Au fost aplicate amenzi de aproape 260.000 de lei în urma unor controale în staţii de cale ferată

D.T.
Miscellanea / 2 aprilie 2023

Au fost aplicate amenzi de aproape 260.000 de lei în urma unor controale în staţii de cale ferată

Poliţiştii au aplicat amenzi de aproape 260.000 de lei, în urma unor controale în staţii şi triaje de cale ferată şi trenuri de călători, informează Agerpres.

Poliţiştii de la transporturi au desfăşurat, la nivel naţional, între 24 şi 30 martie, controale pentru asigurarea ordinii publice în domeniul transporturilor aeriene, navale şi feroviare, precum şi pentru combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional.

Verificările au vizat menţinerea ordinii publice, prevenirea furturilor de la călători şi combaterea faptelor cu violenţă, a accidentelor la trecerile la nivel cu calea ferată, a furturilor de la infrastructura feroviară şi din vagoanele de marfă, controale pentru respectarea legislaţiei privind transportul de persoane în regim de taxi şi rent-a-car, depistarea transporturilor ilegale de material lemnos, prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, arată sursa.

Poliţiştii au efectuat verificări în 171 de staţii şi triaje de cale ferată şi 172 de trenuri de călători. Au fost legitimate 1.181 de persoane, fiind aplicate 269 de amenzi de 259.755 de lei.

Astfel, au fost depistaţi cinci urmăriţi şi doi minori lipsiţi de supraveghere, fiind verificate şase de obiective de pază.

De asemenea, au fost controlate 339 de autovehicule, verificate 14 nave/ambarcaţiuni şi 14 permise de pescuit, reţinute şapte certificate de înmatriculare, fiind indisponibilizate şase motoare de ambarcaţiuni, 18.830 de bucăţi de ţigarete, 234 de kilograme de peşte şi zece kilograme de icre.

Poliţiştii au constatat 21 de infracţiuni, fiind cercetate în cadrul dosarelor penale 17 persoane.

De exemplu, pe 24 martie, poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Constanţa - Biroul de Investigare a Fraudelor, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi Direcţiei Sanitar-Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, au verificat doi operatori economici care expuneau spre vânzare produse piscicole, fără a deţine documente de provenienţă legală pentru 124 de kilograme de peşte, respectiv 80,4 kilograme de peşte şi produse din peşte.

Ambii operatori economici au fost sancţionaţi cu amenzi de 12.000 de lei fiecare, în conformitate cu prevederi din hotărârea de Guvern 984/2005 şi măsura complementară a sechestrului sanitar veterinar, urmând ca 204,4 kilograme de peşte să fie distruse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb