Austria reclamă Germania din cauza taxei de drum pentru şoferii străini

Ziarul BURSA #Internaţional / 13 octombrie 2017

Austria reclamă Germania din cauza taxei de drum pentru şoferii străini

Comisia Europeană, pregătită să medieze conflictul

Austria a trimis o sesizare Curţii Europene de Justiţie (CEJ) privind controversatul proiect ce prevede introducerea unei taxe pentru toate autoturismele care circulă pe drumurile şi autostrăzile din Germania, a anunţat joi ministrul austriac al Transporturilor, Jorg Leichtfried, transmit Deutsche Welle şi Reuters, conform Agerpres.

Parlamentul german a aprobat recent acest act normativ, care ar urma să se aplice începând din 2019, pentru 13.000 km de autostrăzi şi 39.000 de kilometri de drumuri federale. Nivelul taxei va varia în funcţie de criteriile de mediu, astfel că autoturismele care poluează mai puţin vor plăti o taxă mai mică. Nivelul maxim al taxei pentru un vehicul înmatriculat în străinătate va fi de 130 de euro (154,21 dolari) pe an. Vehiculele înregistrate în Germania vor plăti şi ele această taxă, care va putea fi însă dedusă din taxa anuală pe autovehicul, astfel că şoferii străini vor fi, efectiv, singurii care vor plăti noua taxă.

Controversa privind taxa de drum pentru şoferii străini durează de câţiva ani, Austria ameninţând cu acţiuni în instanţă, motivând că reglementarea ar încălca legislaţia UE deoarece îi dezavantajează doar pe şoferii străini care utilizează drumurile din Germania.

"Aceasta este o discriminare indirectă, pe baza naţionalităţii. Este despre crearea unei Uniuni Europene unde puterea legii contează şi nu legea celui mai puternic", a afirmat Jorg Leichtfried, făcând referire la poziţia dominantă a Germaniei în Europa.

Şi alte state vecine cu Germania, cum ar fi Olanda şi Belgia, se opun taxei de drum pentru şoferii străini.

Pentru automobiliştii străini, legea prevede costuri mai mici pentru vignetele pe durate scurte care cel mai probabil vor fi utilizate de vizitatori, preţurile variind între 2,50 şi 25 de euro pentru o vignetă valabilă 10 zile, în funcţie de cât de poluant este automobilul, şi între 7 şi 50 de euro pentru o vignetă valabilă două luni.

Forma actuală a legii este rezultatul unui compromis convenit recent cu Comisia Europeană, după ce Executivul comunitar a ameninţat că va da în judecată Germania dacă nu modifică legea pentru a fi mai corectă faţă de automobiliştii străini. La solicitarea Comisiei, Germania a acceptat să reducă preţul vignetelor pe durate scurte.

Dar taxa este criticată şi în Germania, un oficial din landul Baden-Wurtemberg, la graniţa cu Franţa şi Elveţia, a apreciat că această taxă pentru străini nu este un semnal bun pentru Europa. Landurile germane de la frontiera cu alte ţări se tem că taxa va descuraja turismul şi schimburile comerciale cu ţările vecine.

În schimb, ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a respins aceste critici, susţinând că cea mai mare parte a traficului transfrontalier se derulează pe drumurile secundare care nu vor fi supuse noii taxe.

Comisia Europeană a informat că este pregătită să medieze acest conflict.

"Aceasta este o dispută legală între Austria şi Germania. Dacă suntem întrebaţi, Comisia este gata să medieze între cele două state membre ale UE, aşa cum am făcut în trecut, la anterioarele dispute legale între statele membre ale Uniunii Europene", a afirmat Enrico Brivio, purtător de cuvânt al forului comunitar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb