Autorităţile olandeze suspectează un act criminal în explozia de la Haga

S.B.
Internaţional / 9 decembrie

Autorităţile olandeze suspectează un act criminal în explozia de la Haga

Autorităţile olandeze anunţă că suspectează că un act de origine criminală se află la originea exploziei care a provocat sâmbătă surparea unui imobil şi moartea a cel puţin cinci persoane, informează news.ro.

Salvatori căutau în dărâmături după explozia care a avut loc sâmbătă dimineaţa, însă numărul persoanelor prinse sub dărâmături rămâne necunoscut.

"Nu ştim în continuare ce a provocat explozia. Ceea ce este clar pentru noi este că există indicii că este vorba despre o crimă", a declarat diminică procuroarea generală Margreet Froberg.

Froberg a anunţat că nu este încă posibil să se spună mai multe despre aceste indicii, în interesul anchetei.

Cinci corpuri au fost scoase de sub dărâmăturile imobilului de trei etaje. O persoană a fost scoasă în viaţă şi a fost transportată de urgenţă la spital.

În total patru răniţi au fost spitalizaţi.

Autrorităţile au declarat că intensitatea incendiului nu permite identificarea victimelor decât cu ajutorul datelor ADN, ceea ce complică calculele privind numărul persoanelor care ar putea fi date dispărute.

Directoarea Poliţiei din Haga, Karin Krukkert, a declarat că căutările se concentrează asupra unei maşini care a fost văzută părăsind locul în mare viteză la puţin timp după explozie, sâmbătă, la ora locală 6.15 (7.15, ora României).

"Este evident că ne-ar plăcea mult să stăm de vornă cu şoferul acestei maşini", a declarat ea, în pofida faptului că legătura între maşină şi explozie nu este încă clară.

Două echipe au fost constituite în vederea anchetei, una care să identifice victimele, cealaltă să cerceteze cauzele exploziei, a anunţat Krukkert, precizând că ancheta va dura.

Primarul oraşului, Jan van Zanen, a declarat că echipe de salvatori de elită lucrează la faţa locului şi căutau în subsolurile clădirii surpate, într-o ultimă încercare de a găsi corpuri.

El a precizat că aceste căutări urmau să se încheie duminică seara sau luni dimineaţa.

"Asistăm aici la o catastrofă fără precedent. Suferinţa este incalculabilă", a declarat el.

Blocul de trei etaje avea magazine la parter şi cinci duplexuri, au anunţat autorităţile.

Locuitori au declarat presei locală că în imobil locuiau în principal persoane în vârstă şi familii cu copii.

Aproximativ 40 de vecini din imobile din jurul blocului surpat au fost evacuaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb