Au revenit la viaţă "justiţiarii" obligaţiunilor după o hibernare de peste două decenii?

Termenul "bond vigilante" a fost lansat de Edward Yardeni, preşedintele Yardeni Research, la începutul anilor "80, pe când era economist la firma EF Hutton, atunci unul dintre cei mai mari brokeri din SUA.

"Un justiţiar al pieţei obligaţiunilor este un investitor care protestează prin vânzarea obligaţiunilor împotriva politicilor monetare sau fiscale pe care le consideră inflaţioniste", arată Wikipedia.

Financial Times scria în februarie 2021 că aceşti "justiţiari" ai pieţelor obligaţiunilor guvernamentale au demonstrat de multe ori că pot forţa băncile centrale să majoreze dobânzile.

Cotidianul financiar întreba atunci dacă nu cumva asistăm la revenirea "justiţiarilor obligaţiunilor", în condiţiile în care "temerile privind inflaţia pot strica petrecerea post-pandemie".

O astfel de revenire ar însemna sfârşitul unei perioade de peste două decenii în care cuvântul de ordine a fost "nu te lupta cu Federal Reserve".

Pe marginea articolului din FT, mulţi cititori şi-au exprimat scepticismul cu privire la revenirea "justiţiarilor" deoarece "Powell îi va seda cu heroină monetară, iar dacă aceasta nu va funcţiona va trece la altceva şi mai puternic".

Din păcate pentru băncile centrale, după două luni de la articolul din Financial Times presiunile inflaţioniste s-au accentuat puternic, iar vânzările obligaţiunilor guvernamentale s-au accelerat, atât pe "frontul" de Vest, cât şi pe cel din Est.

La nivelul unor economii dezvoltate precum Statele Unite, Marea Britanie, Germania sau Italia, randamentele obligaţiunilor guvernamentale de 10 ani au înregistrat creşteri între 0,46 şi 0,74 puncte procentuale de la începutul anului curent (vezi graficul 1).

Cele mai mari creşteri au fost în SUA şi Marea Britanie, cu peste 73 de puncte de bază, respectiv peste 67 de puncte de bază.

Bloomberg scrie că a început o eră a vânzărilor short şi pentru obligaţiunile guvernamentale ale celei mai mari economii din zona euro, deşi "există o regulă nescrisă pe pieţele globale de obligaţiuni: niciodată să nu vinzi short Germania".

"Pentru a preveni scăparea de sub control a randamentelor, valoarea obligaţiunilor guvernamentale cumpărate de BCE trebuie să crească dincolo de pragul săptămânal de 20 de miliarde de euro", scrie Bloomberg.

Această "soluţie" este departe de a fi suficientă. Cel mult va conduce doar la amânarea "corecţiei", dar pe fondul extinderii amplitudinii şi a duratei de manifestare a efectelor negative.

Tot Bloomberg mai scrie că "justiţiarii obligaţiunilor se îndreaptă către economiile europene unde inflaţia este fierbinte" şi arată că "randamentele obligaţiunilor din Ungaria şi Polonia au înregistrat cea mai rapidă creştere din Europa".

De la începutul anului, randamentul obligaţiunilor de 10 ani emise de guvernul de la Budapesta a crescut cu peste 100 de puncte de bază şi a depăşit 3,2%, în timp ce randamentul obligaţiunilor similare ale Poloniei a crescut cu peste 70 de puncte de bază şi s-a apropiat de 2% (vezi graficul 2).

Este de aşteptat ca atenţia acestor "prădători" să se îndrepte mai ales către economiile slăbite şi caracterizate de profunde dezechilibre interne şi externe. Din nefericire, ţara noastră intră în această categorie, iar revizuirea în sens pozitiv a perspectivei ratingului de ţară nu are nicio valoare, mai ales când perspectiva are la bază, aproape integral, speranţa unor acţiuni şi politici responsabile din partea "autorităţilor".

