ASTĂZI Simtel Team a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

G.U.
Piaţa de Capital / 1 iulie 2021

Simtel Team a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti

Simtel Team, companie românească de tehnologie şi inginerie înfiinţată acum 11 ani de trei absolvenţi de Electronică şi Telecomunicaţii, a debutat astăzi, 1 iulie, pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Fondată de Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuic şi Radu Vilău, compania a devenit în peste un deceniu de activitate lider în România în construcţia de centrale electrice fotovoltaice. Simtel Team activează în trei domenii de business: energie regenerabilă, telecomunicaţii, şi automatizare industrială, iar pentru fiecare dintre aceste linii de afaceri livrează proiecte atât în România, cât şi în străinătate. Acţiunile Simtel Team se tranzacţionează pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul bursier SMTL.

Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a declarat: "Listarea Simtel Team la bursă este un moment important nu doar pentru companie, ci şi pentru noi, Bursa de Valori Bucureşti. Povestea Simtel Team este una de succes, o companie antreprenorială fondată de trei absolvenţi ai unei facultăţi de profil şi complexă prin serviciile oferite şi domeniile de activitate pe care le aduce sub aceeaşi umbrelă: energie regenerabilă, automatizări şi telecomunicaţii. Este a 12-a companie care se listează la bursă de la începutul anului, cu o capitalizare cumulată de 300 milioane de euro. Astăzi, încă o dată, Bursa de Valori Bucureşti demonstrează că este locul potrivit pentru antreprenorii români şi pentru susţinerea afacerilor lor."

Iulian Nedea, CEO şi cofondator Simtel Team, a declarat: "Suntem încântaţi să marcăm astăzi începutul călătoriei Simtel Team la Bursa de Valori Bucureşti. Mulţumim tuturor investitorilor care au decis să investească în acţiunile SMTL şi în planul nostru ambiţios de dezvoltare a afacerii. Împreună cu Sergiu şi Radu suntem bucuroşi să vedem printre acţionari, angajaţii şi partenerii noştri, dar şi noi investitori care au decis să aibă încredere în noi cu capitalul lor. De la începutul acestui an, am format o nouă echipă executivă cu o expertiză inegalabilă în afaceri, pieţe financiare şi de capital, iar obiectivul nostru cheie este să furnizăm cele mai bune rezultate tuturor investitorilor noştri. Deşi a trecut doar o lună de zile de la plasamentul privat, am pus deja în practică o parte din planurile propuse acolo: suntem în negocieri avansate cu două companii pentru M&A, am dat startul unei noi linii de business de distribuţie echipamente pentru domeniul fotovoltaic cu venituri deja de peste 100.000 euro şi lucrăm la dezvoltarea unui parc fotovoltaic de dimensiuni mari. Ne aflăm într-un moment unic, deoarece contextul este favorabil pentru toate liniile de activitate ale companiei noastre şi suntem hotărâţi să folosim activ bursa pentru a ne dezvolta afacerea atât în România, cât şi în străinătate."

Conform comunicatului, listarea Simtel Team vine după derularea unui plasament privat de acţiuni, la sfârşitul lunii mai 2021, prin care compania a strâns de la investitori 13,7 milioane lei. 154 de investitori individuali şi profesionişti au participat la plasamentul privat prin care Simtel Team a vândut 15% din capitalul social, respectiv 1.055.000 de acţiuni la un preţ de 13 lei/acţiune. Capitalul strâns de la investitori va susţine investiţiile companiei în divizia de energie regenerabilă, precum şi pentru dezvoltarea subdiviziei de distribuţie B2B de componente şi materiale necesare în construcţia de proiecte de energie fotovoltaică. De asemenea, o parte din capital va fi utilizat pentru tranzacţii de tip M&A, iar restul pentru dezvoltarea de proiecte fotovoltaice şi a unei platforme de monitorizare şi operare a staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice. Plasamentul privat şi listarea au fost realizate cu sprijinul BT Capital Partners, iar ulterior listării Cornerstone Communications va asista Simtel Team în calitate de Consultant Autorizat.

"Suntem încântaţi să fim alături de Simtel Team pe drumul finanţării pe piaţa de capital, prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti. Misiunea noastră la BT Capital Partners a fost să fim întotdeauna alături de companii inovatoare din România şi să le sprijinim în planurile lor de dezvoltare. Suntem onoraţi să facem parte din povestea de succes a Simtel şi încrezători că odată cu listarea la Bursa de Valori Bucureşti compania va beneficia de mecanismele pieţei de capital pentru a continua planurile ambiţioase de creştere", a declarat Daniela Secară, CEO BT Capital Partners.

"De la prima noastră întâlnire, ne-a fost clar că Simtel Team este o companie perfectă pentru investitorii BVB - fondată şi condusă de antreprenori vizionari, recunoscuţi în nişa lor, întotdeauna cu un pas înaintea pieţei, cu o structură de afaceri diversificată şi o dorinţă puternică de a creşte. Dar, mai presus de toate, este o companie care îndeplineşte promisiunile şi valorifică transparenţa şi comunicarea deschisă. Suntem încântaţi de planurile ambiţioase de dezvoltare ale fondatorilor şi aşteptăm cu nerăbdare să continuăm colaborarea cu echipa executivă a Simtel pentru a furniza relaţii cu investitorii la cele mai înalte standarde, de care să beneficieze toţi acţionarii Simtel" spune Zuzanna Kurek, fondator Cornerstone Communications.

