În această lună s-a atins, prin proiecte, pragul de absorbţie de 52% prin POS Mediu, ceea ce înseamnă peste 2,3 miliarde de euro, a declarat astăzi Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, prezent la cea de-a XV-a reuniune a Comitetului de Monitorizare a POS Mediu, organizată la Târgu Mureş.
Potrivit domniei sale, acest procent reprezintă avansul primit de la Comisia Europeană, rambursări, plăţi efectuate către beneficiari şi transmise la Comisie pentru decontare.
"Pentru următoarea perioadă de programare, 2014-2020, cheia succesului este o complementaritate a soluţiilor de finanţare. Avem pe ce construi, ştim limitele administrative şi vom obţine, pentru următorii 7 ani, o eficienţă mai mare pentru implementarea proiectelor", a subliniat ministrul Attila Korodi în cuvântul introductiv.
Agnes Lindemans-Maes, reprezentantul DG REGIO din cadrul Comisiei Europene, a reamintit faptul că "e foarte important să determinăm ceea ce este realist de făcut la finalul programului, să folosim lecţiile învăţate în această perioadă pentru a pregăti noul program din 2015 şi să îmbunătăţim colaborarea cu diferiţi parteneri din acest program. Comitetul de Monitorizare ce se desfăşoară la Târgu Mureş trebuie să joace un rol proactiv şi constructiv".
În cadrul Comitetului de Monitorizare a POS Mediu s-au discutat teme precum progresul înregistrat în implementarea proiectelor finanţate din acest Program Operaţional, situaţia plăţilor realizate şi previzionate precum şi liniile strategice pentru următoarea perioadă de programare 2014-2020, inclusiv portofoliul de proiecte aferent acestei perioade.
Ministrul Attila Korodi a semnat, tot cu această ocazie, contractul "Regularizare pârâu Ghelinţa în localitatea Ghelinţa, judeţul Covasna", finanţat prin POS Mediu - Axa prioritară 5 - care vizează investiţii pentru prevenirea inundaţiilor şi eroziunii costiere. "Valoarea contractului este de peste 5,2 milioane lei, finanţarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune fiind în valoare de peste 4,6 mil. lei iar finanţarea nerambursabilă, de la bugetul de stat, reprezentând peste 520 mii lei. Proiectul va contribui substanţial la reducerea riscului la inundaţii prin asigurarea liniei de apărare împotriva inundaţiilor pentru întreg teritoriul localităţii Ghelinţa, punerea în siguranţă a construcţiilor existente sau deja executate precum şi construcţia unor lucrări de consolidare a malurilor în zonele expuse eroziunii", a menţionat ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
La Comitetul de Monitorizare au mai participat, alături de ministrul Attila Korodi şi Directorul General AM POS Mediu Ciprian Ghioc, reprezentanţii Comisiei Europene, Agnes Lindemans Maes, Valeria Cenacchi şi Benoit Nadler, reprezentanţi ai societăţii civile, ai altor ministere partenere, ai Asociaţiei Române a Apei, ai instituţiilor de mediu şi autorităţi locale.