Autorităţile europene, rupte de realitate, aşteaptă în zadar salvarea de la tiparniţa BCE

Am intrat din nou în line dreaptă pentru şedinţa de politică monetară a BCE, iar pieţele, investitorii şi autorităţile guvernamentale încearcă să mai creadă că există soluţii monetare, în ciuda eşecurilor monumentale de stimulare a economiei reale prin dobânzi negative şi tiparniţă.

Bloomberg a scris recent că "BCE îndrăzneşte să se întrebe dacă poate fi redus programul de stimulare".

Pentru a elimina orice şansă de luare în considerare a unor astfel de "erezii", fostul premier italian Paolo Gentiloni, în prezent comisar european pentru economie, a avertizat că "restricţionarea politicii monetare din zona euro ar fi o greşeală", deoarece "consensul este că inflaţia este un fenomen temporar".

Nimic mai fals. "Consensul" poate crede că accelerarea creşterii preţurilor este temporară, însă inflaţia şi scăderea puterii de cumpărare este persistentă, după cum arată chiar datele de la Eurostat (vezi graficul 1).

După cum se observă, indicele preţurilor industriale a crescut cu aproape 50% de la începutul anului 2000, iar indicele armonizat al preţurilor de consum cu aproape 44%, în timp ce puterea de cumpărare a monedei unice a scăzut cu 30,4%.

Indiferente la declaraţiile oficiale, sindicatele din marile economii europene cer majorări substanţiale ale salariilor pentru a compensa scăderea puterii de cumpărare şi ameninţă cu greve. Bineînţeles că există riscul major al amorsării unei bucle salarii - preţuri, însă nu sindicatele poartă cea mai mare vină pentru o astfel de situaţie.

Patrick Artus, fost economist-şef al băncii de investiţii Natixis, a analizat recent efectele politicilor monetare ultrarelaxate din SUA şi zona euro din ultima decadă.

Concluzia sa este că acestea au avut un efect minor asupra investiţiilor companiilor, în condiţiile în care "randamentele cerute nu au scăzut odată cu dobânzile", în timp ce nu au determinat nici scăderea ratei de economisire la nivelul gospodăriilor.

Efectele au fost, însă, deosebit de mari asupra preţurilor activelor financiare, care au crescut accelerat, şi asupra datoriilor publice, rezultate în urma politicilor fiscale expansioniste stimulate de achiziţiile de obligaţiuni prin tipărire.

"Dacă singurul efect al politicilor monetare expansioniste este creşterea preţului activelor financiare şi a datoriei publice?", întreabă, probabil retoric, economistul francez.

Anterior, Artus a analizat şi ceea ce numeşte "o problemă cheie a zonei euro", respectiv reducerea drastică, până la dispariţie, a mobilităţii capitalurilor între ţările din nucleu şi cele de la periferia zonei după declanşarea crizei financiare globale.

După mai bine de zece ani şi pe fondul unei creşteri de peste cinci ori a bilanţului BCE din 2007 până în prezent, până la 8,2 trilioane de euro (vezi graficul 2) situaţia nu s-a îmbunătăţit.

"Încă nu vedem niciun semn al îmbunătăţirii mobilităţii capitalului din zona euro", este concluzia lui Patrick Artus, care mai subliniază că "restabilirea fluxurilor de capital între ţările zonei euro presupune restaurarea încrederii în guverne şi situaţia băncilor". O misiune imposibilă?

Economiştii de la Bloomberg consideră că "cea mai uşoară opţiune pentru BCE ar fi continuarea achiziţiilor de obligaţiuni în cadrul PEPP (n.a. Pandemic Emergency Purchase Programme) la un ritm semnificativ mai mare până la sfârşitul anului, iar temperarea achiziţiilor ar putea începe din ianuarie".

Astfel de recomandări nu vin, din păcate, şi cu explicaţii referitoare la modul în care încă un trilion în plus ar putea avea efecte care au "scăpat" celorlalte opt trilioane, pe fondul randamentelor marginale descrescătoare specifice activităţilor economice.

În ceea ce priveşte presiunile pentru majorarea salariilor pe fondul creşterii preţurilor, reprezentanţi ai unor autorităţi inepte, cum este şi ministrul francez de finanţe, vin cu declaraţii care nu fac decât să stârnească furie.

Bruno Le Maire a declarat că nu este de acord cu o abordare globală privind majorarea salariilor în Franţa, deoarece "ar putea slăbi competitivitatea în anumite sectoare, în special cele industriale".

Economistul Patrick Artus a publicat numeroase analize în ultimii ani în care deplânge scăderea competitivităţii industriei franceze, unde arată că factorul principal nu este creşterea salariilor.

În toamna trecută, Artus a scris despre "cercul vicios al Franţei", pe care îl descrie astfel: "când există o problemă structurală, problema nu este corectată, ci se fac încercări de atenuare a consecinţelor cu ajutorul cheltuielilor publice; aceasta conduce la creşterea poverii taxelor, care exacerbează problema structurală".

După cum arată situaţia în prezent, mai ales după promisiunea prosperităţii cu ajutorul programelor de rezilienţă, se poate spune că cercul vicios descris de Patrick Artus nu mai este demult doar al Franţei, ci a devenit al Uniunii Europene.

"Multiplele crize ale Europei au în comun faptul că sunt determinate, în mare măsură, de lipsa inovaţiei, al cărei rezultat este slaba creştere a productivităţii", se arată într-o analiză recentă de la Eurointelligence.

Fenomenul se manifestă puternic inclusiv la nivelul Germaniei, unde "lipsa inovaţiei şi dependenţa excesivă de tehnologia învechită reprezintă motivul pentru care politica externă este prinsă în capcana neo-mercantilismului".

Cu toate acestea, "un proces Schumpeterian al distrugerii creative nu poate fi declanşat nici de stat şi nici de companiile private existente", după cum mai scrie Eurointelligence, deoarece "este prea distrugător".

Cum s-a ajuns aici? Tot printr-un proces deosebit de distrugător, respectiv uniformizarea forţată a tuturor membrilor Uniunii Europene din foarte multe puncte de vedere, uniformizare care a distrus diversitatea, fără de care nu este posibilă inovaţia.

Adevăratele surse ale inovaţiei, firmele mici şi mijlocii, se confruntă cu bariere uriaşe la intrarea pe piaţă, în condiţiile în majoritatea reglementărilor la nivelul UE favorizează corporaţiile, care mai beneficiază şi de costuri reduse de finanţare prin intermediul tiparniţei BCE.

În opinia analiştilor de la Eurointelligence, "Uniunea Europeană este un deşert antreprenorial", iar "prosperitatea nu este posibilă într-un mediu tehnologic înapoiat", mai ales în condiţiile în care "autorităţile europene continuă să menţină poziţia implicită a creşterii dependenţei de tehnologia din SUA, fluxurile de capital din China şi gazele naturale din Rusia".

Dobânzile negative şi tiparniţa nu pot rezolva astfel de probleme, ci doar contribuie la menţinerea unui status-quo nesustenabil.

Analiza de la Eurointelligence are titlul "Dacă UE eşuează, aceasta va fi cauza". Dacă?