Anterior plasamentului privat, fondatorii companiei au vândut unui număr de 41 de angajaţi 113.400 acţiuni, la un preţ de 0,2 lei/acţiune, pentru a-i recompensa pentru sprijinul oferit în dezvoltarea afacerii. De asemenea, fondatorii au vândut şi un număr de 25.200 acţiuni, la un preţ egal celui din plasamentul privat, altor 6 acţionari. După închiderea plasamentului privat, cei trei fondatori au vândut 5% din capitalul social (352.750 acţiuni) către Pavăl Holding, la un preţ egal celui din plasamentul privat. În urma acestor operaţiuni, cei trei fondatori Simtel - Iulian Nedea, Sergiu Bazarciuc şi Radu Vilău - deţin împreună un pachet de 78% din acţiunile companiei, în timp ce 2% este deţinut de angajaţii Simtel. Restul de 15% din companie este deţinut de cei 154 de investitori care au participat la plasamentul privat pentru acţiunile Simtel.

Potrivit sursei citate, Simtel Team a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 42 milioane lei şi un profit net de 3,95 milioane lei, în creştere faţă de 2019, an încheiat cu un profit net de 1,13 milioane lei. Din cifra totală de afaceri generată în 2020, 69% din venituri au provenit din proiecte în domeniul energiei regenerabile, 28% din proiecte de telecomunicaţii şi 2% din proiecte în domeniul automatizării industriale. Pentru 2021 compania estimează venituri de aproximativ 60 milioane lei şi un profit net de 6,3 milioane lei. Veniturile sunt estimate să crească într-un ritm accelerat în următorii cinci ani, atingând 108 milioane lei în 2025 şi având o dinamică anuală medie de +21% între 2020 şi 2025. Această creştere a veniturilor este susţinută în principal de linia de business de energie regenerabilă, care este estimată să crească cu circa 26% anual.

În următorii 7 ani, Simtel Team anunţă investiţii considerabile în construcţia de centrale fotovoltaice pentru clienţi din România. Pentru finanţarea acestor proiecte, compania ia în calcul atragerea în mod constant de capital de la investitorii activi pe piaţa de capital locală, prin majorări de capital sau emisiuni de obligaţiuni corporative.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Listarea este reusita, descarcarea a fost un succes ce a depasit chiar cele mai optimiste previziuni. Borcanul cu miere ramane deschis pentru majorari de capital prin aportul actionarilor.

    1. Ma intreb cati o sa bea cucuta dupa ce vom numara firmele supravietuitoare dupa acest val de listari pe AeRO ... Nu mai zic nimic despre preturile la care s-au cumparat actiunile.

      cum au mers pana acum vor merge si in continuare. doar la unele o sa vezi corectii daca fac dude (vezi norofert), sunt clar supraevaluate (vezi frb) sau iau decizii proaste (isi dau stock plan la boshi prea devreme). mai e si hunt cu prostia de a investi in alte firme ce nu au legatura cu core businessul lor.

      Foarte bine spus, completat cu biow(marca Goldring) si BONAnuS(patent a la cluj---fruntea tari, frunte care o sa aiba urme de catarama daca mai umbla cu combinatii)....evident ca atunci cand vor veni corectiile, scaderile vor fi pe masura cresterii, adik spectaculoase....important e sa nu te prinda cu chilotii in vine si bagat prin plasamente nelistate...

      O "mise en scene" buna. Succesul asigurat de sustinerea dl. Holding si free float - ul relativ mic. Cum e mai sa cumperi actiuni la 20 de bani si sa le vinzi la 24 lei ? Nu, nu calculam procente ca ne incurcam in zerouri. Streptopelia decaocto ciugulesc in "distributie" sperand ca maine va fi o zi mai buna. Da e adevarat, pe AeRO se tranzactioneaza si "sperantele". Oare in borcanul lor ce a mai ramas ? Le doresc "succesuri".

      Streptopelia decaocto => O sa vina unii si-o sa spuna ca i-ai injurat :)))

      Frații Dedeman au cumpărat la același preț din PP - 13 lei

    Dupa atatea petarde ude, petarda asta a reusit sa faca "poc". Felicitari castigatorilor care au marcat profitul de 100%.

    1. adevaru e ca nimic nu va convine unora....ma intreb care e actiunea buna si corecta...

      O actiune buna si corecta in acest moment pe AeRO este MILK.

      Am spus ca petarda a facut "poc", deci nu e uda.

      In conceptia mea, petarda e orice companie mica, nou listata. 

      Cea mai buna si corecta actiune e cea in care esti dispus sa iti bagi toti banii obtinuti dupa ce ti'ai vandut casa si ai ales sa locuiesti in chirie: adica nici una.

      Trebuie sa iti schimbi mentalitatea, nu exista actiuni bune sau rele, exista doar tranzactii din care castigi si tranzactii din care pierzi. 

      Prețul acțiunii e acoperit de valoarea contabilă a capitalului propriu

    "Never underestimate the power of enthusiastic buyers who do not know what they're doing," Jim Cramer

    1. Care este politica lor in ceea ce priveste dividendele?

      pe toate le distribuie

      best of the best...inghesuie-te sa o cumperi...nu fi fraier  

      Chiar am cumparat desteptule....azi dimineata...la inchidere am marcat un profit frumusel...??????????????????? ?????

      pai mai cumpara...de asta intrebai cum da dividend? ca teoretic daca ai cumparat inseamna ca trebuia sa stii de politica de dividend....

      trolule....mergi la seful tau si cere sa te trimita la niste traininguri pentru a invata cum se manipuleaza pe net prin mesaje...esti un elefant in magazinul cu portelanuri in materie de PR de net....trolica 

      Mai cumpar desteptule ....teoretic, daca erai civilizat...ai fi raspuns simplu la o intrebare simpla ...

      Desteptule ...tu esti un portelan pe un mileu ....un peste curcubeu

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb