Auchan România a lansat Raportul de Sustenabilitate pe 2023

A.D.
Comunicate de presă / 29 octombrie

Auchan România a lansat Raportul de Sustenabilitate pe 2023

Auchan România anunţă că a publicat cel de-al patrulea Raport de Sustenabilitate al companiei, un demers anual de transparenţă privind activităţile şi iniţiativele companiei din anul anterior.

Potrivit comunicatului primit la redacţie, compania publică acest raport în mod voluntar şi acoperă o arie largă de subiecte de interes, fiind realizat conform standardelor internaţionale de raportare GRI Core, integrând şi elemente din alte standarde precum SASB (Sustainability Accounting Standards Board).

"Raportul de Sustenabilitate 2023 prezintă acţiunile colective desfăşurate de întreaga echipă

Auchan România pe parcursul acestui an. În egală măsură, se prezintă impactul pe care Auchan îl are asupra economiei din România, rezultatele financiare, cât şi impactul asupra mediului şi sprijinul către comunităţile din care facem parte. Acesta va fi ultimul raport realizat

pe standardele GRI şi SASB, urmând ca din 2024 să migrăm pe standardele ESRS din Directiva

CSRD", a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan Retail România.

Raportul 2023 a fost auditat de o terţă parte pentru o serie de indicatori-cheie, în conformitate cu Standardul Internaţional pentru Misiunile de Asigurare ISAE 3000. În acest demers de transparenţă sunt prezentate date cantitative şi calitative referitoare la performanţe non-financiare, financiare dar şi de sustenabilitate ale Auchan România. De asemenea, permite tuturor grupurilor de interes - parteneri, angajaţi, clienţi - să acceseze informaţiile legate de proiectele-cheie derulate în perioada de raportare dar şi să urmărească rezultatele companiei în relaţie cu obiectivele asumate.

Fiecare capitol al raportului este dedicat unei arii strategice diferite ce vizează pilonii pe

care se bazează strategia de sustenabilitate şi de guvernanţă etică a companiei, dar şi

acţiunile întreprinse pentru a fi un angajator responsabil.

Auchan promovează alimentaţia sănătoasă şi încurajează dezvoltarea producătorilor locali,

astfel că în 2023, procentul de furnizori români ai companiei a ajuns la 91%. Totodată, gama

de produse sustenabile din Filierele Auchan s-a dublat, au fost extinse gamele de produse

ecologice şi vegane, pentru diete speciale şi cele dedicate alimentaţiei sportivilor.

Auchan România acordă o atenţie deosebită combaterii risipei alimentare, cu rezultate

notabile şi pe parcursul anului anterior. Prin proiectul "Zero Risipă" derulat în magazine,

retailerul a contribuit la salvarea a peste 5 milioane de produse aflate aproape de termenul

de expirare, dar în stare bună pentru consum. De asemenea, alături de Federaţia Băncilor de

Alimente din România, Auchan a reuşit donarea a 41 de tone de produse care au sprijinit

comunităţile vulnerabile.

Totodată, acţiunile împotriva poluării cu plastic au fost intensificate în ultimii ani, Auchan

dezvoltând o soluţie de trasabilitate pentru toate tipurile de ambalaje din plastic asociate

produselor retailerului. Mai mult, Auchan a înregistrat progrese notabile şi pentru ambalajele

produselor marcă proprie, reuşind să diminueze cantitatea de plastic utilizată în sticlele de

apă marca Auchan cu 5,3 tone pe an.

Toate jucăriile marca Auchan confecţionate din lemn, hârtie sau carton sunt certificate FSC

(Forest Stewardship Council), aceasta reprezentând o garanţie că lemnul este obţinut din

păduri gestionate responsabil. De asemenea, jucăriile de pluş marca Auchan sunt realizate

din 100% poliester reciclat, iar 100% din globurile de Crăciun marcă proprie disponibile în

oferta magazinelor sunt din plastic reciclat.

În plus, în anticiparea implementării Sistemului de Garanţie-Returnare, Auchan România a

desfăşurat propria campanie de colectare de ambalaje reciclabile în perioada aprilie -

noiembrie 2023, înainte de debutul SGR, interval în care au fost colectate peste 23 de

milioane de ambalaje cu sprijinul a 1,5 milioane de clienţi.

În 2023, emisiile de gaze cu efect de seră ale Auchan România pentru Domeniile de Aplicare 1, 2, şi 3 (transportul) au scăzut cu 20,53% comparativ cu anul anterior, echivalentul a 66.217 tone de CO2.

Totodată, Auchan România rămâne în continuare unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu peste 7.300 de angajaţi la finalul anului 2023. Mai mult, Auchan România a obţinut şi certificarea Top Employer 2023, aceasta fiind o recunoaştere oficială a eforturilor companiei de a crea un mediu de lucru de calitate, centrat pe angajat.

Auchan România are în portofoliu 440 de magazine şi o cifră de afaceri de peste 1,6 miliarde de Euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb