Evenimentul provocările şi oportunităţile anului, ce va avea loc în data de 21 martie 2023, începând cu ora 10:00, la Sheraton Bucharest Hotel, sala Platinum.

Evenimentul se va desfăşura cu participare fizică, fiind transmis şi live, pe site-ul www.bursa.ro, pe contul de Facebook al ziarului BURSA, pe canalul de Youtube BURSA, precum şi pe conturile de Facebook ale partenerilor media.

Subiectele propuse:

- Contextul macroeconomic internaţional - perspective pentru acest an şi impactul asupra pieţelor de capital;

- Oportunităţi de investiţii în 2023;

- Poziţionarea pieţei noastre de capital în mediul macroeconomic actual;

- Impactul listării Hidroelectrica asupra pieţei noastre;

- Rolul statului în dezvoltarea pieţei de capital;

- Provocări şi oportunităţi pentru investitorii instituţionali - fonduri de pensii şi fonduri de investiţii;

- Soluţii pentru creşterea lichidităţii la Bursa de Valori Bucureşti;

- Posibiltăţi de colaborare între bursele din regiunea noastră;

- AeRO - mecanism de finanţare a companiilor; problemele de supraveghere a pieţei;

- Soluţii alternative de finanţare - platforme de crowdfunding, business angels etc;

- Sectoare cu miză strategică în România şi în pieţele internaţionale: industria şi agricultura;

- Noi listări pe piaţa principală BVB aşteptate anul acesta.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Am urmarit partial discutia si am citit aici opiniile participantilor.Sunt bucuros ca am vazut si pe cineva care poate fi dat ca exemplu pozitiv pe BVB=aero prin compania pe care o are Arctic Stream.

    Sunt actionar AST si ma simt foarte incurajat cand CEO Diaconu desi a zis doar cateva cuvinte a transmis ce are nevoie actionarul=suntem optimisti si pentru anul asta si pentru la anul.E mare lucru sa auzi asta de la unii care nu au folosit vorbe dulci ca sa dea cu oistea in gard. 

    Cred ca BVB are nevoie de oameni seriosi care sa vorbeasca la concret si sa faca mai mult decat vorbesc. 

    Din pacate e invers total! 

    Am mai retinut si pozitia transanta a Dnei Dragu in legatura cu impactul falimentelor din asigurari asupra intregii piete de capital.Restul au tot scaladat-o desi e evident ca increderea e distrusa pe toate nivelurile gestionate de ASF.

    1. din 2 vorbe de la cineva de incredere afli mai mult decat din raport bilant si buget!

    auzi la astia cu fondurile ca investitorii TREBUIE sa cumpere cand e rosu dar ei sunt fricosi

    un leu nu le-as da pe mana 

    astia nici nu pricep pietele 

    investitorii aia care vad rosu au Investitii care se fac rosii si sunt pe alta parte invitati sa nu se panicheze si sa le tina 

    pai cu ce sa mai cumpere? au fabrica de bani acasa? fondurile de ce nu cumpara, cum de ele nu-s in stare sa convinga sa atraga deponenti 

    cei care stau pe margine cred astia ca prind cea mai mare incredere cand vad numai rosu in fata ochilor :))) 

    sa luam SVB sau Credit Suisse sau UBS sau....

    sau sa nu mai indemnam pe altii ca aa ne luam noi bonusuri  

    1. Cel mai in masura sa vorbeasca este asta de la BRD AM de unde au zburat zeci de milioane in contul personal al unui angajat si au realizat dupa un secol,maine poate face alt angajat transfer mostenitor la depozitarul central si-si pune toate detinerile din fondul de pensii pe cnp ul lui

    Dan Paul, Director General Finaco , nu a mai participat. Probabil de rusine pentru ca prin Decizia 236/10.03.2023 a fost sanctionat de ASF cu 2.550 lei (cata exactitate), pentru multiple incalcari ale legislatiei.

    1. pot spune ca s-au luat cele mai dure masuri,atatia bani n-au facut din intermediere in ultimii 4-5 ani

    nea Andre Cappon ne zice pe unde ne aflam si ce-i de facut sa iesim si noi macar spre lumina

    o sa spuna degeaba,la noi geniile bursiere nu vadmai departe de un SOP ,sa se laude cu capitalizarea BVB si numarul de societati,nu-i intereseaza pe ei de raportare la pib si alte mofturi din astea,important e sa aplice viziunea sifurilor care si-au aratat priceperea galactica,mult peste aia cu 100% din pib 

    -dupa ce se aproba contrapartea centrala o sa-i auzim direct ca suntem centrul mondial al finantelor,ca de fapt am inventat bursele dar nu cunosc ignorantii subiectul

    nene Cappon,noi avem presedinte la brokeri pe unul care nu face tranzactii,unde sa ne integram,in absolut?cu cine sa ne unim c-o sa zica ia ca ne-am dus sa le furam portofelele 

    intrebare pentru toti cei care au vorbit la forumul investitorilor: ati citit manualul investitorului bittnet? :))))))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4952
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3087
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9751
Gram de aur (XAU)Gram de aur383.4311

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb