Aurul şi argintul, în cel mai important declin din ultimele trei luni

A.V.
Internaţional / 15 septembrie 2013

Aurul şi argintul, în cel mai important declin din ultimele trei luni

Cotaţiile futures ale aurului şi argintului au înergistrat, pe piaţa SUA, în intervalul 9-13 septembrie, cel mai mare declin săptămânal din iunie până în prezent, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora Federal Reserve (Fed - banca centrală americană) va decide, zilele viitoare, reducerea stimulentelor fiscale.

Preţul aurului cu livrare în decembrie a coborât cu 1,7% vineri, la Comex New York, ajungând la 1.308,60 dolari uncia. Pe parcursul zilei, cotaţia a scăzut la 1.304,60 dolari uncia, cel mai redus nivel din 9 august până în prezent. Pe întreaga săptămână curentă, preţul metalului preţios a coborât cu 5,6%, acesta fiind cel mai important declin din 21 iunie până la momentul actual.

Analiştii "Goldman Sachs Group" Inc. sunt de părere că, în situaţia în care Fed va reduce stimulentele, iar economia SUA se va redresa, preţul aurului ar putea coborî sub 1.000 de dolari uncia, adică sub ţinta prevăzută de bancă pentru 2014: 1.050 dolari/uncie.

Preţul argintului cu livrare în decembrie a scăzut cu 1,9% vineri, la 21,72 dolari/uncie la Comex. Pe parcursul sesiunii bursiere din ziua respectivă, preţul a ajuns la 21,42 dolari uncia, cel mai redus nivel din 14 august până în prezent. Săptămâna aceasta, cotaţia argintului a pierdut 9,1%, declinul fiind cel mai important înregistrat după 21 iunie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb