Atacul cu un cocktail Molotov asupra Biroului Uniunii Europene (UE) din Sofia a avut loc sâmbătă, fiind comis de opozanţi de extremă dreapta ai aderării Bulgariei la zona euro, potrivit AFP. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea care găzduieşte reprezentanţa oficială a UE. Aceste fapte au fost condamnate de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Un cocktail Molotov a fost aruncat asupra uşii de la intrare, care a luat foc. Geamurile de la primul etaj au fost sparte, iar clădirea a fost stropită cu vopsea roşie. Partidul "Vîzrajdane" (Renaşterea), de extremă dreapta, a organizat sâmbătă o adunare cu 2.000-3.000 de opozanţi ai introducerii euro în acest stat membru al UE, care vrea să adopte moneda unică.
Manechine reprezentând oficiali europeni - inclusiv preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde - au fost arse. Şase persoane au fost arestate, iar zece poliţişti au fost uşor răniţi. Mulţimea a fost dispersată cu gaze lacrimogene.
Preşedinta CE, Ursula von der Leyen, a denunţat pe X "scene scandaloase la Sofia, unde biroul nostru european a fost vandalizat". "În Europa, noi ne exercităm dreptul de a manifesta în mod paşnic. Violenţa şi vandalismul nu sunt niciodată soluţia", a adăugat ea.
Guvernul bulgar a condamnat pe Facebook "profanarea clădirii Parlamentului European (PE) şi a Comisiei Europene în Bulgaria". "Atacurile împotriva instituţiilor sunt inacceptabile", mai ales "atunci când ele provin de la simpatizanţi ai unui partid care are reprezentanţi în Parlamentul European", a scris Executivul de la Sofia.
Bulgaria aşteaptă de mulţi ani să intre în zona euro, iar guvernul bulgar şi-a intensificat în ultima perioadă eforturile de a răspunde exigenţelor BCE, sperând să adopte moneda unică în 2026. Extrema dreaptă bulgară cere un referendum pe tema păstrării monedei naţionale, leva, însă Parlamentul refuză să-l organizeze, iar Curtea Constituţională i-a aprobat această decizie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.02.2025, 20:18)
Astia sunt mujicii:-)…asta e nivelul, cockteil-uri molotov, violente ca doar ei sunt “pasnici” si iubitori de “libertati democratice”:-)
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2025, 09:30)
Parlamentul.bulgar refuza sa organizeze referendum pe aceasta tema fiindca parerea poporului(ca si la noi dealtfel)nu conteaza!Pai daca oamenii vor moneda euro bine,daca nu,nu ,ei suporta consecintele,nu politicienii care au conturile doldora!Nu vrea poporul,nu vrea,punct!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2025, 09:56)
Asta pot sa inteleg ca o minoritate nu vrea ceva, dar nu pot manifesta civilizat, fara violenta si fara cocktail-uri molotov? Intotdeauna cand sunt putini si fara sustinere se recurge la violenta pentru ca atunci fac breaking news, altfel nimeni nu-i baga in seama:-)
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2025, 11:15)
totusi pt un lucru asa de important ar trebui referendum
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.02.2025, 18:23)
O minoritate s-a manifestat huliganic,daca poporul bulgar isi doreste sau nu.moneda euro nu se poate afla decat prin referendum!Trebuie sa iasa toata populatia in strada pentru a se vedea vointa poporului?