Revenind în vestul Europei, unul dintre indicatorii "interesanţi" ai eficienţei intervenţiilor BCE pentru temperarea costurilor de finanţare ar putea fi evoluţia preţului pentru cele două emisiuni de obligaţiuni ale Austriei cu maturitatea la 100 de ani.

De la maximele înregistrate la mijlocul lunii decembrie 2020, cotaţia titlurilor cu maturitatea în 2117 a scăzut cu 34,4%, până la 153,2% din valoarea nominală, iar a celor cu maturitatea în 2120 a scăzut cu aproape 40%, până la 83% din valoarea nominală, conform datelor de la Bursa din Frankfurt (vezi graficul 3).

Declinul accelerat a avut loc în ciuda achiziţiilor substanţiale de obligaţiunilor austriece, pentru toate maturităţile, realizate de BCE. Astfel, în cadrul programului PSPP (Public sector purchase programme) au fost cumpărate obligaţiuni cu o valoare nominală de 2,5 miliarde de euro în primele 4 luni ale acestui an, iar soldul achiziţiilor nete a ajuns la 70,7 miliarde de euro, în timp ce în cadrul PEPP (Pandemic emergency purchase programme) au fost cumpărate prin tipărire titluri ale Austriei cu o valoare nominală de 6,66 miliarde de euro din decembrie 2020 până în martie 2021, iar soldul a ajuns la 24,2 miliarde de dolari.

Acum în rândul "justiţiarilor obligaţiunilor" tocmai a intrat şi renumitul investitor Michael Burry, director executiv şi fondator al companiei Scion Asset Management, conform raportării 13F-HR către Securities and Exchange Commission. Reglementările SEC precizează că investitorii instituţionali din SUA care administrează active de peste 100 de milioane de dolari trebuie să raporteze trimestrial poziţiile din portofoliu.

Burry a devenit celebru după publicarea cărţii "The Big Short", publicată de Michael Lewis în 2010, unde sunt prezentate prognozele sale şi modul în care a obţinut profituri de miliarde pentru investitorii săi prin adoptarea unor poziţii short pe obligaţiuni ipotecare subprime înainte de 2008.

"Mi se spune că nu am avertizat înainte de criza din 2008. Am avertizat, dar nimeni nu a ascultat", a scris Burry pe contul său de Twitter în februarie 2021, după care a mai scris că acum există şi condiţiile pentru declanşarea unui nou episod hiperinflaţionist, similar cu episodul din Republica de la Weimar.

Dincolo de poziţia short a lui Burry pe acţiunile Tesla, care apare pe primul loc în raportul 13F-HR, documentul include mai multe poziţii short pe obligaţiunile guvernamentale americane. "Michael Burry pariază pe creşterea agresivă a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale", scrie Zerohedge.

Creşterea costurilor de finanţare pentru guverne s-a transmis, bineînţeles, şi către companii, în special cele cu ratinguri investiţionale bune.

Bloomberg a scris recent că 80% dintre obligaţiunile companiilor nefinanciare emise de la începutul anului în Europa se tranzacţionează sub preţul de emisiune.

"Obligaţiunile cu rating investiţional sunt mai sensibile în faţa creşterii dobânzilor decât cele cu rating speculativ, deoarece au o durată mai mare şi sunt emise cu o primă de risc mai redusă", se arată în articolul agenţiei de ştiri americane.

În aceste condiţii, investitorii vor cere dobânzi mai mari la emisiunile viitoare sau vor privi către băncile centrale şi vor accepta "povestea" cu inflaţia tranzitorie. Dar vor avea investitorii răbdare să aştepte depăşirea "tranziţiei"?

Joseph Carson, fost economist-şef la Alliance Bernstein, a scris recent că "Federal Reserve promovează o percepţie publică a inflaţiei care este falsă" şi este inevitabil ca "după politici greşite să nu apară rezultate negative".

Se pare că aşteptarea investitorilor va fi zadarnică.