Autoritatea Sanitară Veterinară a sesizat DNA în legătură cu un producător de carne de porc de pe piaţa locală

A.P.
Anticorupţie / 5 februarie 2021

Autoritatea Sanitară Veterinară a sesizat DNA în legătură cu un producător de carne de porc de pe piaţa locală

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a sesizat DNA în legătură cu suspiciuni de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, de săvârşire de infracţiuni împotriva intereselor financiare ale UE, precum şi de zădărnicire a combaterii bolilor, demersul fiind făcut în urma unor controale epidemiologice desfăşurate la Premium Porc SRL - Goleşti Jud. Vrancea, al doilea mare producător de carne de porc de pe piaţa locală. Instituţia cere atât cercetarea faptelor, cât şi identificarea celor implicaţi, inclusiv funcţionari publici, angaţi ai ANSVSA sau ai direcţiilor sanitare judeţene. Anterior, la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a fost depusă o sesizare privind "abuzuri şi ilegalităţi" comise la ferma de creştere a porcilor de la Goleşti. Sesizarea se referea la încasarea ilegală de despăgubiri şi subvenţii de la bugetul de stat, scrie News.

ANSVSA a sesizat DNA la sfârşitul lunii ianuarie pentru a se face cercetări şi a fi identificate persoanele - inclusiv funcţionari publici angajaţi ai ANSVSA şi ai DSVSA judeţene - pentru care există bănuiala de săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu, a unor infracţiuni de corupţie şi de serviciu, precum şi împotriva intereselor financiare ale UE şi de zădărnicire a combaterii bolilor. fals şi uz de fals.

Demersul Autorităţii este consecinţa unei adrese a direcţiei Generale privind Sănătatea şi Bunăstarea Animalelor - Serviciul Monitorizare şi Notificare Boli din cadrul ANSVSA, potrivit căreia. în urma unei anchete epidemiologice la Premium Porc SRL - Goleşti Jud. Vrancea, au fost identificate aspecte care ar putea fi de natură infracţională.

Anterior, o altă sesizare a fost depusă la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), referitoare tot la ferma de la Goleşti.

Sesizarea către DGAF consemna încălcări ale legislaţiei sanitar-veterinare şi ale legislaţiei fiscale, făcând referire la încasarea ilegală de despăgubiri şi subvenţii de la bugetul de stat din cota ce revine României din fondurile UE, pentru eradicarea pestei porcine şi pentru bunăstarea animalelor.

În 4 ianuarie, Premium Porc SRL anunţa un focar de pestă porcină africană depistat la ferma sa din Vrancea.

"Virusul a fost confirmat în urma probelor prelevate de medicii veterinari şi transmise spre analiză către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pesta Porcină Clasică şi Pesta Porcină Africană, în data de 2 ianuarie 2021. Cu obiectivul de a păstra acest caz unul izolat, măsurile imediate de control şi protecţie, conforme cu legislaţia în vigoare, au inclus introducerea fermei în carantină şi vor continua cu procesul de sacrificare şi neutralizare a celor aproximativ 30.000 de capete de animale. Acest proces va fi urmat de igienizarea şi dezinfecţia fermei. Compania este în contact permanent cu toate autorităţile competente şi va respecta toate deciziile care se impun în astfel de cazuri", potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei.

În 22 ianuarie, printr-un alt comunicat, compania anunţa un focar de pestă porcină africană identificat la o fermă din judeţul Sibiu.

"Un focar de pestă porcină africană a fost identificat la ferma Venturelli din jud. Sibiu. Virusul a fost confirmat în urma probelor prelevate de medicii veterinari şi transmise spre analiză către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Clasică şi Pestă Porcină Africană, în data de 20 ianuarie 2021. Conform legislaţiei în vigoare, ferma a fost imediat introdusă în carantină şi va începe procesul de sacrificare şi neutralizare a celor aproximativ 29.000 de animale. Acest proces va fi urmat de igienizare şi dezinfecţia fermei", preciză compania.

"Este o situaţie dificilă, foarte greu de crezut că ni se întâmplă. Ne-am luat atât de multe măsuri de biosecuritate pentru a nu ajunge aici. Am fost permanent auditaţi de experţi internaţionali în PPA/ biosecuritate, şi cu toate acestea, acest eveniment trist s-a întâmplat. Ne dorim să ieşim cât mai repede din această situaţie pentru a continua un business construit timp de 15 ani cu efort şi mult suflet din partea tuturor. Vrem să subliniem că suntem aici, rămânem aici şi vom continua. Suntem responsabili pentru cei 500 de colegi, pentru familiile lor şi ne dorim în continuare să asigurăm carne proaspătă, de calitate pe mesele românilor. Îi îndemnăm pe toţi să continue şi să intensifice eforturile de respectare a măsurilor de biosecuritate, atât în ferme, cât şi în afară lor", afirmă în acelaşi comunicat Lars Drescher, CEO Premium Porc Group

Premium Porc Group este al doilea mare producător de carne de porc pe piaţa locală, după gigantul american Smithfield Foods. Grupul DCH Internaţional, fondatorul Premium Porc Group în România, a avut în 2019 o cifră de afaceri de peste 91 milioane euro, cu o rată a profitului înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) de 23%, conform Profit.ro. Din Grupul DCH, înfiinţat în anul 2006, fac parte zece companii cu activitate integrată pe verticală în agrobusiness, acoperind producţia de cereale, producţia de furaje şi creşterea de porcine, în 9 ferme proprii situate în judetele Brăila, Braşov, Constanţa, Olt, Sibiu şi Vrancea. Compania numără, în prezent, peste 475 de angajaţi în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb